Gangbang cu Alba ca Zapada, Popescu si oleaca de Almodovar – propunere

 

–          Eh, Tony, a fost si n-a fost chiar asa, murmura fata ca pentru sine, trecandu-si degetele incetisor prin parul lui, cu un gest tandru, in care il mangaia parca nu doar pe el, ci si trecutul…Dragule, cum nu te-ai vindecat tu inca de copilarie, ii mai zise ea duios, punand in vorbele astea nu doar toata iubirea de care se simtea in stare, cat si nostalgia dupa o vreme care a fost si nu se mai intoarce…

(…) Cand clientul incuie usa cu lanturile, fetele in costume de aniversare se gasira fata in fata cu o duzina, cam, de barbati in toata firea, unii scapati mai recent din puscarie, altii sortiti sa intre in curand. Dar ele nu stiau, ca n-aveau de unde sa stie asta…

Unii mai rasi, altii mai nebarbieriti, care – cum, barbatii astia care le priveau oarecum lacom intruchipau pentru niste „actrite de ocazie” cum erau ele personajul catre care, fara sa vrea, fara sa stie, fara sa-si ingaduie parca, aspirau cumva…Personajul “negativ”. Eternul condamnat de la petrecerile pentru copii. Lupul cel rau. Mama cea vitrega. Rhett Butler fata in fata cu Scarlet O’Hara care dormita latent in fiecare dintre ele…

Albei ca Zapada ii venea sa-si smulga de pe ea rochita rosie cu guleras alb, atat ii era de rusine de situatia in care se afla… Era mai penibila parca decat insasi eroina din “Pe Aripile Vantului” atunci cand se infatiseaza la puscarie invelita toata in catifeaua verde din care-i fusesera facute draperiile.

Ea statea acum in fata unor barbati flamanzi de compania unei coapse de femeie coapta, cu funditele astea albe prinse in par si cu rochita asta tampita care ii acoperea si sanii, si fundul, si gleznele, de parca era o calugarita in vizita la Moulin Rouge.

Veveritele pistruiate chicoteau tamp si se inghionteau una pe cealalta, parand ca nu inteleg prea bine ce farsa e asta si ce li se intampla.

Tipul cu barba si cu costum de gangster,alb cu negru, cel ce le deschisese usa, radea si el pe infundate intr-un colt. Nimeni nu zicea nimic. Tipii din fata fetelor pareau oleaca incurcati. Era limpede ca se asteptasera la altceva… erau insa si nu erau dezamagiti…

Pe de o parte, femeia e tot femeie, ca-i invesmantata in rochie de printesa sau poarta costumul adanc despicat de cadana, trupul cald si rotund al femeii miroase cam la fel si promite cam la fel de mult…Pe de alta parte, foamea e cel mai desavarsit bucatar si nimic nu poate fi mai gustos decat dumicatul de paine inmuiat in oleaca de ulei pe care i l-ai intinde, intr-un gest de generozitate, infometatului…

Pe de si mai alta parte, in visurile oricarui barbat, mai ales in visurile unuia care-a avut ragaz suficient cat pentru a-si explora reveriile, femeia e facuta din carnea ei fierbinte peste care adaugi vesmantul straveziu urzit din dorintele tale umede, din felul in care reconstitui, pentru tine, amintirea mirosului parului ei ud, a pielii ei imbrobonate atunci cand iese de la dus si a cutei fine de la incheietura mainii, acolo unde, daca te uiti cu atentie, vezi sangele cum se invaltoreaza si face peretii vinisoarelor alora albastrii sa pulseze. In visurile oricarui barbat, adicatelea, e loc (si) pentru o Alba ca Zapada si pentru o Cenusareasa, ca si pentru o veverita nazdravana si dulce, cum si pentru o ciocanitoare buclucasa.

Albei ca Zapada i-au trecut prin minte toate astea in mare graba, cum ai vedea un film pe repede inainte, in timp ce se uita la chipul colegei ei blonzii si incerca sa ii ghiceasca aceleia gandurile si sa-i intuiasca reactiile.

Fetiscana blonda zambea sagalnic, un amestec indefinibil de surpriza si de satisfactie, de provocare si de invitatie la v-ati ascunselea.

–          In general, de barbati sa nu te temi. Daca-s de buna factura, ii strunesti mai lesne decat pe niste copii, si-a amintit Alba ca Zapada ca i-a zis fetiscana blonda atunci, in bar, cand au baut impreuna gin si-au povestit pana in zori.

