Blogging impropriu. Consideratii.

In orice orasel micut, impresiile sunt sustinute cu credinte si sunt, pe cale de consecinta, impresionante. (Nota: Intrucat marea mea nepricepere intr-ale internetilor m-a impiedicat sa descopar pana acum pe wordpress „institutia” link-ului targetat, trag nadejde ca Diana va fi atat de buna cu mine incat va intelege ca randurile de mai sus sunt o trimitere catre acea parte din comentariile de pe blogul ei exact unde aceste cuvinte se regasesc! Cu scuzele de rigoare…)  

Si da, chiar daca nu-i deloc intelept sa incepi un articol cu o eventuala posibila concluzie, inclin sa cred ca un mod pagubos de a gandi,  cum este cel care si-a gasit drept raspuns zicerea de mai sus, poate fi unul dintre motivele pentru care starea blogosferei romanesti este… cea care este in momentul de fata.

E limpede pentru mine ca genul acesta de „jurnal on line” pe care blogul il reprezinta reflecta, in fapt, fara sa isi fi propus neaparat, nivelul cultural al societatii al carei produs suntem. Problema aceasta exista exact in masura in care noi ingaduim (ori consimtim) sa se perpetueze ca atare. Daca  vom gandi „rural”, aspect rural vom obtine per global, cum altfel?! Iar cu gandire de targoveti, targoveti vom ramane, si vom avea de confruntat  neputinte de toate felurile, inca mult dupa ce oamenii civilizati (in sensul de cizelati)  in mentalitatile lor vor fi sfarsit de exclus din vocabularul lor uzual „neputinta”.

M-am gandit, solidara simtindu-ma, sa scriu si eu despre o stare conflictuala autocreata , urmare a unor… “autointerogatii”.

Nu stiu sigur daca blogosfera romaneasca se constituie numaidecat fundamental altfel in comparatie cu blogosfera din alte zari. Am vazut si la noi, ca si aiurea, bloguri roz de papusi Barbie, bloguri de… „nisa”, bloguri cu inimioare, bloguri cu filme, bloguri certarete, bloguri plangacioase, bloguri vesele, bloguri triste, bloguri „intelectuale” s.a.m.d.

Blogurile astea seamana atat de tare intre ele incat imi pare ca problemele blogosferei de la noi, cat si de aiurea, pot fi legate SI de unele impedimente de ordin personal, care tin fie de „neputinta” structurala a blogger-ului de a „fi” cu adevarat intr-o anumita limba, fie de niscaiva „judecati” (in sensul de rationamente) care, inainte sa prindem noi de veste, au devenit „prejudecati”.

Cat ce priveste „prejudecatile”, ingaduiti-mi sa purced si eu la o tentativa de categorisire personala, facuta, fireste, oleaca in joaca, oleaca in serios…

 „Sindromul fetei cuminti” imi pare ca este una dintre ele si ii caracterizeaza pe acei blogger-i (si mai cu seama pe acele blogger-ite) care se impiedica in poalele prea lungi si prea invaltorate ale rochiei bunului-simt mostenite de pe vremea bunicii, asa incat le vine greu sa isi exhibe in fata publicului larg o parte dintre trairile pe care le socotesc… impudice.( Din aceasta categorie recunosc cu naduf si cu serioase urme de regret ca am facut si inca mai fac adesea parte.)

„Sindromul calofilului” ii caracterizeaza pe acei blogger-i (si mai cu seama pe acele blogger-ite) care incearca cu orice chip sa scrie frumos, chiar daca sacrifica in felul acesta fondul problemei in favoarea formei. Neestompata hemoragie stilistica umple cu inimioare, metafore, lacrimi si…alte “artificii” paginile blogosferei, infatisand cel mai adesea tabloul unor iubiri traite cu ostentatie si analizate vag, inconsistent si extrem de superficial.

„Sindromul alter-ego-ului”  le vine manusa, cred eu, acelor blogger-i care, nemultumiti cumva de sinele din viata lor reala (ori poate de inaptitudinile lor sociale), cauta sa-si creioneze in on line portretul… „aspirational”. Dincolo de „mistificarea” propriei personalitati, acestora le revine cumva drept pedeapsa interzicerea accesului la unul dintre beneficiile majore ale confruntarii oneste cu relationarea pe interneti: acela de a obtine o reprezentare corecta a pozitionarii tale reale in raport cu ceilalti si in raport cu propria persoana. Repet, insa, pentru a nu ma face gresit inteleasa: pentru a culege roadele unui astfel de „exercitiu”, e imperios necesara o raportare onesta la o gama cat mai diversificata de indivizi- contacti. In alt chip, despre diversitatea reprezentarilor false furnizate de mediul virtual, cat si despre „mutatiile” individuale situate la granita cu patologicul (ori mult dincolo de aceasta) s-ar putea scrie serioase tratate.

