Proprietar, fac troc cu stari de agregare si schimb locuinta modesta, neincapatoare, pe locuinta sub cerul liber

In infaptuirea din foi a culcusului lui straniu, ce aducea cu niste scutece suprapuse, imbibate bine de tot in lapte matern, coconul dormea.

Deasupra lui, o pojghita translucida ca o rasina il proteja de zgomotele lumii inconjuratoare si, in spatele ei, coconul nostru parea elitra fina a unei insecte captive in oceanul de chihlimbar invechit al unui sapun de Marsilia.                                            

(…)Un hau ca o metastaza imensa se itise inauntrul ei si ranjea hidos, parca, cu un rictus al carnii pe care ii era greu sa il descrie, desi il simtea foarte bine, cu fiecare tresarire, cu fiecare fibra.

Acum un an si mai bine crescuse in ea un copil si atunci simtise foarte bine cum prinde contur launtric o alta viata, dar de data asta, cu Golul, nu era asa, ci altfel, intr-un fel greu de descris.

Si atunci fusese o revolta a carnii ei impotriva carnii celuilalt, care isi facea loc intr-insa, invaltorandu-i conturul rotund al pantecului cu unde care semanau cumva cu cele seismice de mare adancime, din acelea care-ti fac toate reliefurile interioare sa se infioare si, la suprafata epidermei tectonice, nasc alte contururi, straine, nestiute, nebanuite, irepetabile, ca-ntr-o logodna muta a doua trupuri ingemanate intr-o forma de iubire care sfideaza, in perfectiunea ei, orice tentativa de acuplare ti-ai putea inchipui.

Copilul ei de-atunci batea periodic la poarta dinlauntru a pantecului, involburand apele adanci ale Amnios-ului cu miscarile lui tainic-inotatoare. Cate o mana sau cate un picior, stranii in infaptuirea lor inca imperfecta, care ii evocau ba un mormoloc, ba un extraterestru (asa cum si-l inchipuia ea ca ar putea el sa fie) se iveau, mai cu seama noaptea, cand era liniste deplina, la vamile trupului ei si-si revendicau ferm, in deplina tacere, dreptul la a fi…

Colbuta cea mare i-a rascolit linistea molateca a carnii, intr-un razboi mut impotriva propriului sange care curgea de ceva vreme incoace prin vinele acestei noi fapturi bicefale, asezate in oglinda, care era, in chip straniu, ea insasi, fara sa fie, totusi, ea.

Prin vine nu-i mai curgea insa demult sange, ci emotii, trairi distilate, vocale, fragmente dintr-un vis, toate impartite temeinic la doi…

Fructul copt al sanilor se parguise prea mult, iar de sub camasa alba, subtire, usor transparenta, ca o panza de păianjen in devenire, se iteau areolele – grunji de zahar caramelizat, ca muguri burjonati ce strapung coaja rece si alba a zapezii, vestind ca iarna-i pe sfarsite si ca, la adapostul pargav al rotunjimilor lor voluptoase, a prins deja sa miroasa nebuneste a primavara-va-sa-vie.

Pielea e alba si sta sa plezneasca de intinsa ce e, asezata cum e pe doua trupuri, ca o coaja de ou translucida, in dosul careia, daca te uiti atent in lumina, poti ghici misterul ce naste din goluri si plinuri succesive.

De data asta, insa, Golul era altfel, ca o forma de absenta a materiei suplinita insa de o arsura facuta parca cu fierul inrosit in foc.

In ea dormea ceva ce parea ca se zbate disperat sa iasa la lumina.

Isi simtea trupul ca pe un soi de temnita, cu peretii mirosind greu a mucegai.

Auzea ca prin vis un urlet interior pe care, desi il putea deslusi si stia ca vine dinlauntrul ei, il socotea ca fiind strain.