–          Da’ nu prea ai de unde sa stii asta…i-a raspuns ea…eu am auzit si-am mai si citit ca se pot intampla lucruri absolut groaznice…adica…sunt unele fete care…

–          Da, e drept, sunt si situatii din astea, sunt riscuri la care te expui…ca-n orice indeletnicire, de altfel. Nu poti prevedea finalul unei intalniri, cum nu poti prevedea cursul unei zile. In general, insa, si daca vorbim despre clienti teferi la cap, e ca un role play…el plateste, tu…il satisfaci…el geme, gemi si tu, daca se intampla sa iti fi si placut…si asta se chiar poate intampla…pentru ca sunt cate unii carora pofta ori asteptarea le sporeste fie performantele, fie le adauga un plus de rafinament erotic…poate fi si cazul alora de-au practicat o abstinenta mai indelungata, sa stii…In general, dupa o vreme, iti cam ghicesti clientii dintr-o privire si rare-s ocaziile in care sa te inseli…cam stii la ce sa te astepti si e din ce in ce mai greu sa fii surprinsa…Pe toate astea iara si le-a amintit Alba ca Zapada pe repede inainte, in timp ce incerca sa-si auda gandurile printre chicotelile veveritelor oleaca excitate de intalnirea cu…idealul masculin…

–          Eu zic ca, daca tot s-a nimerit sa ne intalnim, cel mai potrivit ar fi sa jucam o…sceneta…, o auzi Alba ca Zapada ca prin vis pe fetiscana blonzie, cum glasuia, ca intr-o continuare, parca, a gandurilor ei de mai adineauri.

Propunerea blondei paru sa fie pe plac, mai intai si dintru inceput tipului barbos in costum de gangster care le intampinase, si apoi si celorlalti barbati.

Veveritele incetara brusc din chicotit, de parca realizasera abia acum, in clipa in care blonda incetase de vorbit, ca ceea ce li se intampla nu-i o gluma. Se ingramadira cumva una in cealalta si impreuna se refugiara intr-un coltisor al incaperii, ca pentru a se proteja.

–          Sa nu va temeti, felul asta de bad guy trecut prin ciur si prin darmon are onoare…zise unul dintre tipi, care dupa toate aparentele era cel mai in varsta dintre toti.

–          Onoare de puscarias, adauga zambind un altul, ceva mai tanar, oricat de rau ar suna asta pentru urechile cuiva trait inafara.

–          Onoare de puscariasa…ingana agale tipa blonda, ca si cand ar fi raspuns amintirilor ori gandurilor ei, si nu cuiva dinafara…Been there done that…

–          Cand?, intreba curios unul dintre tipi.

–          Acum trei ani, raspunse ea simplu.

–          Unde?

–          La inchisoarea aia (…)pentru femei, din sud.

–          Aaaaa, am acolo o foarte buna prietena. Nu stiu daca nu o fi iesit intre timp. Plasa fete pe centura, chiar la iesirea din tara, nu departe de granita. Rose o cheama.

–          O stiu, am prins-o. A ramas acolo in urma mea, dar se prea poate sa fi iesit intre timp.

–          O fi imbatranit si ea acolo…a fost a dracului mereu…frumoasa femeie si desteapta, orice ar spune oricine despre ea!

–           Mda…m-a invatat multe…se pricepea al dracului de bine sa-i citeasca pe oameni…gardienele o cam temeau…si majoritatea fetelor…nu-ti curata oua, daca era sa-ti zica ceva, iti zicea direct in fata, fara menajamente. Te ardea cu vorbele direct in moalele capului, ca zicea ca nu-i timp de pierdut cu dragalasenii si politeturi inutile.

–          Drept, zise el, tragand cu sete dintr-o tigara de foi.

–          O stia de undeva si pe Madam a noastra. Ea mi-a recomandat sa ma angajez aici cand ies si vin la capitala sa-mi fac un rost.

–          Hm, raspunse el zambind ironic. Curve destepte…astea-s mai greu de gasit decat actritele…alea de mana a doua le gasesti pe toate drumurile…alea de prima mana le „fabrici” greu, in afara situatiei in care lucrezi cu materialu’ clientului…Si colegele tale?

–          Nu stiu, fiecare cu povestea ei…Eu – cu a mea…

–          Oamenii, in general, sunt plini de prejudecati. Greu vei gasi pe cate unii care sa priveasca cu ochi buni o poveste de viata cum e si a noastra…a ta…Sau fac o multime de confuzii…pentru foarte multi, suntem aia marginalii, aia in conflict cu legea, care-am facut si-am dres ceva chestii marsave, pentru care trebuie sa platim toate viata, in puscarie si dincolo de ea…asa-s oamenii, definitivi si pusi pe judecata…pentru altii, aia oleaca frustratii (si alea frustratele, zise el, ironic si muscator, privind iscoditor catre veveritele noastre) suntem intruchiparea unui ideal, a tot ce-au vrut si n-au putut sa fie vreodata…suntem obiectul unor aspiratii, al unor refulari…iar pentru altii suntem sursa de inspiratie si izvor nesecat de trame aducatoare de banuti…scriitori imberbi, visand cu mantaua roasa in coate si cu rachiul prost, pus in pahare jegoase, intr-o carciuma afumata, de a saptea spita, la eroi negativi pentru nevoile unor femei infierbantate degeaba…Soarta de puscarias!

–          In realitate, suntem nimic din toate astea…zise fetiscana blonda, visatoare.

–          Tu chiar esti o fata isteata!, ii spuse cel mai in varsta dintre ei.

–          De ce ziceti asta?

–          Fiindca chiar pari a pricepe toate astea!

