Fals tratat de pitipongologie

Problema pitipongelii si a fascismului ma impinge sa pun iara mana pe condei, spre-a lamuri pentru mine, mai intai de toate, ceea ce socotesc ca mai e de lamurit.

Si eu cred ca pitipoanca e un om, la fel ca toti ceilalti oameni, nici mai bun, si nici mai rau. O repet acum, pentru a nu se strecura in discutie vreo urma de indoiala.

Sunt de acord doar in parte cu rationamentul Dianei si imi iau ragazul sa mai reflectez asupra catorva nuante. Am rezerve cat priveste validitatea afirmatiei conform careia “oricine se poate pitipongi si depitipongi in cursul vietii”. Implicit, imi e inca incomplet deslusita chestiunea ca e posibil ca “in fapt sa fi fost cu totii pitipoance odata ori chiar de mai multe ori: atata doar ca unii (ori unele) aleg sa schimbe abordarea si sa dezvolte competente pentru evaluarea frumosului, iar altii (ori altele), nu”. In cele din urma, pastrez serioase rezerve fata de re-introducerea in “definitie” a conceptului de frumos, la modul general, in sensul de preocupare pentru frumos, si socotesc ca a treia definitie propusa reuseste nu sa simplifice, ci sa complice in fapt problema, prin introducerea in ecuatie a catorva elemente suplimentare.

Credinta mea e ca te poti pitipongi sau depitipongi in cursul vietii, in acceptiunea in care risti sa te intersectezi la un moment dat cu multimea elementelor delimitate de definitia pe care am convenit-o de comun acord ca fiind valabila pentru ceea ce desemnam cu apelativul pitipoanca. Nu spun astfel ca definitia propusa de mine ar fi cea valabila si numaidecat corecta, spun ca e de dezbatut si de decis asupra uneia convenite de comun acord, punct din care…te poti intersecta cu multimea pitipoancelor (dar nu devii in felul acesta pitipoanca), poti trece razant pe langa multimea pitipoancelor (dar nu te contaminezi astfel negresit cu pitipongita! – cel mult poti afirma ca te-ai expus unui risc major de contaminare )…insa in esenta: ori esti pitipoanca, ori nu esti. La fel cum nu poti, fiind o bila alba, sa devii o bila neagra doar prin intersectarea cu multimea bilelor negre.

Poate ca definitia propusa de mine pacatuieste grav prin „excluderea” (poate ca asta-i un termen prea dur, dar…) din campul delimitat de ea a capacitatii de auto-interogare, care ar fi unul dintre elementele-cheie capabile sa „forteze” calea catre o schimbare a atitudinii si catre dezvoltarea de competente (deci catre un proces care ar putea fi desemnat drept unul evolutiv) In felul acesta, apropie si mai mult multimea pitipoancelor de multimea bilelor albe sau negre, negandu-le sansa la unul dintre procesele modelatoare decisive pentru existenta unei fiinte: evolutia. In ce masura, insa, inzestrate cu capacitatea de a se chestiona asupra sinelui, lebedele albe ar putea deveni negre numai si numai prin intersectarea lor cu multimea lebedelor negre? Premiza propusa ar fi aceea ca am consimtit anterior asupra unor „limite” intre granitele careia am ingramadit ceea ce desemnam a fi „lebada alba”, respectiv „lebada neagra”.      

Revenind acum si socotind ca am decide sa re-introducem in definitie (si) referirea la frumos…De-ar fi sa purtam discutia exclusiv pe taramul teoriei valorilor (unde oricum Mircea sustine ca ne situam deja si ca suntem anume afundati pana-n gat), atunci ar trebui sa se incumete macar unul dintre noi (daca nu fiecare in parte) sa furnizeze o definitie a frumosului / frumusetii. Ca sa ne limpezim despre ce anume vorbim?…unde ne situam? Ce-i frumosul, asadar?

