Va urma-ul promis

Pentru ca de azi incepand s-a dat drumul la comentarii, adaug si eu aici va urma-ul promis inca de duminica, in ideea ca poate or mai folosi si observatiile mele la ceva.

Textul pe care il public acum a fost redactat in cursul zilei de duminica si a servit drept argumentare a deciziilor mele de notare. E posibil , asadar, ca unele consideratii continute in text sa-si fi alterat cumva actualitatea.

Felicitari din intreg sufletul Dianei si lui Tony pentru izbanzile obtinute, felicitari tuturor pentru participare si pentru munca depusa! Vlad, nu cred ca problema se pune in termenii ca ai scris universal prost, ci doara numaidecat daca esti dispus sa consimti ca acuma chiar esti universal hater! 🙂

Voi incerca si eu sa revin, in masura timpului disponibil, cu cateva consideratii asupra concursului in general, pentru ca si mie mi-au parut interesante cateva aspecte in sine si-mi acord si eu un pic de ragaz spre a-mi digera concluziile, la fel cum noteaza, de altfel, si Mircea pe blog, in articolul in care anunta rezultatele concursului.

Cat priveste textele propuse de mine, sarut-mana Dianei si lui Mircea pentru comentariile asupra-le (pe ale lor doar le-am vazut pana acum!), iar nu din complezenta, ci cu sinceritate! Principalul merit al oricarei competitii este acela ca iti ingaduie sa afli cu onestitate unde anume te situezi, ce, cat si cum mai ai de muncit. Din perspectiva aceasta evaluand lucrurile, eu socotesc ca am castigat mult cu acest concurs, chiar daca incadrarea textelor mele la capitolul “literatura de fictiune” a fost una olecuta fortata si adusa cumva din condei, asa cum au remarcat, de altfel, indreptatit, cativa membri ai juriului. Textele au fost “buruienoase”, nepieptanate, au curs asa cum au venit si au fost, e drept, mai mult o explorare a unor…”metastaze” launtrice decat proza SF.

Si acum, va urma-ul promis duminica:

Sa incep cu cei mai harnici dintre participanti, Tony si Mircea.

Textele propuse de Tony sunt, in opinia mea, eterogene, atat din punct de vedere al continutului, cat si al realizarii. Demn de consemnat, dupa umila mea parere, e faptul ca Tony a evoluat pentru acest concurs, as spune, intr-un fel de crescendo, furnizand lecturi placute, dense, care ingaduie cititorului generoase prilejuri de a-si exersa reveriile si de a-si antrena imaginatia.

Si registrele in care a evoluat Tony sunt dintre cele mai diferite, daca ma gandesc ca a propus si un fel de „parodie” (ma gandesc ca e corect sa ii zic asa…), intitulata „Biciul trilematic”, careia nu ii lipseste absolut deloc hazul. Unde mai pui faptul ca ideea este, in acelasi timp, amuzanta si originala, iar „miezul” zice multe intr-o forma care nu pare sa se ia prea mult in serios, dar careia ii izbutesc multe, poate tocmai din aceasta pricina…Consemnez aici si un „fail” (sper sa fie vorba mai degraba despre o scapare a lui Tony): faptul ca in text, pe undeva, apare scris „pe semne” in loc de „pesemne”.

Mai consemnez ceva, de asta-data ca o observatie personala, spre a-i fi de folos lui Tony, eventual, pentru  ca mie, cel putin, mi-a spus multe despre autor, si asta fara a fi avut inca prilejul de a-l cunoaste personal.