„Sindromul blogger-ului agresiv pe degeaba” este cel care ii caracterizeaza, ma gandesc, pe aceia care, in goana dupa trafic sau in fuga de ei insile si de rezervorul propriilor frustrari, cauta galceava on line cu orice pret, ca pe o modalitate de detensionare.  Acestora le lipseste cumva aplecarea si exercitiul voluptuos al batailor cu frisca, disputele constructive de idei ramanandu-le complet straine, pana intr-atat mizeaza totul pe cartea sudalmei cu orice pret anume.

„Sindromul blogger-ului cu opinia calduta” e o varietate cultivata, cumva, un hibrid pacatos care imbina bunul – simt (in acceptiunea sa conferita si la punctul intai) cu incapacitatea de a avea / formula o opinie concisa si sustinuta pe un subiect anume. Trist e insa ca in spatele adevarurilor spuse doar pe jumatate ori a formularilor scaldate colcaie o intreaga lume de monstruleti pestilentiali, care isi asteapta in tacere momentul lor de glorie, momentul cand s-or face mari si or putea sa puta de-a binelea.

Si ar mai fi si altele…dar ma opresc aci din lipsa de timp, evident…

Dincolo de toata aceasta categorisire (propusa, repet, doar ca exercitiu si lipsita de pretentia de a fi exhaustiva) exista categoria celor care scriu adevarat si cinstit despre diverse chestiuni, tratate cu mai multa sau mai putina pricepere literara (dar pana la urma acest aspect este mai putin important, caci nu-i definitoriu pentru calitatea de blogger. Blogging-ul nu-i literatura (decat in masura in care isi propune neaparat asta), iar blogger-ul e mai degraba – si aici ii dau dreptate lui Mosu’- acel individ care a consimtit, cu onestitate, harnicie si o bruma de pricepere, sa-si tina o parte macar din jurnalul personal, din insemnarile si consideratiile zilnice, la indemana celorlalti…pe net, adica.

Ponderea celor care sunt apti sa o faca in conditii rezonabile nu-i mai mare si nici mai mica la noi decat oriunde altundeva…asa cred eu. Nu toti sunt capabili sa-si lectureze viata intr-o cheie interesanta, cum nu toti cei pe care ii intalnim sunt buni povestitori. Acesta imi pare insa un neajuns mai mic cat ce priveste blogosfera in raport cu acela ca, in opinia mea, aceia care scriu si scriu bine in blogosfera sunt situati in mod cert cu cateva clase deasupra celor care se cheama jurnalisti (eventual cu studii in domeniu) si pretind a fi tratati ca atare. Blogosfera in limba romana, prin reprezentantii ei de seama, da oricand clasa presei on line de limba romana, atata cata este ea. Iar asta mie imi pare mai mult decat promitator si imbucurator!

P.S.:

1. A, sa nu-mi uit! Am facut un exercitiu si am tradus pentru mine, cat de bine si de plastic m-am priceput, textul indicat de Diana aici. Cred ca un text la fel (ba poate inca si mai izbutit de atat!) ar putea fi „produs” oricand de catre o scriitoare de limba romana care se indeletniceste bine cu manuirea condeiului (Diana sau LukaD sunt doua nimerite exemple) Nu, ai dreptate, Diana, nu-i un text de manual, e un text scris de catre o femeie asumata, iar prin asta inteleg inclusiv faptul ca-i indeajuns de onesta si de stapana pe sine incat sa fie introspecta si sa-si etaleze cu naturalete trairile. Doar ca toate astea vin mai mult dintr-o forma de maturitate personala aflata cumva intr-un deplin acord cu maturitatea societatii al carei produs este. Iar cand scriu despre maturitatea societatii ma gandesc si la felul in care societatea respectiva isi gestioneaza tabu-urile, pe langa alte chestiuni mai…complexe, ce tin de educatie, nivel cultural etc. etc. Ce vreau sa zic cu asta este, pe de o parte, ca nu-i exclusiv meritul blogger-itei ca este altfel decat majoritatea alor noastre sunt si, pe de alta parte, ca nivelul blogosferei in limba romana nu-i decat imaginea in oglinda a manierei in care societatea noastra se raporteaza la valoare, la tabu, la adevar, la…bla bla…

2. In alta ordine de idei, cam fara legatura cu subiectul de mai sus (desi o analogie tot ar putea exista…):  http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/bucuresti-stiri_din_bucuresti-studiu_psihologic-orfani-americani-Harvard-materie_cenusie_0_650335080.html

 Cam asa si cu o societate care a petrecut prea multa vreme holbandu-se la peretele alb pe care comunismul si noul comunism de tip post-revolutionar i l-au asezat in fata… De aici, poate, si trista similitudine cu modelul rusesc, semnalata in discutia de pe blogul Dianei, cat si aspectul rococo (ca sa citez si eu formularea lui Bogdan, care mi-a parut si mie tare inspirata!)   

