Blogging impropriu. Consideratii.

In orice orasel micut, impresiile sunt sustinute cu credinte si sunt, pe cale de consecinta, impresionante. (Nota: Intrucat marea mea nepricepere intr-ale internetilor m-a impiedicat sa descopar pana acum pe wordpress „institutia” link-ului targetat, trag nadejde ca Diana va fi atat de buna cu mine incat va intelege ca randurile de mai sus sunt o trimitere catre acea parte din comentariile de pe blogul ei exact unde aceste cuvinte se regasesc! Cu scuzele de rigoare…)  

Si da, chiar daca nu-i deloc intelept sa incepi un articol cu o eventuala posibila concluzie, inclin sa cred ca un mod pagubos de a gandi,  cum este cel care si-a gasit drept raspuns zicerea de mai sus, poate fi unul dintre motivele pentru care starea blogosferei romanesti este… cea care este in momentul de fata.

E limpede pentru mine ca genul acesta de „jurnal on line” pe care blogul il reprezinta reflecta, in fapt, fara sa isi fi propus neaparat, nivelul cultural al societatii al carei produs suntem. Problema aceasta exista exact in masura in care noi ingaduim (ori consimtim) sa se perpetueze ca atare. Daca  vom gandi „rural”, aspect rural vom obtine per global, cum altfel?! Iar cu gandire de targoveti, targoveti vom ramane, si vom avea de confruntat  neputinte de toate felurile, inca mult dupa ce oamenii civilizati (in sensul de cizelati)  in mentalitatile lor vor fi sfarsit de exclus din vocabularul lor uzual „neputinta”.

M-am gandit, solidara simtindu-ma, sa scriu si eu despre o stare conflictuala autocreata :-), urmare a unor… “autointerogatii”.

Nu stiu sigur daca blogosfera romaneasca se constituie numaidecat fundamental altfel in comparatie cu blogosfera din alte zari. Am vazut si la noi, ca si aiurea, bloguri roz de papusi Barbie, bloguri de… „nisa”, bloguri cu inimioare, bloguri cu filme, bloguri certarete, bloguri plangacioase, bloguri vesele, bloguri triste, bloguri „intelectuale” s.a.m.d.

Blogurile astea seamana atat de tare intre ele incat imi pare ca problemele blogosferei de la noi, cat si de aiurea, pot fi legate SI de unele impedimente de ordin personal, care tin fie de „neputinta” structurala a blogger-ului de a „fi” cu adevarat intr-o anumita limba, fie de niscaiva „judecati” (in sensul de rationamente) care, inainte sa prindem noi de veste, au devenit „prejudecati”.

Cat ce priveste „prejudecatile”, ingaduiti-mi sa purced si eu la o tentativa de categorisire personala, facuta, fireste, oleaca in joaca, oleaca in serios…

 „Sindromul fetei cuminti” imi pare ca este una dintre ele si ii caracterizeaza pe acei blogger-i (si mai cu seama pe acele blogger-ite) care se impiedica in poalele prea lungi si prea invaltorate ale rochiei bunului-simt mostenite de pe vremea bunicii, asa incat le vine greu sa isi exhibe in fata publicului larg o parte dintre trairile pe care le socotesc… impudice.( Din aceasta categorie recunosc cu naduf si cu serioase urme de regret ca am facut si inca mai fac adesea parte.)

„Sindromul calofilului” ii caracterizeaza pe acei blogger-i (si mai cu seama pe acele blogger-ite) care incearca cu orice chip sa scrie frumos, chiar daca sacrifica in felul acesta fondul problemei in favoarea formei. Neestompata hemoragie stilistica umple cu inimioare, metafore, lacrimi si…alte “artificii” paginile blogosferei, infatisand cel mai adesea tabloul unor iubiri traite cu ostentatie si analizate vag, inconsistent si extrem de superficial.

„Sindromul alter-ego-ului”  le vine manusa, cred eu, acelor blogger-i care, nemultumiti cumva de sinele din viata lor reala (ori poate de inaptitudinile lor sociale), cauta sa-si creioneze in on line portretul… „aspirational”. Dincolo de „mistificarea” propriei personalitati, acestora le revine cumva drept pedeapsa interzicerea accesului la unul dintre beneficiile majore ale confruntarii oneste cu relationarea pe interneti: acela de a obtine o reprezentare corecta a pozitionarii tale reale in raport cu ceilalti si in raport cu propria persoana. Repet, insa, pentru a nu ma face gresit inteleasa: pentru a culege roadele unui astfel de „exercitiu”, e imperios necesara o raportare onesta la o gama cat mai diversificata de indivizi- contacti. In alt chip, despre diversitatea reprezentarilor false furnizate de mediul virtual, cat si despre „mutatiile” individuale situate la granita cu patologicul (ori mult dincolo de aceasta) s-ar putea scrie serioase tratate.