Tony, sunt cateva texte la al caror final ai adaugat, sub forma de P.S. sau sub forma de „Nota” cateva randuri care vorbesc fie despre indoielile tale referitoare la izbanzile literare ale textului respectiv, fie despre faptul ca acele texte nu s-ar adecva 100% exigentelor concursului initiat de Mircea. Dincolo de faptul ca acele justificari pot vorbi despre chestiuni de gust personale, mie mi s-a parut frapant un aspect: exact acele texte care poarta drept coda o astfel de nota sunt, in opinia mea, cele mai izbutite. Frazele curg limpede si captivant, firul epic nu pare fracturat in niciun fel, naratiunea se construieste lin, placut, ca si cand ar curge de la sine (e exact ca in acele momente binecuvantate cumva in care pare ca nu tu scrii textul, ci textul se scrie de la sine, uzand doar de ideile izvorate din mintea ta)

Scrii bine, Tony, scrii chiar foarte bine uneori, mai cu seama atunci cand tu te indoiesti de asta, iar asta imi pare un semn al (inca) nesigurantei tale, al ezitarilor care se reflecta in priceperea stangace de a-ti struni demonul interior (acela care iti dicteaza, probabil, si scrisul).

Sigur ca nu toate textele sunt „periate” si dichisite, sigur ca daca ai avea timpul si rabdarea sa revii asupra lor, sa slefuiesti cuvintele si / sau frazele, lucrurile ar arata inca si mai bine de atat, dar dincolo de aceasta pripa – rod al unei impetuozitati tineresti care nu imi este complet straina – se intrevede o mana care tine cu pricepere condeiul in mana. Ce o mai fi pe mai departe, cum vei evolua, prin munca, prin exercitiu, va fi sansa noastra, a tuturor celor care te-om citi, sa descoperim.

Pana una  – alta, stai si tu, la fel ca mine, de altfel, sub semnul cam aceluiasi blestem, al dialogurilor cumva neizbutite, care „rateaza”, uneori apoteotic… Nu stiu de ce, la fel mi se intampla si mie, de parca, vorba lui Mircea, n-am asculta atunci cand ni se vorbeste si de parca nu asta am face mereu si mereu si mereu in viata de zi cu zi: am dialoga…

Dialogurile din „Filiera” sunt neconvingatoare, in opinia mea, nu-s complet neizbutite, dar nici nu stau in picioare intr-o maniera comparabila celei cu care te pricepi sa dezvolti naratiuni miezoase, dar lipsite aproape complet de dialog.

Tot in „Filiera” faci apel la numeroase „clisee” (le zic asa in lipsa unui alt cuvant mai potrivit care sa imi vina in minte) atunci cand dezvolti sustinerea firului…epic, ca sa zic asa. Teroarea, foamea, disperarea, situate in opozitie, cumva, cu libertatea, inclusiv acea libertate (oleaca inutila, as zice…) de a muri liber…

Am remarcat, insa, acel paragraf dinspre final, penultimul cred, foarte bine realizat, de un patetism bine dozat, referitor la Pamantul recompus din „amintiri”.

Texte bune, chiar foarte bune, sunt, dupa gustul meu: „Gazdele”, „Cutia zeilor”, „Evadatii”, „Contactul” (pe care il apreciez ca fiind chiar foarte bun!).

Am remarcat, tot cu titlu de observatie personala, ca in buna parte textele reiau / prelucreaza aceleasi idei (in linii mari) si se tes aproximativ in jurul acelorasi „valori”. Iubirea este una dintre ele, libertatea e o alta, completate cu variatiuni de genul binelui, adevarului, nostalgiei dupa trecut ori nedreptatii / injustitiei de tot felul, chestiuni majore care, in genere, invaltoreaza imaginatia oricui care incearca sa se lege de o tema cum este cea propusa de Mircea pentru prezentul concurs.

