Despre insingurare, batranete si alte avataruri…

Hoinarind pe net in cautarea a ceva bun de citit, am descoperit ieri, cu o oarecare intarziere fata de momentul cand au fost publicate, doua articole. 

Intr-unul dintre ele, publicat de Jurnalul National, doamna Rodica Mandache, un actor daruit cu o ingenuitate nativa, pe care isi construieste cu delicatete si pricepere rolurile, isi exerseaza abilitatile de scriitoare, deplangand cumva soarta sotilor Romulus si Ileana Vulpescu.

N-as fi scris poate nimic, daca n-as fi simtit, citind randurile astea, cum e sa-ti propui ceva si sa iti iasa cu totul, dar cu totul altceva, in sensul sa ratezi aproape magistral, sa-ti doresti sa elogiezi niste oameni, dar in fapt sa-i diminutivezi cumva, sa-i infatisezi intr-o lumina care nu numai ca nu li se potriveste intrutotul, dar nici macar nu-i invaluie pe de-a intregul.

Eu nu-i cunosc personal pe sotii Vulpescu, asa cum doamna Rodica Mandache a avut sansa sa-i cunoasca. I-am citit insa mereu, ori de cate ori mi s-a ivit ocazia. I-am urmarit, e drept, si acum, in ultimii ani, in care prezentele dumnealor in viata publica de la noi au inceput sa se rareasca tot mai mult. Asa se face ca nu mi-e necunoscut nici unul dintre cele mai recente interviuri, acordat pentru Adevarul, de sotii Vulpescu.

E drept ca nu transpare foarte mult entuziasm din cuvintele pe care domniile lor le rostesc ca raspuns la intrebarile reporterilor. Dar nici nu-i vorba, parca, de neajutorare si nicidecum de insingurare perceputa ca o consecinta a ingratitudinii unei societati care nu ii (mai) recunoaste. E mai degraba vorba despre o insingurare consimtita, a celora care, dupa o viata destul de plina, s-au refugiat la adapostul lumii lor, oleaca anacronice, cu ziduri facute din sute de volume si cu draperii grele, care ii ocrotesc anume de tumultul unui prezent in ale carui valori nu se regasesc intocmai.

Am citit, de altfel, si un interviu acordat cu ceva vreme in urma de Romulus Vulpescu, pentru Jurnalul National, in care, cu destul haz si cu fina ironie, acesta facea referire, printre altele, la hilara onomastica a actualelor media-valori ale prezentului.

Sunt convinsa de bunele intentii ale doamnei Rodica Mandache cat priveste zugravirea unor vremi „blazate de racirea sufletului”, sunt la fel de convinsa de faptul ca, pentru sensibilitatea dumneaei hiperbolizata, drama celor doi chiar poate consta in aceea ca „sunt singuri de Craciun”…Nu sunt convinsa insa de faptul ca insingurarea celor doi sta in acest gen de…solitudine (sigur, doamna Mandache cata sa nuanteaze oleaca si rezulta spre final o ambiguitate si mai mare…cum ca ar fi si de fapt n-ar fi singuri, ca drama lor e aceea ca n-au cu cine isi impartasi pasiunile comune si ca, in fapt, prietenii greu isi mai calca pragul unul altuia caci…) si nici macar nu-s sigura ca-i expresia unei tristeti constatarea ca ei nu-s cuprinsi in „Istoria” lui Manolescu.

Cred, mai degraba, opusul si asta bazandu-ma chiar pe zicerile cuprinse in cartile celor doi, pe care le-am citit la randul meu, cu sete maxima, si asta in vremea cand inca eram maleabila asemenea plastilinei ( beneficiind de acea plasticitate a spiritului de care, din nefericire, doar in perioada de formare corespunzatoare adolescentei poti beneficia la parametri maximi). Sotii Vulpescu au fost, asadar, si pentru mine, la fel cum pentru multi altii, chiar si asa, de la mare distanta, si chiar si asa, necunoscandu-i personal, un soi de factor modelator similar profesorilor unei Acadèmii. Doamna Ileana Vulpescu mi-a parut mereu prototipul femeii extrem de luptatoare si de puternice, pentru care umorile ocazionate de singuratati circumstantiale nu (prea) pot exista, pentru primul si intemeiatul motiv ca ele nu-s tocmai atributul unei inteligente…onorabile, ca sa zic asa.