      

Va urma-ul promis

Pentru ca de azi incepand s-a dat drumul la comentarii, adaug si eu aici va urma-ul promis inca de duminica, in ideea ca poate or mai folosi si observatiile mele la ceva.

Textul pe care il public acum a fost redactat in cursul zilei de duminica si a servit drept argumentare a deciziilor mele de notare. E posibil , asadar, ca unele consideratii continute in text sa-si fi alterat cumva actualitatea.

Felicitari din intreg sufletul Dianei si lui Tony pentru izbanzile obtinute, felicitari tuturor pentru participare si pentru munca depusa! Vlad, nu cred ca problema se pune in termenii ca ai scris universal prost, ci doara numaidecat daca esti dispus sa consimti ca acuma chiar esti universal hater!

Voi incerca si eu sa revin, in masura timpului disponibil, cu cateva consideratii asupra concursului in general, pentru ca si mie mi-au parut interesante cateva aspecte in sine si-mi acord si eu un pic de ragaz spre a-mi digera concluziile, la fel cum noteaza, de altfel, si Mircea pe blog, in articolul in care anunta rezultatele concursului.

Cat priveste textele propuse de mine, sarut-mana Dianei si lui Mircea pentru comentariile asupra-le (pe ale lor doar le-am vazut pana acum!), iar nu din complezenta, ci cu sinceritate! Principalul merit al oricarei competitii este acela ca iti ingaduie sa afli cu onestitate unde anume te situezi, ce, cat si cum mai ai de muncit. Din perspectiva aceasta evaluand lucrurile, eu socotesc ca am castigat mult cu acest concurs, chiar daca incadrarea textelor mele la capitolul “literatura de fictiune” a fost una olecuta fortata si adusa cumva din condei, asa cum au remarcat, de altfel, indreptatit, cativa membri ai juriului. Textele au fost “buruienoase”, nepieptanate, au curs asa cum au venit si au fost, e drept, mai mult o explorare a unor…”metastaze” launtrice decat proza SF.

Si acum, va urma-ul promis duminica:

Sa incep cu cei mai harnici dintre participanti, Tony si Mircea.

Textele propuse de Tony sunt, in opinia mea, eterogene, atat din punct de vedere al continutului, cat si al realizarii. Demn de consemnat, dupa umila mea parere, e faptul ca Tony a evoluat pentru acest concurs, as spune, intr-un fel de crescendo, furnizand lecturi placute, dense, care ingaduie cititorului generoase prilejuri de a-si exersa reveriile si de a-si antrena imaginatia.

Si registrele in care a evoluat Tony sunt dintre cele mai diferite, daca ma gandesc ca a propus si un fel de „parodie” (ma gandesc ca e corect sa ii zic asa…), intitulata „Biciul trilematic”, careia nu ii lipseste absolut deloc hazul. Unde mai pui faptul ca ideea este, in acelasi timp, amuzanta si originala, iar „miezul” zice multe intr-o forma care nu pare sa se ia prea mult in serios, dar careia ii izbutesc multe, poate tocmai din aceasta pricina…Consemnez aici si un „fail” (sper sa fie vorba mai degraba despre o scapare a lui Tony): faptul ca in text, pe undeva, apare scris „pe semne” in loc de „pesemne”.

Mai consemnez ceva, de asta-data ca o observatie personala, spre a-i fi de folos lui Tony, eventual, pentru  ca mie, cel putin, mi-a spus multe despre autor, si asta fara a fi avut inca prilejul de a-l cunoaste personal.