De altfel, si cand scriu asta incerc sa fac incet-incet legatura cu subiectul urmator al comentariilor mele, constituit de textele propuse de Mircea, am constatat o data in plus si faptul ca textele noastre vorbesc despre noi intr-o masura similara celei in care alegerile noastre vorbesc despre noi. In fiecare dintre textele propuse pentru acest concurs am regasit, cu generozitate, teme care il preocupa pe fiecare autor in parte (le-as putea zice chiar teme personale, genul firului rosu epic, daca doriti) . Nicaieri parca lucrul acesta nu-mi pare mai evident ca in cazul textelor propuse de Mircea, in care regasim, intr-un fericit mariaj, chestiuni ce tin de istorie si fizica, biologie (si anume si din cea moleculara) si antropologie, (fina) psihologie si istoria religiilor si credintelor religioase (nu degeaba zicea un cititor de-al blogului, abil versificator, de altfel, ca Mircea este pentru noi  Mircea E. Liade doi J), feminologie (daca imi ingaduiti abuzul!) si fenomenologie, toate intr-un amestec izbutit, care pe alocuri mi-a parut ca are chiar o continuitate, o dezvoltare in serial, as zice, in masura sa sporeasca valoarea fiecarui „new entry” in parte…

Pisatii” e amuzant si bine scris, fara a fi insa unul dintre cele mai izbutite texte scrise de Mircea.

Darlocii” e placut la lectura, bunicel asadar, dar inca mai interesant din punct de vedere al  prezentarii evenimentelor surprinse in insiruirea lor cronologica din debut (care constituie, in egala masura, si o buna „argumentatie” / intemeiere pentru ceea ce urmeaza  ca si constructie epica)

Draga Mos Craciun” este, intr-un top al  optiunilor mele personale ( si de suflet…) pe locul intai, din ratiuni care, imi dau perfect seama, tin mai mult de orientarea actuala a furtunilor mele afective! Nu-i insa nedemn de mentionat faptul ca Mircea chiar izbuteste sa se transpuna foarte bine in pielea unei fetite (ceea ce nu-i lucru de saga!), multumita, probabil, si indelungatei sale practici in deslusirea comportamentelor vastului paletar al universului feminin (si aici s-ar cuveni, atunci, mare multumita domnitelor care ii lumineaza si inspira pasii invatatului nostru!)

Cutia” mi-a placut, iar referirea din final la Biserica Catolica (cu toate cele ce deriva din ea) mi-a adus un zambet. Umor de calitate!!!

Cu „Alteriotii” lucrurile au stat cam la fel, de asta – data mi-a placut mult referirea subtila la clericii extremisti!

Intr-o lume ideala” e …tocmai idealul, insa numaidecat invers, adica simetric! 🙂

De continuat oi continua cu Diana Coman, pentru ca si Diana s-a dovedit extrem de harnica si de ingenioasa la acest concurs.

Textul de debut: „Sarin, oh, oh,  oh!” nu-i dintre favoritele mele si nici macar nu gasesc ca ar reprezenta-o foarte bine pe Diana si stilul ei. Nu pot trece insa cu vederea faptul ca textul e amuzant si indraznet! (exact in aceasta ordine)

Ultima ora din an” e dens, transmite emotie si deschide oportunitati multiple de reflectie (oricat de buruienos ar putea suna asta…stiu, dar n-am gasit, in mare graba, ceva mai bun care sa exprime ceea ce am simtit si am vrut a spune!)

Diana evolueaza si ea in crescendo, asemenea lui Tony, asa ca textul „Degete de extraterestru” mi-o restituie mie, cea care o citeste, pe acea Diana pe care o plac, exact in felul in care o „simt” eu in spatele textelor ei. Propunerea imi place, la fel si chipul in care curge scrisul. Unde mai pui faptul ca ideea-i destul de originala, iar abordarea hazoasa, modul fin in care isi dozeaza ironiile confera textului un plus de valoare!

Daca sectiunea de scriitura feminina a debutat, in seria opiniilor mele pe marginea textelor, cu Diana Coman, ea continua cu Profunzimi (pentru ca intrevad si aici, si sper ca nu gresesc, tot o scriitura de factura feminina, de aceasta data de factura profund feminina, as zice…Nu stiu sigur daca la acest gen de profunzimi face aluzie titlul blogului, dar daca e asa, nici ca se putea alege un titlu mai bun si mai inspirat!)