„Sindromul blogger-ului agresiv pe degeaba” este cel care ii caracterizeaza, ma gandesc, pe aceia care, in goana dupa trafic sau in fuga de ei insile si de rezervorul propriilor frustrari, cauta galceava on line cu orice pret, ca pe o modalitate de detensionare.  Acestora le lipseste cumva aplecarea si exercitiul voluptuos al batailor cu frisca, disputele constructive de idei ramanandu-le complet straine, pana intr-atat mizeaza totul pe cartea sudalmei cu orice pret anume.

„Sindromul blogger-ului cu opinia calduta” e o varietate cultivata, cumva, un hibrid pacatos care imbina bunul – simt (in acceptiunea sa conferita si la punctul intai) cu incapacitatea de a avea / formula o opinie concisa si sustinuta pe un subiect anume. Trist e insa ca in spatele adevarurilor spuse doar pe jumatate ori a formularilor scaldate colcaie o intreaga lume de monstruleti pestilentiali, care isi asteapta in tacere momentul lor de glorie, momentul cand s-or face mari si or putea sa puta de-a binelea.

Si ar mai fi si altele…dar ma opresc aci din lipsa de timp, evident…

Dincolo de toata aceasta categorisire (propusa, repet, doar ca exercitiu si lipsita de pretentia de a fi exhaustiva) exista categoria celor care scriu adevarat si cinstit despre diverse chestiuni, tratate cu mai multa sau mai putina pricepere literara (dar pana la urma acest aspect este mai putin important, caci nu-i definitoriu pentru calitatea de blogger. Blogging-ul nu-i literatura (decat in masura in care isi propune neaparat asta), iar blogger-ul e mai degraba – si aici ii dau dreptate lui Mosu’– acel individ care a consimtit, cu onestitate, harnicie si o bruma de pricepere, sa-si tina o parte macar din jurnalul personal, din insemnarile si consideratiile zilnice, la indemana celorlalti…pe net, adica.

Ponderea celor care sunt apti sa o faca in conditii rezonabile nu-i mai mare si nici mai mica la noi decat oriunde altundeva…asa cred eu. Nu toti sunt capabili sa-si lectureze viata intr-o cheie interesanta, cum nu toti cei pe care ii intalnim sunt buni povestitori. Acesta imi pare insa un neajuns mai mic cat ce priveste blogosfera in raport cu acela ca, in opinia mea, aceia care scriu si scriu bine in blogosfera sunt situati in mod cert cu cateva clase deasupra celor care se cheama jurnalisti (eventual cu studii in domeniu) si pretind a fi tratati ca atare. Blogosfera in limba romana, prin reprezentantii ei de seama, da oricand clasa presei on line de limba romana, atata cata este ea. Iar asta mie imi pare mai mult decat promitator si imbucurator!

P.S.:

1. A, sa nu-mi uit! Am facut un exercitiu si am tradus pentru mine, cat de bine si de plastic m-am priceput, textul indicat de Diana aici. Cred ca un text la fel (ba poate inca si mai izbutit de atat!) ar putea fi „produs” oricand de catre o scriitoare de limba romana care se indeletniceste bine cu manuirea condeiului (Diana sau LukaD sunt doua nimerite exemple) Nu, ai dreptate, Diana, nu-i un text de manual, e un text scris de catre o femeie asumata, iar prin asta inteleg inclusiv faptul ca-i indeajuns de onesta si de stapana pe sine incat sa fie introspecta si sa-si etaleze cu naturalete trairile. Doar ca toate astea vin mai mult dintr-o forma de maturitate personala aflata cumva intr-un deplin acord cu maturitatea societatii al carei produs este. Iar cand scriu despre maturitatea societatii ma gandesc si la felul in care societatea respectiva isi gestioneaza tabu-urile, pe langa alte chestiuni mai…complexe, ce tin de educatie, nivel cultural etc. etc. Ce vreau sa zic cu asta este, pe de o parte, ca nu-i exclusiv meritul blogger-itei ca este altfel decat majoritatea alor noastre sunt si, pe de alta parte, ca nivelul blogosferei in limba romana nu-i decat imaginea in oglinda a manierei in care societatea noastra se raporteaza la valoare, la tabu, la adevar, la…bla bla…

2. In alta ordine de idei, cam fara legatura cu subiectul de mai sus (desi o analogie tot ar putea exista…):  http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/bucuresti-stiri_din_bucuresti-studiu_psihologic-orfani-americani-Harvard-materie_cenusie_0_650335080.html

 Cam asa si cu o societate care a petrecut prea multa vreme holbandu-se la peretele alb pe care comunismul si noul comunism de tip post-revolutionar i l-au asezat in fata… De aici, poate, si trista similitudine cu modelul rusesc, semnalata in discutia de pe blogul Dianei, cat si aspectul rococo (ca sa citez si eu formularea lui Bogdan, care mi-a parut si mie tare inspirata!)   

      

Advertisements

7 thoughts on “Blogging impropriu. Consideratii.