Daca aducem discutia in sfera concretului, incercand, adica, sa rezolvam dilema prin apelarea la exemple, atunci cateva dintre cele la care s-a recurs deja sunt:

1.  “Mergem amindoi pe drum si vedem o vaca bind din riu. Ii e sete, conchidem amindoi de acord. Mergem mai la vale si vedem o alta vaca pascind in cimp. Ii e foame, pe cale de consecinta, cadem iarasi de acord. Inca si mai la vale, o fetiscana bea de la cismea. Ii e sete, zic eu. NU! CI DOAR SE PREFACE DAR DE FAPT NU II ESTE SETE CI DOAR BEA!!!”  (Mircea)

2.  “Nu neg ca fetiscanelor le e si lor sete ori ca daca beau apa e cel mai probabil din cauza ca le e sete. Dar fetiscana de-o vedem nu bea pur si simplu apa, ci astazi stoarce afine pe motiv ca tot satul a stors afine, maine linge roua de pe frunze si poimaine sta in cap cu orele. Cu conditia insa sa fie intai consens prin sat ca asta iti astampara setea, chit ca-i vorba de stat in cap.” (Diana)

Acum…in lectura mea, pare ca interventia lui Mircea vorbeste despre maniera in care percepem faptele (obiectiv ori mai putin obiectiv, dupa caz), insa prin raportarea exclusiva a observatorului la sinele propriu, in timp ce interventia Dianei vorbeste despre fapte si despre maniera de raportare a lor la “curentul” dictat de majoritate, prin punerea in consens a faptuitorului cu tendintele generale imprimate din exterior si nicidecum cu sine insusi. Poate ca aceasta diferenta s-ar fi putut enunta si in termeni mai concisi de atat, eu insa nu m-am priceput s-o fac…Nadajduiesc doar ca se poate intelege din text de ce, in opinia mea, cel putin, Mircea si Diana vorbesc despre lucruri usor diferite…

Sa revin acum iar la ideea initiala: socotesc ca re-introducerea in “definitie” (pe finalul interventiei Dianei) a referirii la frumos nu reuseste mai deloc sa limpezeasca lucrurile, ba dimpotriva…

De acord ca pițipongeala poate fi mai degrabă un mod de abordare la care nu e nimeni imun din naștere.

De acord ca (au moins in acceptiunea pe care m-am caznit sa i-o atribui si eu termenului) pitipongeala intersecteaza frumosul perceput mai cu seama drept conformitate (ori strict prin referință) cu (la) trendul actual. De asta am si zis ca pitipoanca este acea faptura (care intruneste in rest coordonatele trasate de Mircea) care isi stabileste drept prioritate majora conformarea la trend. Am folosit, poate, alte cuvinte, dar in esenta asta am vrut sa zic si sper ca asta s-a inteles. Am precizat in plus (iar aici pot fi facuta vinovata de o regretabila eroare de rationament: nu am inclus explicit in continutul definitiei, ci am completat / nuantat cumva definitia)  ca nu  cred ca pitipoanca e inzestrata cu capacitatea de a se auto-chestiona, fapt care, sigur, i-ar putea deschide lui Mircea un generos teren de atac cat priveste consideratiile ca as face judecati de valoare asupra acesteia…La o analiza severa, facuta cu un ochi de profesionist exigent, mai degraba eu, atunci, decat Diana, as putea fi acuzata de fascism! De aici si nevoia de a aduce niste lamuriri tezei mele initiale…

Sa incercam sa convenim, asadar, asupra faptului ca incapacitatea de a se auto-chestiona nu constituie si, pe cale de consecinta, nu este vazuta / socotita in text drept un capat de acuzare.