–          Deh!, priceperea aluia olecuta patit…spuse ea zambind. Da’ nu-i asa greu sa pricepi ca fiecare dintre noi in parte suntem oameni, trecuti ori netrecuti prin ciur si prin darmon. Puscaria te-nvata cumva si rabdarea, si nepripa, si valoarea timpului irosit, si…onoarea, intr-un fel, oricat ar suna de ciudat…acuma depinde si de cata minte in cap ai si de cat de mult si de multe esti dispus sa inveti…In general, insa, inveti, ca alta mai buna n-ai de facut…Da’ nu te face erou, cu nici un chip, decat numai pentru aia a caror viata e searbada si care mai bine-ar face, la cazu’ asta, sa chiar faca ceva pentru a si-o revigora…    

–           Nah!, din intelepciunile unui puscarias…zise un altul, pufaind cu sete dintr-un trabuc. Sunt eroi si eroi, dupa cum sunt filme si filme…si lumi si lumi…mai adauga el dupa un ragaz de tacere, in care parca s-ar fi gandit la ceva (ori poate chiar ca se gandise!…)…nu-i exclus ca unii dintre eroii astia sa chiar conduca in niste lumi…veni completarea, adaugata tainic cumva, ca intr-un dialog al omului cu sine.

–          Ei, da, dar asta-i negresit alta poveste, ce n-are legatura cu imaginea idilica, romantata, pe care unii visatori si unele visatoare (adauga el, iscodind cu coada ochiului si cu sete pe Alba ca Zapada, de asta-data) si-o fac despre noi…

(…)Aia a fost seara in care, e drept, Alba ca Zapada a devenit femeie. Si tot aia e seara in care, printre rotocoale de fum, printre resturi de foi mirosind a tutun de calitate si in zgomot de pahare ce-si odihneau pe fund licori chihlimbarii, ostenite de-atata batranete, niste fetiscane, actrite second-hand, au jucat in filmul vietii lor. Dar nu, nu pentru ca filmul asta ar fi adus a orgie sexuala, cumva, cum v-ati putea inchipui (desi n-as putea zice cu mana pe inima nici ca n-a fost asa…) As putea insa zice cu mana pe inima ca nu asta a fost aspectul cel mai important, nici atunci, cum nici acum, cat acela ca niste fetiscane visatoare, niste personaje de desene animate, ce-au trait in vise si-au locuit vise, s-au dezbracat de rochiile cu corset, ce le tineau captive in temnite de cumintenie fada, pentru a ramane in desuuri…iar nu cu orice chip dantelate inspumat cu inflorituri rosii sau negre, ce infierbanta in genere imaginatia doritoare a mai oricarui barbat…cat in desuurile curate ale unor minti albe, nescrijelite cu clisee mestecate de-a gata…

Niste veverite cumintele, care socoteau negresit ca Alba ca Zapada + Printul = Love au aflat cumva, printr-o intamplare, ca se poate si altcumva, cumva diferit…Ca-i posibil ca Fuck You! sa nu fie urmat numai si numai de-o tavaleala fierbinte si fara noima prin niste cersafuri reci de matase fosnitoare, cum vazusera ele in filmele de amor, ci-i perfect posibil ca unui futai salbatic sa-i preceada, executat tot cu salbaticie, numarul de striptease profesionist al vietii unuia pentru care asteptarea, rabdarea si tacerea au devenit virtuti…

Nota: Se prea poate ca morala…”moralizatoare” a istorioarei mele sa nu va fie pe plac. Va inteleg! Unde mai pui ca va dau perfecta dreptate sa fiti dezamagiti in asteptarile voastre! Tot ce-i posibil ca in acea noapte, tarziu, printre rotocoalele de fum, sa se fi rostogolit, intr-o teribila devalmasie, trupuri asudate si cuvinte, cuvinte si trupuri asudate, in asternuturi invalmasite, de ce culoare pofteste fantezia Dumneavoastra anume si in ce alte ipostaze poftiti Dumneavoastra anume. Se prea poate ca tot atunci, la adapostul intunericului ceasurilor noptii tarzii, de obrajii care mai rasi, care mai nebarbieriti, sa se fi atins poala din batist a rochitei care-a mangaiat mai intai glezna fina a vreunei domnite. Nu zic nu. Asa ca va dau perfecta dreptate sa fiti dezamagiti!    

Si eu am fost asa, si m-am simtit umilita, cand, cu coatele tocite ale sacoului de catifea neagra, ala de-l poarta cu mandrie cam toti gazetarasii aspiranti, ca insemn al apartenentei naive la breasla asta boema si romantioasa, sprijinita de masa din lemn jegoasa si scrijelita, cu un pahar de rachiu prost in fata, am privit pentru prima oara in ochi un puscarias adevarat. Din ala care nu-i nici tampit, nici marginal, nici certat fundamental si iremediabil cu legea, din ala care iti pune si intrebari pentru raspunsurile tale, dar iti pune si raspunsuri drept completare la intrebari. Din ala care nu-i nici erou, nici anti-erou. Din ala care-i, pur si simplu, fost puscarias si atat. Devenit asa printr-o conjunctura a destinului ca oricare alta. Ca aia care ma face pe mine sau pe tine, spre-o pilda, Alba ca Zapada raspopita sau Scufita Rosie amorezata nebuneste de lup. „Daca-i viata, pai atunci traieste-o, iar daca-i moarte, atunci mori-o, frate! Da’ nu asa, oricum, ci temeinic!” Cam asta, printre altele, am invatat atunci, la masa…A, si sa nu uit, ca pe tablia din lemn a mesei cineva chiar scrijelise cu un cui sau cu ceva ascutit ca „X-ulescu + Y-ulescu = LOVE & SEX”…   