Tony, sunt cateva texte la al caror final ai adaugat, sub forma de P.S. sau sub forma de „Nota” cateva randuri care vorbesc fie despre indoielile tale referitoare la izbanzile literare ale textului respectiv, fie despre faptul ca acele texte nu s-ar adecva 100% exigentelor concursului initiat de Mircea. Dincolo de faptul ca acele justificari pot vorbi despre chestiuni de gust personale, mie mi s-a parut frapant un aspect: exact acele texte care poarta drept coda o astfel de nota sunt, in opinia mea, cele mai izbutite. Frazele curg limpede si captivant, firul epic nu pare fracturat in niciun fel, naratiunea se construieste lin, placut, ca si cand ar curge de la sine (e exact ca in acele momente binecuvantate cumva in care pare ca nu tu scrii textul, ci textul se scrie de la sine, uzand doar de ideile izvorate din mintea ta)

Scrii bine, Tony, scrii chiar foarte bine uneori, mai cu seama atunci cand tu te indoiesti de asta, iar asta imi pare un semn al (inca) nesigurantei tale, al ezitarilor care se reflecta in priceperea stangace de a-ti struni demonul interior (acela care iti dicteaza, probabil, si scrisul).

Sigur ca nu toate textele sunt „periate” si dichisite, sigur ca daca ai avea timpul si rabdarea sa revii asupra lor, sa slefuiesti cuvintele si / sau frazele, lucrurile ar arata inca si mai bine de atat, dar dincolo de aceasta pripa – rod al unei impetuozitati tineresti care nu imi este complet straina – se intrevede o mana care tine cu pricepere condeiul in mana. Ce o mai fi pe mai departe, cum vei evolua, prin munca, prin exercitiu, va fi sansa noastra, a tuturor celor care te-om citi, sa descoperim.

Pana una  – alta, stai si tu, la fel ca mine, de altfel, sub semnul cam aceluiasi blestem, al dialogurilor cumva neizbutite, care „rateaza”, uneori apoteotic… Nu stiu de ce, la fel mi se intampla si mie, de parca, vorba lui Mircea, n-am asculta atunci cand ni se vorbeste si de parca nu asta am face mereu si mereu si mereu in viata de zi cu zi: am dialoga…

Dialogurile din „Filiera” sunt neconvingatoare, in opinia mea, nu-s complet neizbutite, dar nici nu stau in picioare intr-o maniera comparabila celei cu care te pricepi sa dezvolti naratiuni miezoase, dar lipsite aproape complet de dialog.

Tot in „Filiera” faci apel la numeroase „clisee” (le zic asa in lipsa unui alt cuvant mai potrivit care sa imi vina in minte) atunci cand dezvolti sustinerea firului…epic, ca sa zic asa. Teroarea, foamea, disperarea, situate in opozitie, cumva, cu libertatea, inclusiv acea libertate (oleaca inutila, as zice…) de a muri liber…

Am remarcat, insa, acel paragraf dinspre final, penultimul cred, foarte bine realizat, de un patetism bine dozat, referitor la Pamantul recompus din „amintiri”.

Texte bune, chiar foarte bune, sunt, dupa gustul meu: „Gazdele”, „Cutia zeilor”, „Evadatii”, „Contactul” (pe care il apreciez ca fiind chiar foarte bun!).

Am remarcat, tot cu titlu de observatie personala, ca in buna parte textele reiau / prelucreaza aceleasi idei (in linii mari) si se tes aproximativ in jurul acelorasi „valori”. Iubirea este una dintre ele, libertatea e o alta, completate cu variatiuni de genul binelui, adevarului, nostalgiei dupa trecut ori nedreptatii / injustitiei de tot felul, chestiuni majore care, in genere, invaltoreaza imaginatia oricui care incearca sa se lege de o tema cum este cea propusa de Mircea pentru prezentul concurs.

De altfel, si cand scriu asta incerc sa fac incet-incet legatura cu subiectul urmator al comentariilor mele, constituit de textele propuse de Mircea, am constatat o data in plus si faptul ca textele noastre vorbesc despre noi intr-o masura similara celei in care alegerile noastre vorbesc despre noi. In fiecare dintre textele propuse pentru acest concurs am regasit, cu generozitate, teme care il preocupa pe fiecare autor in parte (le-as putea zice chiar teme personale, genul firului rosu epic, daca doriti) . Nicaieri parca lucrul acesta nu-mi pare mai evident ca in cazul textelor propuse de Mircea, in care regasim, intr-un fericit mariaj, chestiuni ce tin de istorie si fizica, biologie (si anume si din cea moleculara) si antropologie, (fina) psihologie si istoria religiilor si credintelor religioase (nu degeaba zicea un cititor de-al blogului, abil versificator, de altfel, ca Mircea este pentru noi  Mircea E. Liade doi J), feminologie (daca imi ingaduiti abuzul!) si fenomenologie, toate intr-un amestec izbutit, care pe alocuri mi-a parut ca are chiar o continuitate, o dezvoltare in serial, as zice, in masura sa sporeasca valoarea fiecarui „new entry” in parte…

„Pisatii” e amuzant si bine scris, fara a fi insa unul dintre cele mai izbutite texte scrise de Mircea.