Sa notam, apoi, desi poate suna oleaca naiv, faptul ca exercitiul „inghesuirii” oamenilor in definitii ori a aplicarii unor definitii la oameni este unul destul de riscant, ca nu intotdeauna premizele efectuarii lui sunt dintre cele mai oneste si ca mai mereu o astfel de intreprindere (cu conditia sa fie facuta cu buna-credinta) are un scop “didactic”, pur teoretic / conceptual, caz in care este si ramane un exercitiu (o aplicatie) si atat. Tot ce trece de limitele unei astfel de abordari (implicand consideratii incrancenate de natura emotionala, asadar subiectiva!) poate mirosi, e drept, a lagar de concentrare si poate fi suspectat de…diverse, inclusiv de fascism (chiar daca intentia initiala nu-i deloc asta!)

Prin urmare, textul meu nitel patimas, cum ca “pitipoanca freamata, dar nu de emotia exersarii unui ideal de naturalete estetica. Pitipoanca e femeia careia nu-i mai sunt de-ajuns (doar) mangaierile, pentru ca organele ei de simt s-au atrofiat, incat mangaierile nu le mai simte, iar atingerile nu o mai excita. Pitipoanca e femeia care se machiaza cu bisturiul si are nevoie de-o mama de bataie pentru a atinge orgasmul. Pitipoanca vorbeste tare si se manifesta zgomotos. Urechea ei nu mai percepe soapta, atat e de scolita la institutia decibelilor excesivi.” poate fi acuzat, la rigoare, de fascism, desi intentia mea initiala n-a fost asta!

In situatia in care pot beneficia in ochii Dumneavoastra de prezumtia de nevinovatie, voi pleda “nevinovat”, din ratiunea ca APLICATIA mea (teza mea) urmarea sa delimiteze net, din considerente oarecum „didactice”, o categorie anume, pe care cautam sa o (si) nuantez, prin asocierea unei parti macar din insusirile sale. Nu-i o abordare tocmai profesionista, e insa o abordare care se pliaza cumva pe exigentele retoricii si are calitatea de a nu fi rau-intentionata, calomnioasa ori malonesta ( iar daca ati perceput lucrurile altfel, va rog sa imi semnalati!)

Am ales ca generic pentru categoria pe care mi-am propus sa o definesc termenul de pitipoanca (acceptand conventia dialogului dintre Mircea si Diana, care mi-a servit ca punct de plecare). Totodata, nu mi-am propus atunci (dar pot nuanta, la nevoie, acum) sa introduc in discutie sub-categorii: pitipoanca-esteta, pitipoanca-etern-angoasata-si-excesiv-interogativa, pitipoanca-aparent-non-conformista ori, cel mai subversiv exemplar, pitipoanca-aspiranta-la-a-si-depasi-conditia (nu, nu ma refer la conditia de pitipoanca, ci la cea sociala, pentru ca teza mea era ca pitipoanca nu-i pe deplin constienta de incadrarea ei) Toate acestea sunt / pot fi sub-diviziuni ale categoriei initiale.

In esenta, asadar, am definit pitipongeala ca fiind…tendinta marcata de raportare la trend. Pot consimti ca o sub-categorie a acestei categorii poate fi cea “decupata” de Mircea prin delimitarea urmatoarelor atribute: femeie, in general tinara, care-si ingaduie sa vorbeasca!!! despre frumusete. Dar aceasta, in acord cu definitia pe care am propus-o eu pitipongelii, e pitipoanca-esteta, o amatoare intr-un domeniu anume (ca mine, ca multi altii) care isi ingaduie sa opineze pe o anumita tema, in cazul dat frumusetea.

N-as merge insa pana acolo incat sa spun ca obiectul central al preocuparilor pitipoancei, cheia de bolta a universului ei (oricat de vast ar putea fi el!) este rezolvarea cu succes a ecuatiei frumosului in lume si / sau problema frumusetii!