Asa se face, iara zic, ca intr-o seara, printre rotocoalele de tutun fin, in aburul laptos al unei promisiuni de lumina venita dintr-un candelabru chior, ce lumineaza palid, la concurenta cu televizorul cu lampi Olimp, pe fundalul nebun si colorat dezlantuit al unui film de Almodovar, niste tinere au deslusit, intru sporul lor, ca diferenta dintre o Alba ca Zapada si o tarfa e de numai un pas, cum diferenta dintre un barbat si un barbat – puscarias e de doar o intindere a unei fantasme care este gandul insusi, cum, de altfel, si diferenta dintre un barbat si un copil…cum de altfel si diferenta dintre un bordel si o agentie onorabila de inchiriat vise pentru copii… cum de altfel si diferenta dintre fictiune si realitate…cum de altfel si diferenta dintre mine care sunt si tu care esti…

Dar astea toate ii trec acum prin minte, in deplina tacere, Albei ca Zapada, in timp ce mangaie cu duiosie tampla unui barbat, caruia-i sopteste la ureche ca el n-a fost acolo, n-a fost acolo, n-a fost acolo…n-a….fost… acolo…in timp ce ea se preschimba din Alba ca Zapada in femeie…

Iar asta-i partea mea din fictiune… 

 

Craciun Fericit! tuturor visatorilor!

Craciun Fericit!, Gangbang!                    

                

 P.S. absolut inutil despre cum fuse construita Alba ca Zapada: Alba ca Zapada era inalta, bruneta si mladie, cu nasul carn si privirea oleaca visatoare, cu un breton frantuzesc care ii incadra perfect fata si ii punea in evidenta ochii migdalati, de caprioara, cu ape adanci, umbrite usor de niste gene lungi, lungi de tot.

Fusese tare frumoasa inca de la varsta cand de obicei fetele se joaca cu papusile, iar acuma, cand e deja o femeie data in parg, era cumva imposibil sa nu intorci capul dupa ea, desi n-ai fi putut spune cu precizie cam cati ani are…putea sa fie binisor trecuta de 30…

 La agentia lui Madam se angajase in primul an de studentie, pentru ca ii placuse ideea sa aiba niste bani ai ei, castigati de ea, prin munca ei, indiferent ce va fi fost sa insemne asta…

Avusese o adolescenta indeajuns de linistita incat sa cultive in ea gustul pentru aventura, sub forma unor vise nebunesti pe care ti le faci despre felul in care va arata viitorul tau atunci cand…atunci cand va fi sa fie…ei bine!, atunci cand vei incepe cu adevarat sa traiesti…

Cu colegele se-ntelesese destul de bine de la inceput. Stia sigur ca intre fete e loc intotdeauna si de dusmanii, dar de la “inaltimea” varstei ei, se socotea confortabil asa, situata cum era in dubla ipostaza de Alba ca Zapada plus Cenusareasa grupului.     

Gemenele roscate si cu pistrui, alea care ii jucau pe Chip si Dale, erau tare prietenoase si vesele mai mereu, plus ca n-aveau aere de vedete, asa cum erau ele, olecuta mai scunde si cam dolofane judecand dupa canoanele de frumusete ale vremii. Iar fetiscana blonzie si cu ochi albastri era proaspat venita in agentie si despre ea n-are fi putut zice prea multe, decat ca se cunostea cumva cu Madam de dinainte si venise in baza unei intelegeri facute intre ele doua.

 Madam era o femeie trecuta de 50 de ani, peste care vremea ninsese insa cu multa ingaduinta, asa ca n-ai fi putut zice cu precizie daca are doar 50 si un  pic sau se apropie de 60. Era inalta, inca supla si mereu eleganta, cu un aer superior si o atitudine distinsa. Le instruise un pic inca de la inceput, cum sa faca si cum sa fie, cum sa se poarte cu clientii si cat de bine trebuie sa intre in pielea fiecarui personaj. „Cu copiii e cam ca si cum barbatii, doar ca e un pic mai greu. Trebuie sa fiti credibile, convingatoare. Trebuie sa fiti mereu ceea ce ei asteapta de la voi si ceva mai mult decat atat. Si nu prea e loc de mintit, pentru ca pe ei mai greu ii poti minti. Ingenuitatea nu se prea poate interpreta, ori esti ingenua, ori nu esti. Doar ca nu face sens sa va inchipuiti ca personajele astea din povesti plac pentru ca sunt inocente. Asta e un cliseu. Personajele astea plac in masura in care ele sunt convingatoare, altfel nu. Ele sunt plasmuite de mintile unor adulti si spun exact acele povesti pe care adultilor le-ar placea sa le auda. Din punctul asta de vedere, si Alba ca Zapada si Cenusareasa si Tom si Jerry sunt mai apropiate de voi decat de copii. Asa ca ma astept sa nu va fie foarte greu sa va intrati in rol. Daca sunt intrebari, intrebati, da?”