In miezul ei, chiar in miezul ei, clocotea o lumina puternica, pe care carnea asta umeda si rosietica, strabatuta in lung si in lat de atatea vinisoare si de atatia nervi, incat parea ca-i invadata de o panza de păianjen, se caznea sa o inabuse.

Senzatia era penibila, cum ai pune o halca de carne pe un bec foarte puternic si-ai sta apoi acolo, sa simti mirosul de carne sfarainda, arsa, cum iti patrunde prin nari si cum iti invadeaza alveolele, ca apa unui fluviu care se revarsa si in fata caruia n-ai cum sa ai scapare.

Captiv in plasa propriilor neputinte de carne, omul isi este sclav siesi si nu se poate nicicum desprinde de sine, oricat de tare l-ar chema vocea lui de lumina ce vine de departe, din cosmos, dintr-o lume in care traim noi insine – perechea noastra cei care suntem, ca intr-o forma de dedublare ce sfideaza insa materia, caci apele inselatoare ale oglinzii sunt bidimensionale si nu pot „inghiti” decat aburul, caci carnea-i prea vanjoasa si greu de digerat, unde mai pui ca-n ardere se preface in cenusa, pe care o spulbera cat acolo cele patru vanturi, ce vin din cele patru colturi ale Universului…Asa se face ca fasia de cer care sta intre noi si noi e plina de stele – cenusa de culoarea antracitului metamorfozata noaptea-n diamant, bucati din noi atarnate pe bolta, cum atarna tinerele ciresele – cercei in urechi atunci cand pe Pamant te-mbeti cumplit de luna mai si uiti de moartea care sta la panda…

Memoria viermelui de carne, insa, functioneaza perfect si e perfect intacta. Inainte sa scrasneasca frant scheletul, ca sunetul a doua pietre de moara ce freaca graunte pe graunte pana nu mai ramane mai nimic de-acolo, carnea ciresei trosneste crud intre buzele lacome, cum carnea trupului o face sangerand bezmetic trasa pe roata destinului care se-nvarte si se-nvarte si se-nvarte ametitor…

Creierul e-o masa amorfa si gelatinoasa, alb-sidefata, care apasa lipicios ca trupul unui melc, naclaind gandurile, ce-s venite de Dincolo, de-acolo de unde doarme intr-un cocon fratele meu – sora mea, eu.

Bezmetic, gandul urla si pipaie haotic zabrelele trupului, din care nu poate iesi, nu poate iesi, nu poate iesi…Sunt inmormantata in mine, ingropata de vie, ca intr-o temnita, care imi este cu atat mai primejdioasa cu cat nu mi-e mai deloc ostila. E un loc straniu si perfid trupul, asa cum este el zidit, fiindca-ti lasa cumva impresia ca esti acasa si-ti ofera viclean un minimum de confort care-ti amorteste vigilenta. Inainte inca sa apuci sa te fi trezit, esti prins: rob pentru vesnicie intr-o inchisoare meschina, umeda, in care inima si vasele si muschii si creierul te apasa, siluindu-te, repetitiv, repetitiv, re…, pana ajungi sa crezi ca tu ti-ai dorit cumva asta…Urletul tau se loveste opac de pereti si se intoarce ecou, caci nu-i chip sa te desparti de tine spre-a imbratisa coconul pe care il poti vedea acolo, pe un ecran al mintii, cum doarme ghemuit, ca un bob de mazare intr-un ghemotoc de vata imbibat bine de tot in apa, asa cum ai vazut tu in clasa a cincea primara la ora de biologie.

Limba iti atarna greu si ti-e din cand in cand batuta de vantul ce adie dinspre Cosmos. De varful limbii iti atarna stramb cuvintele, franturi de aer bine distilate si inchise ermetic in niste sticlute mici, care strang parca pana la sufocare cu trupul lor transparent silueta chinuit-captiva a aerului.