„Darlocii” e placut la lectura, bunicel asadar, dar inca mai interesant din punct de vedere al  prezentarii evenimentelor surprinse in insiruirea lor cronologica din debut (care constituie, in egala masura, si o buna „argumentatie” / intemeiere pentru ceea ce urmeaza  ca si constructie epica)

„Draga Mos Craciun” este, intr-un top al  optiunilor mele personale ( si de suflet…) pe locul intai, din ratiuni care, imi dau perfect seama, tin mai mult de orientarea actuala a furtunilor mele afective! Nu-i insa nedemn de mentionat faptul ca Mircea chiar izbuteste sa se transpuna foarte bine in pielea unei fetite (ceea ce nu-i lucru de saga!), multumita, probabil, si indelungatei sale practici in deslusirea comportamentelor vastului paletar al universului feminin (si aici s-ar cuveni, atunci, mare multumita domnitelor care ii lumineaza si inspira pasii invatatului nostru!)

„Cutia” mi-a placut, iar referirea din final la Biserica Catolica (cu toate cele ce deriva din ea) mi-a adus un zambet. Umor de calitate!!!

Cu „Alteriotii” lucrurile au stat cam la fel, de asta – data mi-a placut mult referirea subtila la clericii extremisti!

„Intr-o lume ideala” e …tocmai idealul, insa numaidecat invers, adica simetric!

De continuat oi continua cu Diana Coman, pentru ca si Diana s-a dovedit extrem de harnica si de ingenioasa la acest concurs.

Textul de debut: „Sarin, oh, oh,  oh!” nu-i dintre favoritele mele si nici macar nu gasesc ca ar reprezenta-o foarte bine pe Diana si stilul ei. Nu pot trece insa cu vederea faptul ca textul e amuzant si indraznet! (exact in aceasta ordine)

„Ultima ora din an” e dens, transmite emotie si deschide oportunitati multiple de reflectie (oricat de buruienos ar putea suna asta…stiu, dar n-am gasit, in mare graba, ceva mai bun care sa exprime ceea ce am simtit si am vrut a spune!)

Diana evolueaza si ea in crescendo, asemenea lui Tony, asa ca textul „Degete de extraterestru” mi-o restituie mie, cea care o citeste, pe acea Diana pe care o plac, exact in felul in care o „simt” eu in spatele textelor ei. Propunerea imi place, la fel si chipul in care curge scrisul. Unde mai pui faptul ca ideea-i destul de originala, iar abordarea hazoasa, modul fin in care isi dozeaza ironiile confera textului un plus de valoare!

Daca sectiunea de scriitura feminina a debutat, in seria opiniilor mele pe marginea textelor, cu Diana Coman, ea continua cu Profunzimi (pentru ca intrevad si aici, si sper ca nu gresesc, tot o scriitura de factura feminina, de aceasta data de factura profund feminina, as zice…Nu stiu sigur daca la acest gen de profunzimi face aluzie titlul blogului, dar daca e asa, nici ca se putea alege un titlu mai bun si mai inspirat!)

Autoarea blogului face dovada unei scriituri sensibile, vibrante, ca venind din partea unei persoane care are a confrunta inca numeroase zbateri si interogatii launtrice. Parte dintre ele apartin universului interior al unei persoane care inca se (mai) cauta si inca se (mai) edifica pe sine, parte dintre ele fac parte din instrumentarul unei scriitoare in devenire, careia micile stangacii, daca ii sunt semnalate la timp, ii vor sluji drept sprijin de nadejde pe viitor, intru gasirea miezului propriei scriituri.

Mi-a placut, asadar, felul in care noteaza, in „Comert echitabil”: „beneficiind de un mod mai putin plictisitor de a-mi petrece intunericul” (chiar daca gerunziul nu este aici cea mai fericita alegere…), respectiv „chestii ce-mi chinuiau de ceva vreme intunericul”.