I s-a parut ca a inteles, asa ca n-a intrebat atunci nimic.

Cu timpul, Alba ca Zapada a inceput sa i se potriveasca manusa. Descoperea cu fiecare angajament pe care il avea fatete inca neexplorate ale personajului, pe  care se straduia sa le exploreze in fata copiilor, mai intai ca pentru sine, si mai apoi si pentru copilele in fata carora intruchipa un…personaj aspirational, nu?! La fel si cu Cenusareasa. Rochia de bal a asteia i se lipise cumva de piele si uite-asa, seara dupa seara dupa seara, tot interpretand convingator roluri feminine gretos de pozitive, ajunsese sa devina, din adolescenta cuminte care fusese, femeia apriga care este acum. Dimensiunea asta pasionala a ei i-a fost cumva revelata cu brutalitate, cum incepe vulcanul sa scuipe lava incinsa, aparent din senin, dupa ce mocnise in interior, la foc mic, sub apasarea unor rochii de printese nefericite si fade si nesarate…

 Pe fata blonda care venise la recomandarea lui Madam, cea despre care la inceput nu stia nimic, apucase s-o cunoasca ceva mai bine si, nu c-ar fi descusut-o ea, ci pentru ca iesisera intr-o seara intr-un club, dupa o zi de nastere a unui pusti dintr-o familie extrem de instarita, si acolo, la un pahar de…nu mai stia ce, cealalta ii confesase, oarecum amuzata, ca tatal pustiului incercase sa se dea la ea in baie si ca-i zisese ca nevasta-sa e de tot frigida si ca-l refuza mereu de cand s-a nascut copilul. Ea nu fusese de acord cu propunerea lui, nu pentru ca i-ar fi displacut tipul, nu, era inca frumusel si fermecator grizonat, genul ei, doar ca n-avusese acum chef de complicatii…Facuse aproape doi ani de puscarie inainte, o inhatasera astia de pe strada, din locul unde statea de obicei sa-si procure clienti. Acolo o cunoscuse pe Madam, doar ca ea se retrasese de multa vreme. Blonduta cu o poveste asa de imprevizibila pentru o Alba ca Zapada cum era ea avea 21 de ani si avea o fetita de 2 ani, pe care o daduse in grija alor ei, pana cand avea ea sa isi faca un rost al ei.

 Acolo, la puscarie, printre femei cu povesti care mai de care mai intortocheate, apucase sa-si faca o imagine cat de cat apropiata de realitate despre ce inseamna viata grea si ce nu.

 Nu, povestile despre brutalitatile comise in puscarii nu-s chiar vorbe in vant, da’ e si multa legenda in ele, si sunt si multe chestii cusute cu ata alba. Da, femeile pot fi uneori mai rele decat barbatii si de cele mai multe ori chiar sunt. Exista insa, ca mai peste tot in cercurile astea considerate rau famate de catre oamenii „cuminti”, asa, ca Alba ca Zapada (iar cand zise asta, zambi cumva usor distrasa, absenta…) un cod al onoarei, o…deontologie a…marginalului si a marginalitatii, peste care nu se prea trece, ori daca se trece, se trece doar sub amenintarea unor strasnice sanctiuni ori in baza unor argumente ce duc, de obicei, la instaurarea unor noi norme de convietuire in grup, soldate cu schimbarea „liderului” ori alte chestiuni asemenea…

Acolo, in puscarie, dupa ce luase aminte in tacere la tot si la toate, se hotarase ea, intr-o noapte de nesomn, cam ce-ar trebui  sa faca cu viata ei de-atunci incolo. „Daca tot avem o viata, atunci s-o traim, fiindca atunci cand vom ajunge la moarte, pe ea sigur o s-o murim, ca vrem sau ca nu…” – asa i-a spus o data Madam, pe vremea cand inca nu renuntase la meseria ei dintai.

 –     Stii personajele alea feminine stranii cumva din filmele lui Almodovar? o intrebase ea pe Alba ca Zapada.

–     Mda…Le stia, chiar daca pana acum ii parea ca nu le intelege. Le chiar judecase de cateva ori drept nerealiste, caci le gasise usor fortate si nu in deplina concordanta cu realitatea.

–     Noi suntem cumva la fel ca ele…doar ca exact pe dos…niste tarfe strident vopsite, stranse in corsete de fete cuminti…zise blonduta, sorbind cu voluptate din paharul de gin in care stateau ingramadite unele peste altele multe cuburi de gheata. Madam  a avut dreptate, sa stii, mai zise ea, cu barbatii e mai usor decat cu copiii. Ai facut sex vreodata?