Nu-s experta in pitipongologie (desi am scris deja un fals mini-tratat), dar, din cate am cautat si eu sa-mi deslusesc misterul aparitiei pitipoangelor in lumea asta, am constatat (iar asta-i observatie empirica!) ca pitipoanca-i mult mai preocupata de chestiuni precum: fericirea (iaca, intrevad o alta posibila sub-diviziune: pitipoanca – manelista :-)! ), reusita in viata (cu toate palierele sale: emotional, familial si FINANCIAR!) si…gura lumii (chestiune care ne aduce, parca, dar oleaca intr-o alta forma, inapoi la trend!)

Niciuna dintre cele enumerate mai sus nu-mi evoca in vreun chip o pregnanta si sustinuta preocupare pentru frumos, decat daca el se defineste strict ca fiind acel ceva care se conformeaza canonului de frumusete in vigoare (iar aici teza sustinuta de mine se intalneste cu cea sustinuta de Diana). Mai mult de atat, prin raportare la cele scrise mai sus, as indrazni sa „fortez” oleaca subordonarea snobismului pitipongelii, intr-o modesta confirmare a faptului ca da!, pot exista si pitzi – estete, dar care supun numaidecat frumosul dictaturii trend-ului, iar daca trend-ul dicteaza ca-i frumos ceea ce unui estet, bunaoara, ii pare ca-i urat, apoi atunci frumos ramane uratul si basta!

Nu contest faptul ca poate aparea uneori si “dizidenta” in randul pitzi-lor, doar ca atunci respectiva pitzi se descalifica, se auto-exclude din categoria pitzi-lor autentice, de succes. Ea nu va fi cu niciun chip considerata o pitzi emancipata, ci o rebela fara cauza, iar “rebeliunea” in lumea pitzi-lor nu-i o marca a progresului ci o „subrezenie” in sistemul de valori care se supun trend-ului si, ca atare, pitzi – dizidenta nu-i vazuta cu ochi buni…Se poate, asadar, ca sa ii raspund lui Mircea, ca pitzi sa bea pur si simplu apa din albia raului pentru ca ii e sete, dar atunci e vorba probabil de o pitzi care a “evadat” cumva din spatiul ingust al definitiei noastre, o pitzi defecta, viciata si vicioasa, pentru ca altfel, de-ar fi o pitzi autentica si nu o mutatie primejdioasa pentru specia ei, ar bea fie suc de afine, fie s-ar aseza in cap pentru o zi intreaga (in termenii propusi de Diana).

Pitzi cea adevarata, autentica pitzi, nu forteaza barierele, nu depaseste granitele care o definesc. Pentru pitzi cea adevarata ramanerea in cadrul care o defineste e marca succesului si reusitei in viata (si implicit sacrificiul pe care ea si-l impune pentru a fi o pitzi – model!) si orice abatere e nu un gest de fronda, nu un act de curaj, ci o prevestire a esecului, un fiasco social.

De asta, poate, cele care chiar reusesc sa evadeze n-au fost niciodata pitzi adevarate, ci au avut de infruntat un episod tranzitoriu de pitipongeala. Pentru ca da, Diana are dreptate: pitipongeala e un mod de abordare la care nimeni nu este imun din nastere! Doar ca aspiratia catre…ceva e codata pesemne altfel, oleaca defectuos, in genele pitzipoancei autentice.

Advertisements

6 thoughts on “Fals tratat de pitipongologie

  1. Nu-i suficient sa spui “nu sunt hot” ca sa nu fii hot. Idem, degeaba zici tu ca “pitipoancele sunt oameni ca toti ceilalti oameni” daca o dai apoi cu bile albe si bile negre. Daca exista bile albe si bile negre atunci nu, pitipoancele nu mai sunt oameni, ci altceva. Cam asta-i tot.

