Despre meth si nu numai despre meth… – Concurs de tritica literara

Sursa articolului comentat:
http://polimedia.us/trilema/2010/daca-tot-ce-poti-face-in-viata-asta

Iata un articol greu de „triticat”, o data pentru ca-i despre o femeie extraordinara (deci n-ai ce critica, si nici ce tritica!), a doua oara pentru ca nu prea lasa loc de comentarii (atat de convingator e autorul lui in argumentarea sensului propus!) si a treia oara pentru ca, fie si asa, redactat cu o scriitura masculina, fara prea mari inflorituri de stil, te pune pe tine, cititor, in fata catorva „volute” impresionante…S-ar zice ca Mircea Popescu – scriitorul ii ofera flori in dar Marthei McCuller, iar face asta cu gingasie, nemaipunand la socoteala faptul ca nu-i ofera Marthei vreo floare obosita de supra-expunere, cum sunt florile frumoase, dar cam artificiale, ce umplu florariile si care-s mai mult facute spre-a mangaia duios manutele catifelate ale unor domnite ce n-au vazut in viata lor un tanc decat la televizor. Nu, Mircea Popescu ii ofera Marthei o floare de colt, simpla, deloc ostentativ – pretentioasa, perfect adecvata profilului ei, scris cu contururi dure si adanci, discret etalate, dar parca tocmai de aceea extrem de expresive!


Portretul Marthei – personaj (pentru ca asa vom cauta sa privim lucrurile in continuare, prin raportare stricta la concursul nostru de tritica literara!) se scrie cumva simplu si succint si-mi aminteste, parca fara sa vreau, de-o alta scriitura cam de aceeasi factura a unui american, asa cum e si Martha ( pura coincidenta!): J. D. Sallinger, in „De veghe in lanul de secara”.
Nu-i prea multa emotie in text si totusi e! Intr-o oarecare masura, pare c-am avea in fata un CV si totusi nu-i!
Bine gradat, realizat in ordine invers cronologica (ca intr-un CV facut cum se cuvine!!!), Martha McCuller calatoreste in timp, in timpul care i-a fost prieten ( caci „daca o-ntrebi, zice ca i-o placut. Si vinatoarea, si marea, si servitu-n bar, si condusul de camioane.” ) si redevine copila cu ochi caprii, invesmantata in piei si blanuri si ratacind, cu pusca-n spate, la vanatoare de elani, prin pustietatile inghetate ale nordului.
Nu intamplator l-am pomenit pe conationalul Sallinger. Probabil ca Martha ar fi fost la fel de fericita si de-ar fi facut la un moment dat in viata exact acelasi lucru catre care aspira personajul lui Sallinger. Ori poate ca Marthi acum tocmai asta si face, de-si ingaduie ragazul sa onoreze cu prezenta o intalnire a „pustimii on line banatene”.

Ca o fi acesta au ba telul de-acum al lui Marthi ori ca ea s-a dedicat intre timp, ca „indeletnicire tarzie…un soi de a…treia cariera” – ca sa il parafrazez cumva pe Mircea – emanciparii sanatoase a mediului on line romanesc si, inca mai greu de atat, inovarii lui, prin revigorarea scriiturii, prin repunerea adevarului (nu, nu „Adevarul”-ui!!!) acolo unde ii este locul, printr-o „subversiva” revolutie a gandirii, prin dinamitarea canoanelor si reinventarea gandului propriu – asta nu putem sti cu exactitate… Insa daca da, apoi atunci toate astea le face cumva stand acolo unde a ales ea acum sa-i fie locul, langa umarul scriitorului – antropolog Mircea Popescu, ca o confirmare a zicerii conform careia in spatele fiecarui barbat puternic sta o femeie inca si mai puternica.
Articolul acesta e si nu e despre meth. Intrebarea din final e insa buna si ramane: cine stie daca noi ne-am putea ingadui sa-si merite fiecare sofer de tir din lumea asta methu’?!
Cititi si recititi si textul acesta cu incredere! Merita.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s