  1. Punctezi (zic eu) cateva lucruri importante: peretele acela alb e probabil foarte real – mai merita poate remarcat ca e posibil sa-ti puna cineva un perete alb in fata, dar unde si cat te uiti tine doar de tine as zice; apoi, sigur ca reflecta acest “orasel” online societatea si caracteristicile ei, dupa cum e foarte plauzibil faptul ca structural anumite tipologii sunt in fond umane si deci regasite in mai toate limbile/societatile/culturile. Totusi, de pondere nu mi-e clar de unde ar rezulta ca e cam aceeasi, mai ales in cei de-i lasi cumva la urma, aceia de scriu “adevarat si cinstit” cum zici tu (nu musai literar, nu-i aceea pretentia).

    Si mai am asa un pic de scepticism poate, ca adica nu-i clar ce chiar poate ori nu omul pana nu pune mana si chiar face…

    • @Diana: Mda, ai dreptate cat priveste chestiunea din final, ca nu-i clar adica ce poate omul pana nu pune mana si chiar face, doar ca eu mi-am ingaduit sa opinez nu asa, la modul general (pentru ca asa, e drept, e cam dificil de apreciat doar asa, din anticipari), ci cu aplicare la cazul particular despre care faceam vorbire (situatie in care eu sunt chiar convinsa, judecand dupa “antecedente”, ca tu sau Luka ati putea produce oricand texte comparabile, ba poate chiar mai izbutite de atat…Acuma sa nu imi reprosezi ca e vorba despre o impresie de-a mea sustinuta de o credinta :-), fiindca nu o sa iti pot replica intr-un mod inteligent la asta, fiind vorba despre o convingere/ intuitie de-a mea ca asa stau lucrurile)
      Cat priveste ponderea, se prea poate sa nu ma fi exprimat eu tocmai riguros, presupun ca ai inteles cam care era teza mea…Nu stiu cum am putea face sa demonstram exact validitatea ei (probabil ca i s-ar putea aplica chestiunii niscaiva modele matematice, la cere eu nu ma prea pricep…), dar ma gandesc ca problemei ii este aplicabil si reversul ei, cum adica am putea face sa demonstram ca ponderea alora care scriu adevarat si cinstit in limba romana e mai mica decat a celora care o fac deopotriva, dar intr-o alta limba, eventual in engleza…
      Da, am lasat la final mai putin discutata problema celor de scriu adevarat si cinstit tomai pentru ca, macar la nivel de intentie, mi-am planuit sa revin asupra acestei categorii.

  2. Cea mai interesanta problema pe care-o ridica de fapt e urmatoarea : daca tu scrii un articol de 500 de cuvinte si eu vreau sa dau link catre al 395-lea cuvint, cum pula facem ?

    Adica, daca eu scriu 500 de cuvinte si pe urma tot eu vreau sa dau link catre al 395-lea cuvint editez articolul si pun un A name=. Da’ nu pot edita documentul tau sa-ti pun un A name= unde am eu nevoie.

    Poate ar fi buna o conventie in blogosfera romaneasca, prin care toata lumea introduce la cerere (de exemplu prin comentarii) referinte A name= in articolele proprii. Pe de alta parte poti ajunge si cu un document ciuruit… Ma rog. Tema de meditatie zic.

    • Buna regasirea, Mircea!
      M-a bucurat ca ai trecut pe aici, mai ales ca iarasi am fost tare lenesa in ultima vreme si n-am mai apucat sa scriu…
      Inca nu mi-e clar daca “cea mai interesanta problema” pe care o ridic e o prostie ce vine dintr-o neputinta de-a mea sau e chiar o problema reala.
      Insa intrucat dorinta de-a pricepe n-a daunat inca nimanui, pe cand nestiinta da, indraznesc sa insist pe subiect, tocmai spre a afla o lamurire: stiu, nu (prea) ma pricep, dar am cautat sa invat si am incercat sa citesc despre chestia asta pe care eu am numit-o, impropriu poate, link targetat. Am incercat si eu cu a href =” “, dar nu mi-a mers. Am dedus in prima instanta ca nu imi merge din cauza nepriceperii mele in domeniu.

      Chestiunea cu documentul ciuruit ma deruteaza si mai tare. Chiar nu se poate? Sau am inteles eu gresit? Adica…daca eu doresc sa fac trimitere undeva anume, catre un cuvant ori catre un fragment anume dintr-un text…de-al tau, de-al Dianei, de-al nu importa cui, cum fac asta?!

  3. Partea la care voia Ioana sa dea link e din comentarii si deci se poate pune link direct la comentariul cu pricina (ca de ex http://www.dianacoman.com/blog/2012/02/17/acest-orasel-micut-de-i-blogosfera/#comment-6320) Comentariile la mine pe blog au linkul pus/accesibil pe data (deci ori click pe data unui comentariu si apoi copy/paste linkul din bara de adresa, ori tii mouse-ul deasupra datei si vezi ca-ti apare linkul in status la majoritatea browserelor).

    Altminteri despre ce zice Mircea, nu-mi pare ca ar fi atat de necesar sa poti da link la precizie de cuvant. La precizie de paragraf imi pare ca ar fi de ajuns totusi, iar pentru asta zic ca se poate foarte usor cere si oferi ancora respectiva, nu vad problema.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s