–     Nu, raspunse Alba ca Zapada, stanjenita foarte de raspunsul ei tamp. Am 18 ani, m-am gandit ca pentru mine viata abia de-acum va incepe…

–     Pai…te-ai gandit bine, intr-un fel…Nu-i nicio graba, sa stii. Pe de alta parte…Lasa, vei vedea cum e si vei intelege. Amandoua chestiile astea sunt tot un joc. Barbatii inchiriaza si ei papusi, iar unora chiar le place genul Alba ca Zapada, adauga ea zambind. Chestiile astea aparent neatinse, neintinate, incita. Excita. Depinde acuma si de fanteziile lor si de ceea ce li se ofera acasa. De obicei, li se ofera genul gospodina sau intelectuala frustrata, si-atunci ei ajung sa viseze…zane sau vampe…sau un amestec indecis intre cele doua…Cu copiii e inca mai greu de atat, lor trebuie sa le oferi totul…Ma uit la fiica-mea…are abia doi ani si n-o mai conving deloc zanele…de-o Alba ca Zapada ca tine s-ar plictisi una-doua…vrea altceva…o vrea pe Super – Woman 🙂 Chestia asta e…cum ii zice?!…”gandire aspirationala” parca-i zice…nu?!

Alba ca Zapada o aproba din cap…asa ii zice…Nu se gandise niciodata ca povestile astea sunt atat de incurcate…abia acum incepea sa inteleaga mai bine ce le zisese atunci, la inceput, Madam.

E drept ca si pentru ea rochitica diafana a tampitei asteia de s-a smintit dintr-un mar era din ce in ce mai enervanta si-ar fi schimbat-o oricand pe straiele mamei celei vitrege…ba chiar pe alea ale Printului, atat de fad ii parea de la o vreme personajul ei! Ar fi jucat mult mai bine si mai convingator un print in travesti!(…)

 

Advertisements

10 thoughts on “Gangbang cu Alba ca Zapada, Popescu si oleaca de Almodovar – propunere

  1. d-ra, nu-i fain cu “moderatie” , lasa sa curga commenturile… sa vada omii ca poti sa-i stapanesti … daca trebuie scoate biciul de la naftalina

    • @PY: Bun gasit, Tony draga!

      Nu-i cu “moderatie”… Intra, se pare, la moderare numai primul comentariu venit de pe o adresa noua (sau asa ceva…) Vezi tu, eu intr-ale calculatoarelor sunt o utilizatoare basic, ca sa zic asa, nu ma folosesc de ele in activitatea profesionala si-atunci cu multe chestiuni am ramas foarte in urma, asa ca nu m-am priceput inca sa umblu la setarile astea “by default” ale wordpress-ului…
      Nici intr-ale biciului nu-s tocmai o profesionista, da’ m-oi exersa, ce sa fac?! 🙂

      Craciun cu bucurie si cu liniste!

      Pe curand,
      Ioana.

  2. Mei Ioana, ai parti bune si parti ingrozitor de proaste, da’ asa, dureros de necitibil de proaste. Alea bune ti le-am ales dinjos :

    Pe de si mai alta parte, in visurile oricarui barbat, mai ales in visurile unuia care-a avut ragaz suficient cat pentru a-si explora reveriile, femeia e facuta din carnea ei fierbinte peste care adaugi vesmantul straveziu urzit din dorintele tale umede, din felul in care reconstitui, pentru tine, amintirea mirosului parului ei ud, a pielii ei imbrobonate atunci cand iese de la dus si a cutei fine de la incheietura mainii, acolo unde, daca te uiti cu atentie, vezi sangele cum se invaltoreaza si face peretii vinisoarelor alora albastrii sa pulseze. In visurile oricarui barbat, adicatelea, e loc (si) pentru o Alba ca Zapada si pentru o Cenusareasa, ca si pentru o veverita nazdravana si dulce, cum si pentru o ciocanitoare buclucasa.

    Aia a fost seara in care, e drept, Alba ca Zapada a devenit femeie. Si tot aia e seara in care, printre rotocoale de fum, printre resturi de foi mirosind a tutun de calitate si in zgomot de pahare ce-si odihneau pe fund licori chihlimbarii, ostenite de-atata batranete, niste fetiscane, actrite second-hand, au jucat in filmul vietii lor. Dar nu, nu pentru ca filmul asta ar fi adus a orgie sexuala, cumva, cum v-ati putea inchipui (desi n-as putea zice cu mana pe inima nici ca n-a fost asa…) As putea insa zice cu mana pe inima ca nu asta a fost aspectul cel mai important, nici atunci, cum nici acum, cat acela ca niste fetiscane visatoare, niste personaje de desene animate, ce-au trait in vise si-au locuit vise, s-au dezbracat de rochiile cu corset, ce le tineau captive in temnite de cumintenie fada, pentru a ramane in desuuri…iar nu cu orice chip dantelate inspumat cu inflorituri rosii sau negre, ce infierbanta in genere imaginatia doritoare a mai oricarui barbat…cat in desuurile curate ale unor minti albe, nescrijelite cu clisee mestecate de-a gata…