Opozitia propusa si construita intre „intuneric” si „lumina” imi pare oleaca prea meticuloasa, prea „didacticista” (daca imi este ingaduit sa zic asa). De asemenea, imi pare mult prea insistent apasat pe tema „dorintei” (ratand in felul acesta, tocmai prin prea insistenta apasare, sensul fragil al cautarii scontate): „Imi doream putine lucruri cu adevarat” spune autoarea, intr-un context fragil, in care acest „cu adevarat” nu face decat sa spulbere incarcatura de emotie densa a dorintei de putine lucruri, in fapt…

Nu mi-a displacut evocarea nevoii de a reposeda GUSTURI. Iar cele evocate: de capsuni, de mere, de pepeni rosii recompun un univers care si mie imi este familiar din copilarie, cum probabil tuturor celor care vin din generatia din care noi venim…

Nu pot trece cu vederea micile stangacii (care vorbesc, poate, despre o transcriere in pripa a textului pe blog, dar care categoric nu au ce cauta intr-o scriitura altfel elaborata!):

„…chestie consolidata INCA CA prim test de fiabilitate”

„…PARTEA asta neplacuta facea doar PARTE din joc”

„…umplem listele PE GRATIS”

Un alt text, apartinand aceleiasi autoare, se cheama „Macel 7.0”. Textul e insa transpus in mare pripa pe blog, imi pare ca ar putea avea parti lipsa (ori insuficient lucrate) si ca este asamblat, de asemenea, in pripa.

In cele din urma, „Un cantec” este un text care denota extrem de multa sensibilitate, dar care este slabut din punct de vedere al tratarii lui si al reusitei literare.

Am citit cu placere propunerea curajoasa din toate punctele de vedere a lui Hannah (zic curajoasa si prin aceea de a scrie literatura, si anume literatura fantastica, intr-o limba diferita de cea materna!)

„Batoane de carne” mi-a placut, in ciuda imperfectiunilor generate de inca insuficienta stapanire a limbii. Stilul autoarei, clar, concis, curat, fara inflorituri si farafastacuri inutile, transpare limpede din spatele stangaciilor de exprimare. Dovada puternica si clara ca autoarea are un stil al ei (care mi-l evoca pe alocuri pe cel al lui Mircea) si ca, daca textul ar fi fost elaborat in limba engleza, acesta ar fi fost la fel de izbutit cum sunt, de altfel, celelalte texte pe care le-am putut citi pe blogul lui Hannah.         

Inchei seria de comentarii pe marginea literaturii fantastice feminine cu consideratiile mele pe marginea textului propus de Maria, intitulat „O tranzactie reusita”.

Textul curge frumos si constituie o lectura placuta, integrand narativ elemente diverse, unele chiar surpriza, care sunt imbinate cu pricepere spre a obtine un rezultat final pe placul cititorului.

Ideea negotului cu Timpul ma bantuie si pe mine, asa ca as putea spune ca am regasit in propunerea Mariei o tema familiara mie.

Am gasit interesant modul in care a integrat intr-un text care proiecteaza actiunea pe axa timpului in toate directiile posibile referirile la basmul (fantastic si el!) „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, prin trimiterea la Valea Plangerii (chiar daca cred ca mi-ar fi placut cumva ca trimiterea asta sa fie nitel mai subtila ori sa fie construita olecuta altfel…ma voi mai gandi, asa, ca tema personala, anume cum…)

Una peste alta, insa,e vorba despre o tranzactie reusita, iar textul este unul pe masura!

Abandonez teritoriile de traire feminina pentru a ma reintoarce intr-un teritoriu masculin, ca sa tratez doua revelatii pentru mine, in sensul in care cei doi autori nu imi erau cunoscuti, iar lucrarile lor m-au impresionat atat de placut incat, e limpede, fiecare dintre ei in parte au (mai) castigat cu acest concurs un cititor!

Mihai Petru, cu lucrarea „Ce le-ar putea lipsi unora” dezvolta cu umor si ingeniozitate subiectul bazat pe ideea unui troc cu imaginatie. Dialogurile propuse de el imi par destul de izbutite, fapt pentru care il invidiez, eu recunoscandu-mi, o data in plus, un mare minus la acest capitol, al transcrierii dialogurilor pe care mi le pot inchipui, dar nu si schita multumitor!

Am sesizat doar doua mici stangacii, pe care le pun pe seama vitezei de redactare a textului: „deSmeticeasca” in loc de „dezmeticeasca” si „colEziune” in loc de „coliziune”.

Daca pe Mihai Petru nu-l stiam absolut deloc pana acum, pe cel care semneaza By Rev il cunosteam si urmaream cu placere in calitatea lui de comentator pe Trilema. Nu-i citisem insa niciodata nimic de pe blog, asa ca „Tranzactiile intergalactice” au fost o lectura nu doar placuta, cat si foarte, foarte amuzanta!!!

