Recviem pentru Petre Tutea

Imediat ce ecourile Revolutiei din Decembrie 1989 incepusera sa se stinga, sufocate treptat-treptat in valurile de catifea rosie care se asternea ca o pacla groasa peste tara, a inceput pentru mine si pentru multi alti tineri din generatia mea o perioada de efervescenta culturala fara precedent, careia, dublata de elanul adolescentin de-a acumula cat mai mult din ceea ce-mi fusese strain pana atunci, ii datorez o buna parte din parcursul meu ulterior si, asa socotesc, mult din ceea ce sunt eu astazi.

Aveam 14 ani abia impliniti si anii ’90 debuteaza ( in amintirea mea care acum developeaza modestul meu bildungsroman), printre altele, cu o emisiune realizata de Vartan Arachelian si intitulata „Cuvantul care zideste”.

Prea multe repere culturale gata consolidate nu aveam, profilul meu spiritual abia-abia incepea sa capete un contur, nevoia de modele puternice prinsese sa-si iteasca indraznet capul, cat priveste discernamantul valorilor…ei bine!, asta-i o alta poveste, mai lunga si mai complicata, pe care voi incerca sa o abordez altadata, ca subiect aparte…

Nu stiu exact cand l-am vazut / auzit pentru prima oara pe Petre Tutea, dar imi amintesc perfect ca intreaga tevatura pe care valori altfel (deja) consacrate o faceau in jurul numelui sau m-a determinat sa-mi indrept atentia asupra acestuia, cu asteptarile treze pe care le ai de la unul ce-ti este zugravit drept profet, inainte sa fi apucat sa buchisesti cu ochii tai si sa digeri cu mintea ta intelesurile zicerilor ca nimeni nu-i profet in tara lui, iara la pomul laudat sa te duci cu sacul spart…

Cum Biblia la 14 ani incepusem s-o citesc de una singura pentru intaia oara, iar zicalelor culese din popor nu le acordam pe atunci importanta cuvenita (atat imi clocotea de fierbinte aspiratia catre filozofie in vine…eh!, ale tineretii valuri! :-), doar cel care nu le-a trait nu le poate intelege!) m-am gasit cu emotie asezata in fata unui batranel cu aparenta induiosatoare care declama plin de patima vorbe de iubire fata de poporul roman.

Nu-mi mai amintesc exact nici care a fost primul imbold al mintii care mi-a dat ghes (ulterior am invatat sa ascult mai mult si mai atent de glasul primului impuls), dar stiu sigur ca, pesemne din dorinta mea aprinsa de a fi in pas cu timpul si cu timpurile, m-am straduit sa invat cat mai repede sa-l iubesc pe Tutea si sa cat sa-l inteleg.

Partea cu intelegerea a venit, o, Doamne!, mult mai tarziu, cat despre partea cu iubirea – asa cum se-ntampla cu cele ale sufletului, mi-a izbutit mult mai devreme si fara sa fac eforturi prea mari, caci latura mea umana a vibrat intotdeauna intens la intalnirea cu suferinta, de orice forma ar fi fost ea si oricum s-ar fi manifestat in vietile semenilor napastuiti. Cum batranetea e o etapa in care suferinta se-ngemaneaza cumva firesc cu…firescul fiecarei zile si cum privatiunile  si trecerea anilor cioplesc adanc in carnea firii, nu-i greu de inteles de ce acest batranel firav, ce devenea brusc patimas cand venea vorba de chestiuni etern insufletitoare, mi-a devenit drag intr-un chip…duios (nu ma pricep cum sa ii spun altcumva) si-mi era mai mereu prilej pentru amare reflectii cat priveste ofilirea fapturii (pentru cei care isi mai amintesc, devenise deja un cliseu ca, la orice interviu si la orice emisiune cu Petre Tutea, realizatorii sa prezinte imaginea acestuia de tinerete, aceea a unui munte de om, inalt si bine facut, spre a insista apoi pe ideea ca aceasta „topire” , aceasta „evaporare” a carnii in folosul gonflarii spiritului s-a fost faurit in temnitele comuniste unde…si aici urmeaza, cu adevarat, tot ceea ce fiecare dintre noi, cei care am urmarit un episod macar din „Memorialul durerii”, stim deja si-i incontestabil adevarat si nu face subiect de dezbatut sagalnic, ci numai cu pretuire si consideratie, asa cum se cuvine fata cu incercarile grele ale destinului si ale istoriei pe care nu toti dintre noi suntem chemati si vrednici a le strabate cu demnitate si nestramutare, spre-a apara o cauza anume in fata vreunei rataciri a istoriei).

Nu despre aceasta dimensiune a lui Tutea doresc asadar sa fac vorbire, pentru ca nu ma socotesc eu indreptatita sa fac asta, in afara situatiei in care as face-o cu consideratia pe care o evocam mai sus, ca fata de unul care a avut curajul si nebunia sa-nfrunte cu incapatanare o masinarie dementa iscata de mintile unor falsi apostoli ai dreptatii si egalitatii intre oameni.