Autoarea blogului face dovada unei scriituri sensibile, vibrante, ca venind din partea unei persoane care are a confrunta inca numeroase zbateri si interogatii launtrice. Parte dintre ele apartin universului interior al unei persoane care inca se (mai) cauta si inca se (mai) edifica pe sine, parte dintre ele fac parte din instrumentarul unei scriitoare in devenire, careia micile stangacii, daca ii sunt semnalate la timp, ii vor sluji drept sprijin de nadejde pe viitor, intru gasirea miezului propriei scriituri.

Mi-a placut, asadar, felul in care noteaza, in „Comert echitabil”: „beneficiind de un mod mai putin plictisitor de a-mi petrece intunericul” (chiar daca gerunziul nu este aici cea mai fericita alegere…), respectiv „chestii ce-mi chinuiau de ceva vreme intunericul”.

Opozitia propusa si construita intre „intuneric” si „lumina” imi pare oleaca prea meticuloasa, prea „didacticista” (daca imi este ingaduit sa zic asa). De asemenea, imi pare mult prea insistent apasat pe tema „dorintei” (ratand in felul acesta, tocmai prin prea insistenta apasare, sensul fragil al cautarii scontate): „Imi doream putine lucruri cu adevarat” spune autoarea, intr-un context fragil, in care acest „cu adevarat” nu face decat sa spulbere incarcatura de emotie densa a dorintei de putine lucruri, in fapt…

Nu mi-a displacut evocarea nevoii de a reposeda GUSTURI. Iar cele evocate: de capsuni, de mere, de pepeni rosii recompun un univers care si mie imi este familiar din copilarie, cum probabil tuturor celor care vin din generatia din care noi venim…

Nu pot trece cu vederea micile stangacii (care vorbesc, poate, despre o transcriere in pripa a textului pe blog, dar care categoric nu au ce cauta intr-o scriitura altfel elaborata!):

„…chestie consolidata INCA CA prim test de fiabilitate”

„…PARTEA asta neplacuta facea doar PARTE din joc”

„…umplem listele PE GRATIS”

Un alt text, apartinand aceleiasi autoare, se cheama „Macel 7.0”. Textul e insa transpus in mare pripa pe blog, imi pare ca ar putea avea parti lipsa (ori insuficient lucrate) si ca este asamblat, de asemenea, in pripa.

In cele din urma, „Un cantec” este un text care denota extrem de multa sensibilitate, dar care este slabut din punct de vedere al tratarii lui si al reusitei literare.

Am citit cu placere propunerea curajoasa din toate punctele de vedere a lui Hannah (zic curajoasa si prin aceea de a scrie literatura, si anume literatura fantastica, intr-o limba diferita de cea materna!)

Batoane de carne” mi-a placut, in ciuda imperfectiunilor generate de inca insuficienta stapanire a limbii. Stilul autoarei, clar, concis, curat, fara inflorituri si farafastacuri inutile, transpare limpede din spatele stangaciilor de exprimare. Dovada puternica si clara ca autoarea are un stil al ei (care mi-l evoca pe alocuri pe cel al lui Mircea) si ca, daca textul ar fi fost elaborat in limba engleza, acesta ar fi fost la fel de izbutit cum sunt, de altfel, celelalte texte pe care le-am putut citi pe blogul lui Hannah.         

Inchei seria de comentarii pe marginea literaturii fantastice feminine cu consideratiile mele pe marginea textului propus de Maria, intitulat „O tranzactie reusita”.

Textul curge frumos si constituie o lectura placuta, integrand narativ elemente diverse, unele chiar surpriza, care sunt imbinate cu pricepere spre a obtine un rezultat final pe placul cititorului.

Ideea negotului cu Timpul ma bantuie si pe mine, asa ca as putea spune ca am regasit in propunerea Mariei o tema familiara mie.

