Moartea ca o veste buna. Pseudo-exegeza.

O data cu publicarea in revista on line Trilema (http://polimedia.us ) a randurilor de mai jos:
http://polimedia.us/trilema/2010/moartea-ca-o-veste-buna
literatura romana s-a imbogatit cu o noua specie: necrologul. Ba chiar, daca am ingrosa oleaca voit contururile scriiturii, ca pentru a obtine un desen cu tusa mai apasata, mai hotarata, am putea spune ca autorul realizeaza ceea ce, in termeni peiorativi, de asta-data, s-ar putea chema „panegiric”. Dar nu-i.
Autorul nostru nu-i un debutant, desi e inca tanar. Nu-i nici macar naiv, chiar de varsta (inca) l-ar putea scuza. E cinic, extrem de cinic, atat de cinic incat unele dintre randurile sale nu-s lesne de digerat si necesita indeajuns ferment secretat de intelect cat sa poata fi folosite drept hrana pentru spirit.


Mircea Popescu e-un june informat si un informator lucid. Iar cand zic „informator”, a nu se intelege cumva ca il asez in aceeasi oala cu „personalitati” precum Catarama, Patriciu sau Voiculescu.
Ma feresc sa scriu – desi o cred! – ca Mircea Popescu este un bun jurnalist. Termenul insa, au moins in trista si debusolata noastra Romanie post-decembrista, s-a devalorizat, asa ca jurnalisti onesti si cu scriitura de calitate nu se mai prea intalnesc. Mircea Popescu, insa, ar putea aborda oricand cu succes (si) genul jurnalistic.
Textul asupra caruia va propun sa zabovim astazi nu-i omogen, nici din punct de vedere al stilului, nici din punct de vedere al apartenentei lui la vreo specie literara si nici macar din punct de vedere al reusitei lui.
Eu una l-as imparti in doua parti distincte, asupra carora, de-mi dati voie, oi insista oleaca:
Partea intai e facuta din primele 8 paragrafe, care ar putea constitui oricand un izbutit articol de fond intr-o onesta si independenta gazeta de opinii si comentarii, cum este Trilema insasi.
Privit ca atare, materialul e dificil de comentat, fiindca-i dens, contine din abundenta informatie bruta, necosmetizata in vreun fel sau altul. Asupra valorii literare a unui astfel de text nu-i chip sa te pronunti (fiindca atunci cand vine vorba despre informatie pur si simplu nu-i loc, nici chip de critica, ori macar de tritica!) Ne-am putea permite sa opinam oleaca, la rigoare, pe marginea credibilitatii informatiilor vehiculate, doar ca aici ar fi informatia noastra impotriva informatiei lui, iara in termenii acestia e greu de ajuns la vreo concluzie, in afara situatiei in care impartasesti aceleasi pareri si convingeri, ceea ce, desigur, nu-i deloc obiectiv si sufera condamnare, pe care, fireste, mi-o asum fara retinere!
Scriitura e clara, concisa, nervoasa si, important pentru componenta de marketing pe care jurnalismul, fie el si unul de calitate, o impune, contine cateva puncte – fierbinti, ce se pot constitui in „teasere”, atat pentru ca favorizeaza interactiunea cu cititorii ( cei care asigura o parte din succesul comercial al presei), cat si pentru ca pot incita simturile cumparatorului de spatiu publicitar, interesat, in chip firesc, de cat de vandabil este / poate fi vehiculul media.
Dar ca sa nu ne indepartam prea mult de litera si de spiritul textului, sa-l lasam pe el sa glasuiasca. Doua exemple, alese la intamplare:
1. Iata ca Academia Catavencu s-a alaturat intre timp irealitatii si dumneavoastra ati uitat cine-s fratii Micula.
2. De ce credeti ca mai arunca fratii Cristescu cite-un oscior in directia atit de relevantilor si atit de importantilor (in mintea lor) blogeri din Timisoara ? Pentru ca cel mai ieftin e sa-i cumperi un hamburger si-o cola unei pizdute proaste. Toate alternativele costa mai mult.