    Si eu am fost asa, si m-am simtit umilita, cand, cu coatele tocite ale sacoului de catifea neagra, ala de-l poarta cu mandrie cam toti gazetarasii aspiranti, ca insemn al apartenentei naive la breasla asta boema si romantioasa, sprijinita de masa din lemn jegoasa si scrijelita, cu un pahar de rachiu prost in fata, am privit pentru prima oara in ochi un puscarias adevarat. Din ala care nu-i nici tampit, nici marginal, nici certat fundamental si iremediabil cu legea, din ala care iti pune si intrebari pentru raspunsurile tale, dar iti pune si raspunsuri drept completare la intrebari. Din ala care nu-i nici erou, nici anti-erou. Din ala care-i, pur si simplu, fost puscarias si atat. Devenit asa printr-o conjunctura a destinului ca oricare alta. Ca aia care ma face pe mine sau pe tine, spre-o pilda, Alba ca Zapada raspopita sau Scufita Rosie amorezata nebuneste de lup. „Daca-i viata, pai atunci traieste-o, iar daca-i moarte, atunci mori-o, frate! Da’ nu asa, oricum, ci temeinic!” Cam asta, printre altele, am invatat atunci, la masa…A, si sa nu uit, ca pe tablia din lemn a mesei cineva chiar scrijelise cu un cui sau cu ceva ascutit ca „X-ulescu + Y-ulescu = LOVE & SEX”…

    Asa se face, iara zic, ca intr-o seara, printre rotocoalele de tutun fin, in aburul laptos al unei promisiuni de lumina venita dintr-un candelabru chior, ce lumineaza palid, la concurenta cu televizorul cu lampi Olimp, pe fundalul nebun si colorat dezlantuit al unui film de Almodovar, niste tinere au deslusit, intru sporul lor, ca diferenta dintre o Alba ca Zapada si o tarfa e de numai un pas, cum diferenta dintre un barbat si un barbat – puscarias e de doar o intindere a unei fantasme care este gandul insusi, cum, de altfel, si diferenta dintre un barbat si un copil…cum de altfel si diferenta dintre un bordel si o agentie onorabila de inchiriat vise pentru copii… cum de altfel si diferenta dintre fictiune si realitate…cum de altfel si diferenta dintre mine care sunt si tu care esti…

    Esti slaba la treceri, nu numai pentru ca toate paragrafele acceptabile se termina-n puncte de suspensie, dovada ca stii cit de prost faci trecerile si stii cind scrii bine si preferi sa nu adaugi cacat pe clanta. Esti ingrozitor de slaba la dialoguri, am senzatia ca tu n-ai vazut oameni vorbind in viata ta. Ce drac faci cit vorbesc oamenii, visezi ? Asculta-i!

    E imbucurator insa ca faci crochiuri si mai ales ca ai atita minte cit sa intelegi ce-s ele si la ce s-ar folosi, mai in zilele astea cind toti recent-nascutii au impresia ca ei or picta direct in fresco, fara pregatiri ci pur si simplu asa, la inspiratie. Ca-s talentati chiar pina-ntr-acolo.

    “nu face sens” e un barbarism.

    Madam a avut dreptate, sa stii, mai zise ea, cu barbatii e mai usor decat cu copiii. Ai facut sex vreodata?

    – Nu, raspunse Alba ca Zapada, stanjenita foarte de raspunsul ei tamp.

    Asta-i bun. Da’ rescrie-o.

  3. Imi place ideea generala si apoi schita personajului, mai ales ca o pui ca si schita in sine. Dialogul as zice ca pacatuieste rau prin aceea ca e in fapt doar explicatie si de o parte si de alta. Nu ai acolo doi oameni vorbind (si in esenta pana intr-un punct tatonandu-se ori chiar infruntandu-se), ci ai doua profe plictisite (ori importante) explicand ele ce si cum, pentru uzul cititorului prost… Intr-un fel, mai ca as zice ca in dialogul acela, puscariasul tau e mai Alba-ca-zapada decat Alba ca Zapada…

    • @Diana Coman: Buna regasirea, Diana draga, si bine ai revenit pe aici, mi-era dor sa te citesc!
      Am trecut in cateva randuri si pe la tine, sa te caut, dar, judecand dupa absenta, m-am gandit ca esti din nou calatoare. 🙂
      Pai…chestia cu separarea ideii generale de schita personajului am facut-o chiar tinand cont de una dintre discutiile noastre mai vechi, din vara, in care iti ceream parerea asupra unor chestiuni legate de felul in care am schitat povestile din “Alina” si “Poveste de ucis pentru un blog nou”.
      Iti marturiseam acolo, printre altele, ceea ce ii ziceam si lui Mircea mai adineauri, ca ma bantuie o teribila incapacitate de a pune in gura personajelor replici care sa stea in picioare…nu reusesc inca sa construiesc dialoguri care sa ma convinga pe mine, daramite pe ceilalti! Evident ca nu-s multumita de chestia asta, mai cu seama ca in viata “reala”, ca sa ma exprim asa, comunic mult si bine cu oamenii de mi-s dragi, cat si cu cei cu care ma aflu in relatii mai…profesionale, ca sa zic asa.
      Da, ai dreptate cat priveste “infruntarea” celor doua personaje…nu convinge. Am cautat sa le fac sa vorbeasca cu vorbele lor, nu cu vorbele mele, dar nu mi-a izbutit ceea ce mi-am propus, stiu asta!
      Voi incerca sa rescriu dialogurile, asa, cu titlu de exercitiu, pana cand oi fi cat de cat multumita de ele.
      Nu stiu in ce masura ne-om regasi pe aici in zilele ce vin, asa ca folosesc prilejul acesta spre a-ti dori sa ai parte de un Craciun, pentru tine si pentru cei de-ti sunt dragi, asa cum ti-l doresti! Si Mosul sa fie bun si generos si degraba implinitor de dorinte si aspiratii!
      Cu drag,
      Ioana.