Am gasit interesant modul in care a integrat intr-un text care proiecteaza actiunea pe axa timpului in toate directiile posibile referirile la basmul (fantastic si el!) „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, prin trimiterea la Valea Plangerii (chiar daca cred ca mi-ar fi placut cumva ca trimiterea asta sa fie nitel mai subtila ori sa fie construita olecuta altfel…ma voi mai gandi, asa, ca tema personala, anume cum…)

Una peste alta, insa,e vorba despre o tranzactie reusita, iar textul este unul pe masura!

Abandonez teritoriile de traire feminina pentru a ma reintoarce intr-un teritoriu masculin, ca sa tratez doua revelatii pentru mine, in sensul in care cei doi autori nu imi erau cunoscuti, iar lucrarile lor m-au impresionat atat de placut incat, e limpede, fiecare dintre ei in parte au (mai) castigat cu acest concurs un cititor!

Mihai Petru, cu lucrarea „Ce le-ar putea lipsi unora” dezvolta cu umor si ingeniozitate subiectul bazat pe ideea unui troc cu imaginatie. Dialogurile propuse de el imi par destul de izbutite, fapt pentru care il invidiez, eu recunoscandu-mi, o data in plus, un mare minus la acest capitol, al transcrierii dialogurilor pe care mi le pot inchipui, dar nu si schita multumitor!

Am sesizat doar doua mici stangacii, pe care le pun pe seama vitezei de redactare a textului: „deSmeticeasca” in loc de „dezmeticeasca” si „colEziune” in loc de „coliziune”.

Daca pe Mihai Petru nu-l stiam absolut deloc pana acum, pe cel care semneaza By Rev il cunosteam si urmaream cu placere in calitatea lui de comentator pe Trilema. Nu-i citisem insa niciodata nimic de pe blog, asa ca „Tranzactiile intergalactice” au fost o lectura nu doar placuta, cat si foarte, foarte amuzanta!!!

Am gasit, de asemenea, placut la lectura, dar insuficient “lucrat”, si textul propus de O alta parere – „Noi, extraterestrii si iarasi noi”.

Advertisements

17 thoughts on “Va urma-ul promis

  1. Multumesc pentru comentariul interesant si pentru efortul depus.Da, a fost un text superficial, scris in graba, fara referiri la ceva concepte precise, necesare intr-o asemenea scriere.Nu citesc literatura SF deloc, desi am vazut unele filme pe teme fantastice, diverse tipuri.Ma apropii mult de Stephen King care imi place foarte mult dar el scrie despre un altceva, diferit de Sf sau orice tip de fantastic.(horror se cheama genul abordat de el).Cred ca acest text de aici,http://revistacititordeproza.wordpress.com/2009/12/27/cum-sa-salvezi-o-pianina/ ma reprezinta, publicat si in Antologia de grad zero in proza scurta romaneasca.Dar nu imi pare rau ca am participat.Va trebui sa fiu muuult mai exigenta pe viitor cu mine.Inca o data multumesc si felicitari castigatorilor.

    • Maria, eu n-as zice deloc ca a fost un text superficial, sa stii!
      As zice mai degraba ca merita aprofundata oleaca tema cu Valea Plangerii, cred ca ar putea iesi ceva foarte interesant de acolo ca lucrare in perspectiva.
      Altfel, si eu ma simt mult mai apropiata de genul fantastic decat de SF.
      Sarut – mana pentru vizita si toate cele bune, Ioana.

  2. Interesant cum se poate totusi zari un text prin ochii altcuiva, pe baza acestor impresii notate. Multumesc asadar pentru observatii cu totul, chiar mai mult pentru cele pe marginea povestirilor celorlalti participanti, pentru ca uneori chiar imi ofera parca o perspectiva noua din care am la ce ma gandi un pic mai pe indelete. Iar despre povestirile mele, am de “rontait” bine faptul ca nu-i probabil deloc intamplator preferata ultima: e singura pe care am scris-o pur si simplu din amuzament propriu.