Am gasit, de asemenea, placut la lectura, dar insuficient ”lucrat”, si textul propus de O alta parere – „Noi, extraterestrii si iarasi noi”.

Concurs de fictiune pe Trilema – cateva consideratii cu privire la criteriile de jurizare

Din cate am putut constata pana acum, juratii lui Mircea s-au dovedit seriosi si responsabili, chiar in conditiile in care isi dramuiesc cu dificultate bugetul de timp. Nu fac exceptie nici de aceasta data…Sunt, adicatelea, tot in razboi cu timpul, dar doresc sa imi fac datoria cu seriozitate si corectitudine, mai ales pen’ ca, fidela crezului meu, nutresc pe mai departe convingerea ca nimic nu-i mai pretios pe lumea asta pentru un om inzestrat cu un condei decat un altul asemeni lui care sa ii ceteasca textele cu onesta aplecare, buna-credinta si olecuta de pricepere, spre a-l putea impinge de la spate in hatisul aista care sunt literele (mai cu seama cele ce se vor a fi bine strunite).

Am purces, asadar, la lectura completa, de reimprospatare a impresiilor, acum trei zile. In rastimpul aista am recitit atat textele propuse spre a participa la concurs, cat si criteriile de jurizare consemnate pe blog de catre inainte-vorbitorii miei: Diana, Tony si Maria. Am apreciat, in cazul fiecaruia dintre ei in parte, seriozitatea si rigoarea, incercarea lor de a-si ordona niste criterii in functie de care sa faca o justa evaluare a textelor, care sunt, e drept, dintre cele mai diverse. Imi  lipseste rigoarea disciplinata a Dianei si ma apropii, as zice, ca si criterii de evaluare, de ceea ce a punctat succint Tony la el pe blog. Cat priveste abordarea Mariei, ea este inca mai aplecata catre a putea analiza un text literar, intrucat, deduc (sper corect!) ca aceasta face parte, printre altele, dintre atributiile ei profesionale (sunt inclinata sa cred asta si judecand dupa finetea criteriilor de evaluare enumerate de Maria pe blogul ei).

Am lecturat, asadar, o data textele (toate) fara sa-mi fi stabilit (in prealabil si in scris) o lista de criterii si mi-am lasat bunul-plac sa decida asupra valorii lor, pentru ca ulterior sa revin asupra lor, intr-un demers mai „didactic”, mai aplicat, in incercarea de a le nota in acord cu cateva criterii pe care mi le-am reunit sub apelativele conventionale, fireste, „impresie artistica”, respectiv „impresie tehnica”. Mi-am schitat asa, pentru mine, chiar si un barem de punctare, care sa nu imi ingaduie sa “ratez” chestiuni de finete, pe care le consider definitorii pentru calitatea unui text literar. La final am facut media celor doua note si ce-a iesit se va vedea in curand…

Marturisesc ca nu am evaluat textele din punctul de vedere al intinderii lor, dar am socotit ca premiza initiala (cea specificata de initiatorul concursului): „scrieti doua-trei pagini (adica de la cinci sute de cuvinte in sus, da’ nu mai mult de-o mie-doua)” e indeajuns de generoasa si de relaxata incat sa ingaduie tuturor textelor selectate sa beneficieze macar de o considerare critica. In situatia in care ceilalti jurati vor decide asupra faptului ca lungimea textului mai mare de 2 000 de cuvinte e un criteriu de eliminare din concurs, atunci prima sanctiune severa mi-o acord mie insami, pentru o intindere necuvenita a ambelor mele texte.

Cat priveste „impresia artistica”, e  limpede ca ea reflecta izbanzile literare ale textului, evaluand cestiuni delicate si fragile ce tin de transmiterea unei stari, a unor emotii si a altora asemenea, lucruri care cu dificultate pot fi cuprinse de un sistem de notare, oricat de sofisticat si de bine pus la punct ar fi el. Am tinut cont la aceasta sectiune si de felul in care a fost integrata si dezvoltata in text ideea negotului dintre cele doua civilizatii, precum si de ceea ce mi s-a parut a fi caracterul original / ingenios al ideilor etalate.

Cu „impresia tehnica” lucrurile stau oleaca mai lesne, intrucat ea reuneste evaluarea modului in care tehnica scrisului (y compris: coerenta, corectitudine gramaticala, constructie, mijloace etc. etc. ) serveste scopului propus.

