Impacare

Sunt rare momentele de pace cu mine insami. Se-ntampla din ce in ce mai rar sa mangai alene contururile lumii cu ganduri de impacare. De cele mai multe ori, intre mine si lume e o inclestare in care, ca doi ne-pasnici adversari ce suntem, tinem, si eu, si ea, la vedere, profiluri colturoase si contondente.
Cuvintele se nasc greu. Si, pentru ca pactul cu mine nu a fost inca indeajuns negociat, ele se ordoneaza inca si mai greu atunci cand, de teama intunericului tradator al mintii, caut sa le opresc din zbor si sa le scrijelesc pe raboj. Blogul e-un fel de insectar in care ti-e cu neputinta sa tii fluturi vii, si-atunci e musai sa te multumesti cu fantoma inchipuirii lor ori cu exuvii goale…doar ca ele nu-s!, nu-s decat temnite pustii si inefabile ale unor sensuri care s-au pierdut demult, indata ce si-au luat spre lume zborul…
Cuvintele nasc si plang. Cuvintele-s troiene ce tradeaza tacerea. Ploua inchipuit si insasi ploaia asta miroase a tradare. Nu-i chip sa te impaci cu tine. Pentru ca tu cel de acum esti diferit de tu cel de acum cateva secunde.

Advertisements

One thought on “Impacare

  1. sau de tu cel de acum câteva luni.

    doar forma se păstrează mereu aceeaşi, reamintire a faptului că viul moare iar obiectele neînsufleţite continuă să trăiască…

    nu mă veţi recunoaşte după ceea ce sunt căci mă confund des cu personajele mele. doar scrisul, mereu acelaşi, mereu aplecat spre stânga, mereu fără diacritice, mă va trăda…

    bine ai revenit cum s-ar zice.

    ps: acesta este un mesaj lăsat pe blogul ioanei şi nu trimis prin mail. vă rog să includeţi şi acest post scriptum într-un eventual copy/paste. mulţumesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s