    • @Diana Coman: Da, si eu zic la fel: interesant cum privind acelasi text, mai multe persoane pot intrezari acolo chestiuni diferite! La fel mi s-a intamplat si mie citind randurile tale! 🙂
      Cat ce priveste chestiunea din final, referitoare la faptul ca nu-i deloc intamplator ceea ce spui, acesta este si motivul pentru care am semnalat lucrul asta, atat in cazul tau, cat si in cazul lui Tony.
      E un aspect pe care si eu l-am experimentat pe pielea mea, ca sa zic asa, dar care, imi pare, e mult mai lesne perceptibil din exterior decat de dinauntrul problemei. E mult mai lesne sa-ti dai seama cand cineva scrie inspirat sau neinspirat / chinuit, ori bine sau prost si mult mai dificil sa iti “strunesti” in vreun fel scrisul, chiar daca, si asta in cazurile cele mai fericite, realizezi ca lira nu ti-e acordata indeajuns…Simplul fapt de a-i sesiza “stridenta”, ca sa continui cu metafora asta pana la sfarsit, nu-nseamna, de cele mai multe ori ca te si poti opri din scris pentru a face ceva…am remarcat asta si la cei care scriem mai putin…profesionist, ca sa zic asa, dar si la cei care apartin “ligii profesionistilor” (ma gandesc acum, cand scriu, la exemplul lui Cartarescu, bunaoara)
      Imi amintesc ca am si dat glas acestei nedumeriri undeva pe blog, intr-o discutie cu Mircea, parca. Te-ai astepta cumva ca in momentul in care realizezi ca nu scrii inspirat (si conotez aici cuvantul cu acea incarcatura care face referire la prezenta Muzei) sa te poti opri, pentru a negocia cumva, intelept si eficient, un acord cu Muza insasi.
      Dar nu…de cele mai multe ori nu se intampla asa, de parca (ori poate chiar asa si este – cel putin asa am observat ca stau lucrurile in cazul meu) scriem ca sa ne mantuim, sa ne “dezlegam”, sa ne vindecam de o stare, de o idee…
      Poate tocmai de aceea lucrurile pe care le scriem pentru amuzamentul nostru personal, cum zici tu, sunt cele mai izbutite. Pentru ca ele ne reprezinta pe noi, nu cautarile noastre. Ele curg cumva de la sine, dintr-un firesc care este al nostru, fara sa-l fi cautat, construit, alterat in vreun fel anume…ele decurg firesc, din acordul nostru neconstientizat cu Muza noastra. De asta am si scris ca abia acolo, in textul acela, am gasit-o pe Diana Coman a mea, pe Diana pe care o ghicesc, fara eforturi si scrasneli, in spatele randurilor sale.
      Cam asta…
      Pe foarte curand, cu bine, Ioana.

    • Pai…e acolo unde ziceau si Diana si Mircea ca ar fi trebuit sa fie: adecatelea probabil printre primele locuri, daca nu pe primul de-a binelea!
      Nu am acum seara ragazul sa scriu ceva mai multe, dar promit ca voi reveni cu cateva impresii pe marginea textului propus de tine, pentru ca si eu l-am lecturat cu mirarea, cumva, ca el nu fuse inscris de autor in concurs…
      Pe foarte curand, Ioana.