Buuun! Sa trecem acum la partea a doua a textului, care-i, in opinia mea, literatura. Si cand spun „literatura” nu conotez peiorativ termenul si nici nu il invesmantez cu acea aura de aparenta neseriozitate in raport cu gravitatea istoriei concrete, ci fac uz de el in sensul cel mai pur cu putinta, acela de potrivire (ori potriveala?!) fericita a cuvintelor, asa incat asezarea lor unele langa altele sa reconstituie realitati si sa recreeze lumi, pe care sa le imbogateasca in chip cat mai fericit cu sensuri si valori nerevelate inca.
Din perspectiva literara, deci, aceasta a doua parte este o izbanda, dispunand de mai toate ingredientele succesului literar, inclusiv de o anume gradare priceputa a tensiunii ferecate in cuvinte (si a emotiei cuprinse in text!), de la:
1. …acesti “oameni de afaceri” maninca cea mai amara piine din cite exista pe lume : piinea celui care, de fapt, nu conteaza.
la
2. Nu ramine in urma lor nimic, tot ce-au facut si toate lucrurile in care-au crezut cit au trait vor trebui demolate si sterse, ca-s murdarie si polueaza. / Fiecare lucru pentru care au muncit oamenii astia s-a dovedit, la o examinare mai atenta, nisip, si li s-a scurs printre degete. Nu se spinzura din motivul trist ca sunt prea lasi sa se spinzure.
si pana la
3. Poti ajunge, pe lumea asta verde, sub soarele asta galben, sa primesti moartea ca o veste buna. Pentru ca intr-un final nu mai trebuie sa privesti cu ochii mintii pustiul nesfirsit care era intr-o vreme gradina ta, viata ta. Pe-atunci, demult, inainte sa se transforme tot in nisip. Pentru ca nu mai trebuie sa infrunti zilnic alternativa intru totul preferabila, dupa propria ta evaluare, a streangului si sa constati zilnic ca n-ai taria necesara. / Infernul nu-s totdeauna ceilalti. Infernul suntem, adesea, noi insine. Nu intotdeauna, dar daca ajungem acolo moartea nu poate fi decit o veste buna. – Iar randurile acestea din urma sunt, in opinia mea, literatura si inca una de buna, de foarte buna calitate!!!
Socotesc c-ar fi impudic si complet nepotrivit sa opinez pe marginea incarcaturii ideatice a anterior mentionatelor fragmente de text. In fapt, vorbele astea de-s scrise mai sus cu pricepere de scriitorul nostru au exact acea incarcatura emotionala pe care fiecare dintre noi suntem in stare ori suntem dispusi sa le-o conferim. Ma gandesc, insa, ca efortul de-a le citi (si eventual rasciti, daca tot am comis actul citarii lor cu generozitate) nu-i chip sa nu fie rasplatit in vreun fel sau altul pentru fiecare cititor in parte. Fie si cu o mai indeaproape, mai cinica si mai deplina intelegere a vietii. A vietii ca spectacol, vazuta prin lentila unui tanar scriitor, a finalitatii ei, ca „veste buna”, ca dezlegare ori eliberare, pentru ca, sa citez, „mortii nu intereseaza publicul spectator”.
Una peste alta, o lectura densa, grea de sensuri, constructiva din multe, foarte multe puncte de vedere! O scriitura concisa, care ciopleste nemilos in carnea cuvantului si care poate genera emotie maxima fara a risipi resurse si fara a renunta la simplitatea ei funciara (a se revedea pentru exemplificare textul marcat cu italice!) Si, nu in ultimul rand, un titlu inspirat, bine ales, din perspectiva jurnalistica, dar si din perspectiva pur literara.
Cam asta-i… Recititi si veti intelege! Recititi si veti simti!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s