      • Bine te-am regasit draga Ioana. Recunosc ca mi-am cam lasat blogul in paragina cum s-ar spune, lucru nu tocmai frumos din partea mea, chiar daca ii pot gasi, desigur, si motive (sa le spun scuze?) felurite… Totusi, am revenit chiar azi asa un pic, chiar daca inca mai sunt, la vremea asta, mai putin online si ceva mai mult offline in fapt.

        Multumesc frumos pentru gandurile bune si-ti doresc si eu sa te bucuri din plin de iarna asta si de tot ce sarbatoresti cu cei dragi 🙂

  4. @Mircea Popescu: Sarut – mana cu toata sinceritatea pentru atenta aplecare asupra textului, chiar de asa ceva simt ca am nevoie si cred ca astfel de abordari ma pot cumva ajuta sa merg mai departe din locul in care ma aflu acum.
    De scris, nu scriu cu vreo intentie anume, scriu mai mult ca sa imi ordonez ganduri si / sau amintiri, asa ca miza nu-i deloc una imensa. Sigur ca-s crochiuri, ar fi o dovada de prostie si de infatuare din partea mea sa-mi inchipui ca-s oarece anume, cata vreme 5-6 ani, astia din urma, care au trecut, n-am pus deloc mana pe condei…
    Cat priveste faza cu rahatul pus pe clanta, da, am constienta acestui fapt…Am citit destul de multisor si am senzatia ca asta chiar m-a ajutat sa discern, disting rapid intre un text scris bine si un altul scris mai putin bine ori chiar prost. Asta nu-i insa neaparat un avantaj, pe moment, fiindca mai mult de atat acum parca n-as (prea) putea face: revine mereu aceeasi problema cu trecerile, o recunosc, sa nu mai vorbim despre chestiunea cu dialogurile, pe care o recunosteam ca atare intr-o discutie cu Diana Coman, care dateaza inca din vara, de cand am urcat aici, pe blog, un textulet, nu cred ca “Povestea de ucis pentru un blog nou”, ci post-ul intitulat “Alina”.
    Asta m-a facut mai mereu sa evit dialogurile atunci cand scriu.
    Acum le-am utilizat “abuziv” in mod deliberat, tocmai pentru ca incercam sa exersez si sa supun randurile astea scrise judecatii severe a ochiului celui care citeste, indiferent cine s-ar nimeri sa fie acela.
    Barbarismul l-am utilizat, de asemenea, deliberat, pentru ca incercam sa o fac pe Madam sa vorbeasca neaparat cu vorbele ei, care sa fie negresit si in mod obligatoriu diferite de ale mele…E tare greu, se pare, sa il caracterizezi pe un personaj prin cuvinte, facandu-l sa fie coerent si coeziv, cumva…ma refer la coeziunea dintre om si cuvintele sale…
    Probabil ca din punctul acesta de vedere mi-ar prinde tare bine un curs BUN!!! de creative writing…desi imi amintesc ca intr-unul din articolele tale tu ziceai ca experienta tinerii blogului tie ti-a servit mult mai mult decat niste cursuri de genul celui mentionat anterior…
    Ma gandesc la modul serios sa-ti propun, daca se poate, sa imi convertesti karmele adunate in critici, in baza unui sistem de echivalare a valorii lor pe care, fireste, tu il vei stabili…fiindca e cumva pe principiul ca “tu le-ai dat, tu le-ai si luat, fie numele Fain-ului binecuvantat” 🙂
    Una peste alta, multumesc, si pentru vizita, si pentru critica!

    Cu bine,
    Ioana.

    • Da’ nu-ti fa probleme, ca io injur pe gratis.

      Cred ca solutia cea mai indicata e de forta. Alege o tema, de exemplu o fata sade pe banca-n parc, un baiat vine spre ea. Scrie o pagina de dialog. Repeta de o suta de ori. Eventual publica-le, sa mai ridem. Pe urma alege alta tema. Mai scrie o suta de exemplare. Si tot asa, de vre-o suta de ori. Cu putin noroc gati intr-un an, zece mii de pagini revin vreo treizeci pe zi, dupa care nu vei mai scrie dialoguri de clasa a sasea.

      Ce-i un an ? Si mai ales, ce-i omul fara abilitatea de-a se duce singur la puscarie ?

  5. Pingback: Marea conspiratie impotriva maturizarii pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s