    • @Mircea Popescu: Uuuuuf, asa cum zici tu acilea, mai ca-mi pare ca “fata buna” ii o injuratura ori ceva neaparat de rau (ceea ce, dupa toate aparentele, chiar si este, de la un punct incolo, nu-i asa?!) As fi preferat sa-mi zica Mircea Popescu ca-s fata rea, da’, vezi bine, nu-s inca indeajuns de pregatita pentru asta! 🙂
      Pai…noroc ca la mine miza nu-i atat de mare cat ce priveste internetii: daca rezist, foarte bine, mai invat si eu cate ceva, chiar si din concursuri de genul acesta ori din interactiuni cu oameni valorosi, iara daca nu rezist – iara-i bine, in sensul ca nu-i rau, ci ca-i dovada ca ardeleanca din mine nu-i inca deprinsa cu mecanismele de supravietuire pe care ti le solicita viata pe interneti. S-atunci s-ar chema ca mai trebe sa stau in banca mea si sa mai invat cate ceva pe ici – pe colo, si anume prin punctele esentiale…
      M-am chiar gandit la un moment dat ca interesant ca exercitiu (pentru mine, ca persoana / ca structura umana, ma refer) ar fi sa-mi cresc miza, sa pretind mai mult de la mine, cat ce priveste internetii. Asta ar presupune insa oleaca mai mult timp personal (iar baietelul meu e inca mic si se hraneste si creste cumva si el cu timp din timpul meu) si oleaca mai multa…adaptabilitate din partea mea. Dar poate ca o veni candva si vremea aia, cine stie?!
      Pana una-alta, haide sa-ti marturisesc o chestiune personala, ce dateaza din vremea primelor mele tinereti (aka de pe la 21 – 22 de ani, cand, in paralel cu Medicina, am cochetat pentru un semestru cu cursurile Facultatii de Jurnalism din Timisoara, de la Universitatea de Vest…am facut asta ca pe o ambitie personala si ca pe o indeletnicire de timp liber, daca vrei, menita sa-mi reveleze atmosfera din interior…asa ca am purces a da admitere, am intrat, si nu printre ultimii, doara numa’ ca am abandonat cursurile, linistita si impacata cu mine, dupa numai un semestru, in ideea ca, daca voiam sa ma indobitocesc de tot + sa imi pierd vremea, puteam sa o fac de minune si de una singura, nu era musai pentru asta sa merg la scoli…A, si voi a zice ca nu-mi amintesc sa fi aflat atunci, in cele 4-5 luni de mers la scoli, despre mine absolut nimic, pe cand acilea, pe interneti, in cei trei ani de Trilema, pot zice ca am aflat extrem de multe despre mine si despre limitele mele, inclusiv prin provocari de genul concursului acestuia tocmai incheiat!)
      Nah..si sa nu-mi uit istoria pe care voiam sa o povestesc…la o materie de seminar, care se chema pe atunci “Genuri si stiluri in jurnalistica”, titular era domnul Marcel Tolcea, care ne-a dat o tema ce se intitula “Despre fericire”, daca imi amintesc eu bine.
      Nu mai stiu exact ce am elucubrat de la inaltimea celor 21 de ani, dar imi amintesc ca am facut trimitere la un personaj camusian (nu-mi amintesc acum cum il cheama), acel obsedat de scris din “Ciuma”, perfectionistul, care scrie si rescrie la infinit cateva fraze din inceputul unui roman ce se dorea monumental si am facut aluzie la faptul ca asa-i si cu fericirea din vietile noastre si ca asa cumva-i si cu scrisul mieu…Stiu ca domnul Tolcea mi-a caligrafiat atunci pe foaie “Foarte frumos!!!” si mi-a acordat nota maxima, iar eu am suferit cumplit, caci nu-mi amintesc sa fi avut pana atunci o “izbanda” atat de amara ca aceea…
      Ei, tot la fel si cu apelativul de “fata buna” venit din partea lui Mircea Popescu! 🙂

      Una peste alta, sper sa mai rezist ceva vreme acilea, pe interneti, si sa nu ajung sa-mi scrijelesc demisia prea curand!

      Cele bune, Ioana.