    • @Mircea Popescu: Esti hot atata vreme cat te incadrezi in limitele trasate de o “definire” convenita asupra a ceea ce inseamna sa fii hot. Daca am furat (adica mi-am insusit bunul cuiva, fara ingaduinta acestuia) sunt hoata, fie ca recunosc asta sau caut sa ma justific cumva!
      Faptul de a fi hoata nu ma face insa sa fiu ne-om, sunt hoata si om in acelasi timp (am cautat sa argumentez asta in mesajul anterior, ca raspuns la scrisele Dianei. Nu stiu in ce masura argumentatia mea sta in picioare, asa ca probabil favoarea cea mai mare care mi s-ar putea face ar fi aceea sa-mi fie demontata, aspru si argumentat, teoria, in caz ca ea-i complet eronata!)
      Nu am intentionat sa conotez nicicum chestiunile ce tin de o simbolistica a culorilor. Acum, insa, realizez c-as fi fost mai inspirata de-as fi vorbit nu de alb si de negru si nu de bile sau lebede, ci de…oameni! Mea culpa.

      • Problema nu-i neaparat coloristica, cit categoriala. O impartire atit de neta-n categorii nu mai ingaduie reunirea-ntr-o singura categorie, aia-i problema. Nu intimplator marea preocupare a biologiei pentru a gasi specii tranzitorii, ca sa luam acest exemplu, ci tocmai pentru a inzestra cu dovezi teoria ca viata-i un continuu, nu o suma de parti disparate.

  2. Imi pare ca tu realmente consideri pitipongeala drept o caracteristica innascuta (gen are ochii albastri ori e inteligenta). De ce ar fi asa ceva? Pitipongeala nu e nici gen boala sa te contaminezi, nici caracteristica a fiintei sa nu o poti schimba intr-o viata de om. E pur si simplu o alegere a unui mod de actiune la un moment dat. Alegere care e valabila si posibila pentru oricine si de aceea raman la parerea ca putem fi (si probabil am chiar si fost) toti pitipoance la un moment sau altul. Ca n-om fi fost “pitipoance de succes” cum spui tu, zic ca e irelevant in fond: e ca si cand ai zice ca toti oamenii care n-au statuie (ori n-au indeplinit cine stie ce alt criteriu de succes) nici n-au fost oameni in fapt vreodata…