Din punctul acesta de vedere, zic (si ma gandesc), ca doamna Vulpescu, cum si sotii Vulpescu, de  asemenea, nu-s singuri, nici victime ale unei senescente perfide nu-s (chiar daca, si e limpede si pentru mine asta, timpul a trecut nemilos si peste domniile lor) Si e mare lucru inca faptul ca doamna Mandache le (mai) poate trece pragul in Ajun de Sarbatoare, inainte vreme ca ei sa ramaie doar acele locuri bine stiute si bine randuite din rafturile unei biblioteci la care faci apel in vremi blazate, iar nu de racirea sufletului, cat de lipsa de congruenta, parca, a mintilor noastre.

 

Celalalt articol, insa, e mai „vesel” si in egala masura mai ingrijorator, caci e vorba in el despre noua elita intelectuala romaneasca, „noul val”, cum ar veni, de jurnalisti culturali ori cum s-or fi numind ei, in raport cu reprezentantii literelor banatene, de asta-data.

E vorba despre un articol publicat de „Ora de Timis”, pe care, daca l-as fi descoperit mai inainte de cestalalt, cel dedicat sotilor Vulpescu, poate ca as fi fost tentata sa-l tratez cu mai mult haz si l-as fi intitulat cumva de genul: „Un articol cat 1 000 de coming out-uri sau despre eternitatea mono-incapacitatii sincron de a explora stereo un sex-shop imaginar populat cu bibelouri si elefanti roz  – in care se vorbeste (si) despre castelul Solitude din Stuttgard(!) – cu referire imprecisa la oiste sau la Roger Martin du Gart – cu Smilyface(!) obligatoriu ” sau asa ceva…

Autorul recenziei penduleaza haotic si perceptual (am citat si eu la intamplare, facand uz de cuvantul care apare cel mai des in text), intr-un criss-cross dificultos pricinuit, pesemne, de la fel de pricinoasa „digestie vizuala a cartii”, intr-o adaptare perceptuala, si ea (cum altfel?!), dar dificila si asta, a simturilor vizuale „pasteurizate”, chinuit trupeste de un „sincronized diving” (cu varianta alternativa, oferita chiar in text, „diving sincron”), cat si de hartuielile misogine venite marsav si subversiv din partea celor doi impricinati aspru recenzati (Daniel Vighi si Viorel Marineasa), care l-au indus grav in eroare pe autorul cronicii despre cat (mai)  cantareste o carte in zilele noastre…

Altfel, chestiunea cu referirea la precuvantarea autorilor volumului, intitulata „Ce voim” (si anume provocarea scrisului prin ecouri stereofonice) ramane in aer, nedezbatuta si neaprofundata, ca o promisiune de a potoli foamea celui interesat de carte, ramasa insa neimplinita. In zadar si sagetica cu aluzii vag matrimoniale facuta de autorul cronicii la adresa recenzentilor „oficiali”: Tudor Cretu si Radu Pavel Gheo (interesati, cum ar veni la o adica, monser, de mana fetelor inca nemaritate ale „greilor prozei scurte din Romania”)

Una peste alta, o cronicuta amuzanta (daca n-ar fi cumva si oleaca trista), compusa nu stiu cat in gluma si cat in serios, de un condeier pus la munca in Ajun de Craciun.

Sarace litere, saraca tarisoara, bieti si tristi condeieri! „Scriti, baieti, numai scriti!” Cred ca au dreptate sotii Vulpescu, cu exilul lor auto-impus… 

P.S.: Apropo de maniera in care ii reflecta interviurile lor mai recente pe sotii Ileana si Romulus Vulpescu: in timp ce scriam randurile de mai sus, gandul m-a tot purtat, nu stiu sigur de ce anume, spre o carte semnata Livius Ciocarlie si intitulata “Batranete si moarte in mileniul trei”, vis-a-vis de care ofer, spre placerea lecturii Dumneavoastra, daca doriti, un articol, cu intentia modesta de a reveni si eu un pic, cat mai curand timpul imi va ingadui, asupra acestui subiect.                        

 

Advertisements

3 thoughts on “Despre insingurare, batranete si alte avataruri…

    • Buna seara, Vali!

      Si intr-un sens, si in altul si in multe (alte) sensuri, da!, de la gangbang la batranete e-o cale foarte lunga.
      Acuma…nu stiu exact la care dintre posibilele sensuri te-ai referit. 🙂

  1. Offtopic, dar totusi: la multi ani Ioana draga!

    Cat despre insingurare si batranete… cumva in mintea mea cele doua sunt surprinzator de aproape. Interesante observatiile tale, caci eu recunosc ca nu ma simt atat de familiarizata cu cele doua cazuri despre care vorbesti ca sa am o parere anume despre ele. Si totusi, am cunoscut ceva oameni in varsta si mi-au parut intotdeauna intr-un anume fel mai … greu de rezumat atat de usor, de “cuprins” in cateva cuvinte. Poate nu chiar fara motiv, ma gandesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s