  3. Ce sa zic, mie’mi plac Comediile si SF-urile (ca filme – ca lectura nu am citit niciodata altceva decat Aventura si Sci-Fi … ),

    La mine a fost prima incercare de acest gen, nu am scris niciodata altceva in afara de poezii , zicale “funny” (da, am o “inclinare” spre asa ceva) … + ffff mult cod php si assembler 😀

    Merci de apreciere, si nevasta a fost de aceasi parete si chiar a ras serios cand a citit-o … ma gandesc ca ala care a dat note de 2 o fi suparat pe univers cumva ;))!

    The past is “the light“,
    The present is bright
    And the future is night.

    • 🙂 Io, sa stii, am sa ma tin de cuvant de-acum inainte si am sa trec in vizita pe la tine pe blog, sa te citesc!
      Are dreptate Mircea, ar merita sa scrii mai mult si mai des, eu cred ca ai de unde si mai cred ca e generoasa cu tine Inspiratia.
      Iara sa razi cu pofta la lectura unui text nu-i lucru de saga, umorul de calitate e aproape rara avis in ziua de azi, asa ca…felicitari!

      • “umorul de calitate” uh … cine mai recunoaste umorul printre atatea nenorociri care ne imprejmuiesc zi de zi ? 😀

        Cand ai timp si daca nu ai vazut inca “The Barber of Siberia” si “Le Concert” (Concertul) ti le recomand pentru umorul autentic …

        Si desigur, pentru cei indragostiti de umor, le recomand toata seria cu “Charlie Chaplin” , vre’o 50 de filme, in special cele cu Charlot … emigrantul, vagabondul, boxerul, marinarul, patinatorul, evadatul, politistul, pompierul, muzicianul, mecanicul, contele, debutul, seful, bancherul, brokerul, etc …

        + inca 200 de filme cu Laurel & Hardy (Stan si Bran) dintre care sunt sigur ca majoritatea nu au vazut mai mult de 50, nu s’au cam difuzat la “Cascadorii Rasului” 🙂

        END: “Steaua sus rasare … in fiecare noapte.”

  4. Te felicit pentru efortul de analiza depus. Si timpul acordat (eu una n-am gasit inspiratia necesara pentru a produce o astfel de analiza…) . E intotdeuna interesant sa recuperezi perceptia celorlati. De multe ori surprizele sunt numeroase. Eu una am tendinta de a traduce in sens invers (adica sa gandesc intr-o limba straina si nsa traduc pe urma in romaneste). De’ asa se intampla cand traiesti de 12 ani pe la altii. Dar nu-i bai , ca doar nu fac (inca 😉 literatura. SF-ul adevarat cred ca nu mi se potriveste, ceea ce caut este acel altfel relativ uman. Acel altfel posibil dar rar.
    Am scris pe graba in general , seara , in 15 minute , fara pregatire prealabila. Asa imi place , sa scriu fara premeditare . Uneori am scurtat prea brusc , recunosc. De multe ori lipseste finalitatea (dar asta e o meteahna generala) . Preferatul meu este Macelul.

    • Sarut – mana pentru vizita si pentru comentariu!
      Da, e un exercitiu constructiv sa recuperezi perceptia celorlalti, asa cred si eu.
      M-am gandit si eu ca poate fi o problema legata fie de redactarea in viteza, fie de un proces de gandire care se deruleaza (acum) intr-o alta limba decat cea materna.
      De altfel, banuiesc ca ai inteles ca nu ti-am facut o vina din ceea ce am notat acolo, mai sus, despre textele propuse de tine. Nu-i asta miza unui concurs, sa ne cautam unul altuia pricina. Utilitatea unor astfel de competitii, cred eu, sta in aceea ca ne putem ajuta unii pe altii prin aplecarea critica si onesta unii asupra lucrarilor produse de ceilalti.
      Nici eu nu-s o priceputa intr-ale SF-ului, fapt reflectat de altfel cu obiectivitate de notele obtinute de catre lucrarile propuse de mine.
      La buna regasire si toate cele bune, Ioana.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s