Cuvintele sunt si nu sunt de carne, au si nu au trup. Ele sunt o pedeapsa pe care ai primit-o pentru indrazneala de-a te fi revoltat impotriva stransorii. Lumina care arde inauntru e intr-o continua expansiune, doar trupul de carne ramane la fel, ba inca se mai si stramtoreaza, pe masura ce tu cel de dincolo, cel care doarme, imbatraneste in somn, schimonosindu-se parca si chircindu-se tot mai mult, ca o boaba de strugure ce-si viseaza devenirea stafidita, tot trecandu-se asa in parguire, in bataia vanturilor.

Eu-l care doarme viseaza ganduri pe care eu-l treaz nu le poate cuprinde. Ele toate dau ocol eu-lui captiv in temnita incarnata, dar urla chinuit, a pustie, cum haitele de lupi in iarna siberiana, caci mintea le miroase, le adulmeca hulpav miezul zemos ca sucul ce se scurge din pepenele rosu injunghiat in apus de vara. Dar nu le poate cuprinde…

Molusca asta tacuta care este creierul se taraste lent si chinuit mai departe, scrijelind pe hartia imaginara harta neputintei tale anorgasmatice de a te intalni cu tine. Tu esti prea mic, iar gandurile tu-ului care viseaza iti sunt prea mari. Molusca se revolta si iti stramtoreaza deschizatura pleoapelor, obturandu-te, opacizandu-te. Lumina dinauntru, neejaculata toata, se pietrifica incetul cu incetul, asa ca, devenita solida, ia in sfarsit forma trupului de carne, ca intr-o nunta aranjata in care miresei i se fura perfid pana si dreptul de-a mai visa vreodata la iubire.

Cand spatiul eu-lui dinauntru se umple, impietrindu-se, eu-l dinafara, cel adormit, se zbate, se framanta. Sarutul luminii pietrificate luceste amenintator deasupra capului celui adormit, ca o  lama ascutita de bisturiu pregatita sa sectioneze un cordon ombilical. Cand lumina toata-i devenita piatra, coconul – pereche sfarseste tacut in asternutul lui de vise, dandu-si chinuit ultima suflare.

Nu-i chip sa faci schimb de vieti. Iar imaginile care-n teorie sunt perfect superpozabile se dovedesc in fapta imposibil de suprapus, printr-o conspiratie tainica a nesansei. Esti mult prea mic pentru a te putea lasa locuit de tine. Si gandurile-vise iti sunt mult prea mari pentru a putea sa incapa in imbratisarea umeda a molustei albe-sidefii ce-ti locuieste craniul. Tot ce gandim nu-i, in fapt, gandul nostru, ci umbra gandului nostru care doarme. Suntem piatra si cenusa, in timp ce suntem abur si lumina. Iar vorba noastra e urletul neputintei gandului nostru, obligat sa iasa in lume purtand straie prea mici…

Scrijelesc vorbe pe rabojul de ardezie al vietii mele si mintea ma strange dureros in chingi nevazute, asemeni tentaculelor unei caracatite uriase. In vremea asta, imi inchipui ca zbor. Ma sting incet intr-o pata de cerneala, aproape, foarte aproape de mal, caci in vazduh pluteste aer inecacios de pene arse si-atunci realizez ca mi-au luat varfurile aripilor foc.  

Proprietar,  fac troc cu stari de agregare si schimb locuinta modesta, neincapatoare, pe locuinta sub cerul liber.

P.S.: Pentru doritori, e bine de stiut: pe usa casei mele eu n-am numar, am doar un text scurt, scrijelit grabit, de-o mana nervoasa:

Anunt: Pierdut drumul catre Identitate.

Raspuns: Cauta-te in alta parte!                                        

     

    

           

 

Advertisements

One thought on “Proprietar, fac troc cu stari de agregare si schimb locuinta modesta, neincapatoare, pe locuinta sub cerul liber

  1. Pingback: Rezultatele concursului de fictiune, precum si notele si alte consideratii. pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s