Nu mi-am propus sa caut si, prin urmare, nici nu am cautat sa identific filoane de non-originalitate in textele participante la concurs. Imaginatia noastra se hraneste cu idei, care idei au o viata a lor, traiesc si circula liber, asa incat e posibil ca anumite idei, desprinse de pe undeva, sa nasca in noi alte idei, care sa ne apartina…  

In ziua in care “colectarea” notelor de la toti juratii se va fi incheiat, voi reveni aici cu cateva opinii pe marginea fiecarui text recenzat in parte. Desi articolul care contine consideratiile mele critice pe marginea lecturilor este deja incheiat, nu-mi ingadui sa il public inca de astazi, pentru a nu contraveni in vreun fel regulamentului de desfasurare a concursului.

Asadar, pe curand…

Proprietar, fac troc cu stari de agregare si schimb locuinta modesta, neincapatoare, pe locuinta sub cerul liber

In infaptuirea din foi a culcusului lui straniu, ce aducea cu niste scutece suprapuse, imbibate bine de tot in lapte matern, coconul dormea.

Deasupra lui, o pojghita translucida ca o rasina il proteja de zgomotele lumii inconjuratoare si, in spatele ei, coconul nostru parea elitra fina a unei insecte captive in oceanul de chihlimbar invechit al unui sapun de Marsilia.                                            

(…)Un hau ca o metastaza imensa se itise inauntrul ei si ranjea hidos, parca, cu un rictus al carnii pe care ii era greu sa il descrie, desi il simtea foarte bine, cu fiecare tresarire, cu fiecare fibra.

Acum un an si mai bine crescuse in ea un copil si atunci simtise foarte bine cum prinde contur launtric o alta viata, dar de data asta, cu Golul, nu era asa, ci altfel, intr-un fel greu de descris.

Biblioteca de la Alexandria, Tezaurul de Teama si amintirile din viitor – draft

Anul 1 d. m., mereu 1, mereu 1, mereu 1, luna 1, ziua 1 – file de jurnal

Pentru mine nu exista decat Azi. Doar Azi. Maine-le vostru pentru mine va fi tot Azi. Si tot asa…

Azi am survolat Pamantul de la joasa altitudine intr-un balon de foc. Era intuneric si in jurul meu ardeau cateva lumini asemeni laserelor. Am putut observa pe alocuri lumini colorate in diverse culori, aprinse, amplasate in jurul usilor si ferestrelor spatiilor cu forme geometrice diferite pe care oamenii le locuiesc.

Aceste spatii sunt apelate in mod conventional „acasa”. Luminile colorate si aprinse par sa faca parte dintr-un ritual tributar unei forme de evocare a trecutului. Azi pamantenii au evocat Craciunul, care e momentul simbolic in care s-a nascut o personalitate care face parte din mitologia pamantenilor, personalitate apelata, in chip conventional, Isus Christos.

Despre insingurare, batranete si alte avataruri…

Hoinarind pe net in cautarea a ceva bun de citit, am descoperit ieri, cu o oarecare intarziere fata de momentul cand au fost publicate, doua articole. 

Intr-unul dintre ele, publicat de Jurnalul National, doamna Rodica Mandache, un actor daruit cu o ingenuitate nativa, pe care isi construieste cu delicatete si pricepere rolurile, isi exerseaza abilitatile de scriitoare, deplangand cumva soarta sotilor Romulus si Ileana Vulpescu.

Gangbang cu Alba ca Zapada, Popescu si oleaca de Almodovar – propunere

 

-          Eh, Tony, a fost si n-a fost chiar asa, murmura fata ca pentru sine, trecandu-si degetele incetisor prin parul lui, cu un gest tandru, in care il mangaia parca nu doar pe el, ci si trecutul…Dragule, cum nu te-ai vindecat tu inca de copilarie, ii mai zise ea duios, punand in vorbele astea nu doar toata iubirea de care se simtea in stare, cat si nostalgia dupa o vreme care a fost si nu se mai intoarce…

(…) Cand clientul incuie usa cu lanturile, fetele in costume de aniversare se gasira fata in fata cu o duzina, cam, de barbati in toata firea, unii scapati mai recent din puscarie, altii sortiti sa intre in curand. Dar ele nu stiau, ca n-aveau de unde sa stie asta…

Unii mai rasi, altii mai nebarbieriti, care – cum, barbatii astia care le priveau oarecum lacom intruchipau pentru niste „actrite de ocazie” cum erau ele personajul catre care, fara sa vrea, fara sa stie, fara sa-si ingaduie parca, aspirau cumva…Personajul “negativ”. Eternul condamnat de la petrecerile pentru copii. Lupul cel rau. Mama cea vitrega. Rhett Butler fata in fata cu Scarlet O’Hara care dormita latent in fiecare dintre ele…