  3. @ Diana Coman: Mnu, mai degraba as zice ca socotesc pitipongeala drept o caracteristica…revelata ( revelata, adica, de personalitatea individului, in sensul in care, la momentul “coacerii” lui, asta-i fateta pe care personalitatea o dezvaluie ca fiind cea mai pregnanta)
    Nu cred ca putem vorbi despre copilul-pitzi, devenit ulterior adolescentul-pitzi, si mai apoi adultul-pitzi, pentru a imbatrani pitzi.
    Pitzipongeala, in acceptiunea discutiei de la care noi am pornit, am zis ca e o caracteristica mai cu seama a femeii tinere (pentru ca, in argumentatia mea, am ales sa respect conventia aceasta propusa de Mircea si am incercat sa demontez doar teoria conform careia ea, femeia tanara pitzi, ar fi o individa preocupata de frumusete si nu de punerea in acord cu trend-ul) Am si scris de altfel pe undeva pe aici ca in alt chip, daca luam spre analiza prima propunere de definire a lui Mircea, cea conform careia pitipoanca este o femeie, in general tanara, care isi INGADUIE SA VORBEASCA!!! despre frumusete, atunci valoarea de adevar a acestei afirmatii este / poate fi…adevarata.
    Nu cred ca exista copii-pitzi sau adolescenti-pitzi (si, in general, nu cred ca termenul este aplicabil unor categorii aflate in evolutie, in formare, in proces de modelare), iar argumentele sunt, cred, destul de numeroase in textul articolului. In esenta ar fi vorba, insa, despre o forma de auto-limitare impusa cumva (tocmai pentru ca este rezultatul unui gen de optiune): pitzi se misca in cadrul delimitat de definitia propusa, iar aceasta evolutie a ei in ACEST spatiu si nu in altul este rezultatul unei optiuni limitative proprii. Pitzi e cumva pitzi pentru ca optiunea asta de viata o satisface pe ea, si este pitzi fara a insemna prin asta ca nu (mai) este om. Una nu o exclude pe cealalta, asa cum poti fi si vegetarian si om in acelasi timp, si homosexual si om in acelasi timp, si….Pana la urma, e o chestiune de echilibrare a raportului: daca pactul tau cu lumea nu impieteaza asupra pactului tau cu tine insuti si invers, atunci e OK. Incerc sa spun ca pitzi e in acord cu ea insasi, supunerea ei la presiunea canonului e una consimtita, nu-i una impusa din afara, asa ca pitzi traieste in pace cu ea insasi…asta era teza…e ca diferenta dintre a face dragoste pentru ca asta vrei si asta iti place si a face sex pentru ca esti constransa sa te prostituezi. Ei bine, pitzi face dragoste cu trend-ul, nu-i “violata” de trend si nici nu primeste vreo recompensa anume din partea trend-ului. Cam asta…
    Pitipongeala, in propunerea analizata de noi, nu-i atat un mod de actiune, cat mai degraba un mod de inactiune…un soi de dulce abandon in bratele trend-ului. Caci daca obedienta fata de trend ar presupune un efort anume (exclusiv financiar!) atunci e probabil ca ne aflam in fata unui alt gen de femeie, tot tanara, dar nu pitzi!
    Sigur ca, in decursul unei vieti, putem avea cu totii alegeri-pitzi. Dar intre o ocazionala pitzi-optiune si un mod de viata pitzi eu intrevad o diferenta.
    Cat ce priveste copiii, ei inca exploreaza, trec cu usurinta dintr-un cadru delimitat in altul: copilul copiaza, in general, adultul, dar si inoveaza, asculta si crede (uneori) pe cuvant, dar e tentat sa si experimenteze, se supune si nu se supune modelor si / sau modelelor, e ascultator si neascultator in acelasi timp, nu-i consecvent unui set valoric si nici nu priveste cu ochi buni propunerea de obedienta oarba fata de ceva anume…copilul interogheaza si se interogheaza. De asta, zic, nu consider pitipongeala ca fiind ceva innascut, ci o vad ca pe ceva dobandit, asumat si / sau revelat din fibra personalitatii deja conturate (cand putem vorbi deja, macar teoretic, despre un gen de optiune de viata asumata)
    Pitipoanca nu evolueaza nu pentru ca in principiu n-ar putea s-o faca, ci pentru ca supunerea ei fata de trend e un factor in egala masura consimtit si limitativ. De asta ziceam ca pentru ea succesul se masoara in capacitatea de a rezista cat mai mult sub presiunea modelor, a tendintelor.
    Si tot din ratiunea asta, cred, nu-i echivalent cu exemplul: n-ai statuie, nu esti un om de succes. Daca idealul tau de succes in viata ( liber consimtit!) e acela de a dobandi o statuie, atunci e limpede ca faptul de-a nu avea o statuie nu te face ne-om, ci te face sa socotesti ca n-ai atins succesul in viata. Tu esti insa si ramai om, chiar si asa, fara succes, caci incadrarea asta se stabileste, din fericire, (si) prin raportarea la ceilalti oameni, in timp ce definitia succesului e una relativa si depinde foarte mult de raportarea ei la standardele pe care si le stabileste / defineste fiecare in parte.

    • Hmmmm, inteleg (cred!) diferenta pe care o faci si daca nu-s neaparat cu totul impotriva (inca mai intorc ideea in minte) totusi imi pare ca parca impingi prea departe alegerea in momentul in care practic consideri pitipongeala ca o alegere de viata (si totusi determinata, ori mai exact data intr-o masura importanta de personalitate)… Ce-i drept nu mi-e prea clar cum s-ar putea in fapt concret argumenta mai departe de atat in oricare din directii fara a apela ori la psihologie ori la ceva studii concrete…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s