Nici la ratacirile ideologice de tinerete ale lui Tutea nu fac referire acum (poate voi reveni cu alta ocazie), caci pe atunci, la cei 14 ani pe care ii aveam, sensul complet al acestui episod imi scapa, iar putinele informatii pe care izbutisem sa le adun si sa le asez cap la cap nu-mi dadeau o imagine indeajuns de clara asupra a ceea ce se intamplase cu si in mintile unora ca Tutea, Eliade ori Nae Ionescu. Nu-ntelegeam si pace! Si nu ma pot lauda c-as intelege nici acum chiar pe de-a intregul…

Ideea pe care o aveam in minte atunci cand am inceput sa scriu acest text era alta, una extrem de simpla: atat de fragila-i mintea omului (iar mintea omului aflat in formare o data in plus, si-atat de fragede-i sunt reperele) incat orice demers extrem de sustinut de „market-izare” a unui produs se poate lasa cu consecinte majore si pe termen neestimat de lung. Stiu ca sunt si exceptii, aceia putinii care-s imuni la orice (impunere de) mode si modele – ferice de ei! Dar pentru ceilalti, pentru cei multi aflati in cautare de…un ideal, atunci, la varsta cand toate visele-s permise si au contururi fragede si trandafirii, presiunea modelelor de orice fel poate fi un factor DEformator.

Nu vreau sa par aici lupul moralist! Nici macar nu-s. Asa ca voi spune ca mie insami, bunaoara, mi-a fost destul de greu si m-a costat ceva ani si niscaiva efort sa ma eliberez din mrejele acestei caldute patimi pentru batranelul-idee Petre Tutea. Cum, de altfel, sunt acum foarte, foarte multi (si multi dintre ei extrem de tineri!) carora le este greu sa evadeze din chingile mincinoase cu care i-a invaluit inselator omul-spectacol Dan Puric. Dar despre el, despre actorul devenit profet, cu alt prilej, poate…

Mai vreau sa zic doar atat (si cat sa fiu cat mai subtila, pentru a nu parea cumva insinuanta…desi  sunt oleaca, marturisesc!), ca atunci cand mi-a cazut in mana o prima culegere de texte semnata Petre Tutea, am intins instinctiv mainile, spre-a ma salva cumva si spre-a ma confrunta, (si) catre prefata.

Iata mai jos ce-am gasit acolo (text asupra caruia am revenit ulterior, pe la vreo 26 – 27 de ani, de data asta cu un suras amar…):

(…)masca de om poate fi respectata fara sa fie nevoie sa ascunzi adevarul ca oamenii nu sunt egali de la natura; ca extremele sociale sunt deopotriva de condamnabile, ceea ce nu inseamna ca trebuie sa uitam ca doar extrema stanga confisca proprietatea si distruge astfel pana la radacina nervul societatii;(…)ca nationalismul, facand parte din economia naturala a societatilor umane, poate fi practicat cuviincios; ca democratia, oricat de buna ar fi, reprezinta triumful cantitatii impotriva calitatii si ca ii este preferabil liberalismul, care asigura, o data cu demnitatea si libertatea umana, si competitia de valori; ca faptele comunistilor cad sub incidenta Codului Penal; in sfarsit, ca Dumnezeu se ascunde doar oamenilor care se considera „animale fara coada”.

Cine a fost Petre Tutea? Si-a pus singur aceasta intrebare. „Pentru ca om de stat nu am fost, profesor nu am fost, scriitor nu am fost, da’ atunci – ce sunt? Ca nici ultimul parazit care creste in cutele societatii nu sunt…Pesemne ca sunt cineva dificil de fixat” (…)

Tinerii nu s-au indreptat spre el, asa cum s-a spus, cu pripa relei-credinte, atrasi de o „gandire de dreapta”. Ci pentru ca dupa ani de confuzie ce pareau fara sfarsit, in care superiorul si inferiorul erau deliberat confundati sau, dimpotriva, in care doar imbecilii, mediocrii si lichelele aveau dreptul la cuvantul public, setea de inconfundabil care s-a nascut intre timp a a devenit enorma. Fata de alte aparitii exceptionale ale perioadei, Tutea s-a impus in atat de putin timp opiniei publice pentru ca a avut de partea sa inconfundabilul accesibil. Ar fi putut, in stilul sau caracteristic, sa afirme despre sine: Pana si un prost vede ca sunt inconfundabil…

Cum singur spune, Tutea s-a revarsat in altii.

(…)Functia acestor pagini este simpla: intelese in dozajul lor corect, uneori cu doza necesara de umor, alteori ramanand de-a dreptul contestabile, ele pot sa apere de amagitori, de prosti si uneori de excesul care sta la panda in fiecare dintre noi. Dar mai presus de orice ele sugereaza un lucru nespus de simplu si de greu de obtinut: ca a fi liber inseamna a gandi totul cu mintea ta. Pentru ca in acest caz chiar si eroarea, apartinandu-ti, este mai lesne suportabila. Cu atat mai mult in acest secol, in care lucrul cel mai teribil care ni s-a putut intampla a fost acela de a fi gresit (sau de a fi devenit victime), participand la erorile altora.

(Gabriel Liiceanu, prefata la “322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea” – Editura Humanitas, 1997)

P.S. : A, sa nu-mi uit, am gandit atunci si inca mai gandesc ca randurile de mai sus, cu exceptia eufemismelor lor pe care inca le mai sper ca fiind deliberat nu indeajuns de bine camuflate!, reflecta totusi o…”ratacire”. Asta in afara situatiei in care ele sunt lecturate intr-un dozaj corect, cu doza necesara de umor si ramanand de-a dreptul si pe alocuri chiar contestabile…Ele insa au avut un mare, un imens merit: acela ca au izbutit sa-mi dea de gandit, atat cat sa-mi deschida ochii si sa ma-nvete ca trebuie sa cat din rasputeri sa ma apar de amagitori, de prosti si de excesul care sta la panda in fiecare dintre noi…                                                                                        

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s