Iubirea si boala (IV) – Feminismul e un soi de autism?

Eu cred cam asa: ca Mircea a cunoscut destui barbati – samurai, dar prea putine femei – samurai si mai cred ca fetele lui Mircea nu poarta mai niciodata sutien, ori daca totusi poarta, atunci cu siguranta ca n-au ragazul (pentru ca sunt tinute in beci si batute temeinic ori de cate ori este nevoie!) sa se gandeasca macar la cum le-ar sade lor intr-o zi daca ar iesi in piata publica si s-ar indeletnici cu arderea sutienelor, in semn de protest, cum ar veni, adica, fata de conditiile vitrege in care-s tinute ori pentru ca-s discriminate in vreun fel anume.

Sigur insa ca prea putin conteaza ce cred eu despre toate astea…

Am simtit nevoia sa opinez pentru ca am citit eu iara azi cum ca femeia nu-i om si, invartindu-ma eu in cercuri ample, cum bolgiile dantesti ori cum pasarile de prada pe deasupra victimei, pe dinsusul textului cu pricina, mi-au incoltit in minte exact cele ce le-am scris mai sus.

Continue reading

Advertisements

Adrian Nastase: Floria Tosca sau Mario Cavaradossi?

Nu, nu mi-am propus sa vorbesc despre lasitate. Ma feresc, in general, de astfel de aprecieri.

Si nici macar nu socotesc a fi extrem de decent gestul de a opina asupra unor intamplari de viata de genul celei petrecute aseara / asta-noapte cu fostul prim-ministru Adrian Nastase.

Voi ingrosa, asadar, cu buna stiinta, randurile indecentilor si impudicilor aplecatori peste dramele altora doar cu cateva consideratii ce tin mai mult de o abordare din perspectiva…individuala a cazului (asta pentru ca tot am citit de aseara pana azi mai multe posibile variante de abordare a subiectului, osciland intre cea cinic-batjocoritoare pana la cea emotional-a-toate-absolvitoare de orice vina, ba chiar elogioasa de-a binelea, conform careia, prin gestul lui, fostul premier devine un martir si un erou, victima a unei grave erori judiciare si a unui act de razbunare politica)

Continue reading

Iubirea si boala (III). Inventar al iubirilor atipice. Miruna si Chius – Chius (prelucrare dupa o intamplare de viata)

Ii era sila de ea si starea asta nu-i dadea pace si nu o lasa sa se aseze linistita in pat, sa poata adormi si ea cum se cuvine.
 
Era un fel de vidanjor. Un gunoier – mutant, care nu doar ca aduna mizeriile, ci inca se mai si hraneste cu ele. Era un soi de coprofag, isi zicea, si sila de sine i se accentua si mai mult, ca intr-un ritual masochist.
 
Ieri dimineata o sunase mama Mirunei.

Iubirea si boala (II). Inventar al iubirilor atipice.

Daca n-ar fi fost asa de rationala, ar fi suferit infinit mai mult pentru el, isi spuse ca pentru sine, in timp ce adauga cu maini indragostite doua boabe de ienibahar si o crenguta de cimbru in sosul care se involbura acolo, pe ochiul aragazului, fierband cu clocote mici si raspandind in jur miros de rosii rascoapte si de buruieni aromatice.

Ii placea sa gateasca din cand in cand si folosea tot timpul asta ca sa se gandeasca in tihna la tot felul de lucruri care i se intamplasera de-a lungul vremii ori ca sa scrie in gand pagina dupa pagina jurnalul ei inchipuit, la care nu apucase vreodata sa scrie de-adevaratelea mai mult de cateva pagini, si alea chinuite si trase de par.

„ – Hannah e singura femeie impreuna cu care pot gati. Cu ea am o relatie foarte speciala.”, ii spusese el odata, acum vreo cativa ani si ea nu intelesese atunci asta. Cum adica, oare?

Hannah era o femeie trecuta de 50 de ani, robusta foarte, roscata, tunsa aproape scurt, deloc frumoasa, dar extrem de impunatoare, in genul femeilor care impun prin atitudine si nu prin atributele lor fizice. Tot ce se poate sa fi fost frumoasa la viata ei, fusese maritata si avea un baiat mare, iar in tinerete fusese iubita unuia dintre cei mai vestiti fotografi austrieci. Avea si o poza alb-negru care o infatisa pe ea, facuta de acesta, in care aparea o fetiscana cu ochi mari, caprui, visatori, cu un chip incadrat de un breton aproape baietesc, cu un farmec al expresiei ce venea cu siguranta de undeva din adancuri, din interior, de unde nu se poate spune anume…

Continue reading

Iubirea si boala. O ingemanare mutanta sau eseu despre anatomia unei aberatii

Se simtea confortabil in penumbra asta a camerei in care se adapostise.

Lumina, putina cata patrundea de afara, venea pe un ochi de geam, si se filtra printr-o draperie verde-inchis, care dadea incaperii o aparenta stravezie.

Asa excitata cum era, ei i se parea cumva ca-i inchisa, tinuta prizoniera intr-un bob de strugure.

Era inca tanara si carnea-i mai mirosea a mere coapte si a garofite din acelea de la tara, stand intinsa, pargava, ‘coperis dulceag si moale peste zbaterea din strafunduri.

Un san insa ii lipsea, de la sfarsitul anului trecut, si in locul lui, de-a stanga sternului, se itea, ranjindu-i, ori de cate ori isi privea trupul, o cicatrice lunguiata si hada.

Continue reading

Patologia cotidianului si hernierea mintii

Sigur ca in mintea mea, ce si-a structurat, macar formal, niste limite si un cadru pentru aceasta dizertatie :-), patologia cotidianului include (metaforic, fireste) niste chestii din registre diferite, cum sunt: prostia, lasitatea, duplicitatea, inconsistenta si altele asemenea.

Din perspectiva medicinei, aceste „maladii” (ca abatere de la norma sociala ori morala aleasa drept etalon), nu exista.

Insa daca te obstinezi foarte, poti incadra prostia, intr-o evaluare a unui psihiatru, la capitolul „deficiente” de multiple chipuri, la fel cum comportamentul duplicitar se poate adaposti, sub obladuirea unui fin psihanalist, in aceeasi familie de tulburari cum sunt aplecarea catre mistificare ori comportamentele ce denatureaza realitatea, survenite pe fondul unei mitomanii.

Continue reading

Confesiunile unei mame indragostite

Intre paginile pe care le tot scriu si le rescriu in gand, „falsul” meu jurnal de lauzie tarzie ocupa un loc privilegiat, prin aceea ca ideea ma tot bantuie de ceva vreme. Intre timp, textul ar fi putut deveni deja un material scris indeajuns de generos, dar iata ca m-a invins, vai!, oboseala atator nopti nebune, indragostite si nedormite, vegheate la capataiul omuletului nascut din mine si care isi revendica cu orice prilej dreptul la intaietate.

Pentru ca da, copilul creste si se hraneste (si) din timpul tau, la fel cum naste din carnea ta, din ostenirea ta, din vlaga stoarsa minuta de minuta, pana la rotunjirea lui deplina ca faptura traitoare pe fata astei lumi, de sine statatoare si atot-cuprinzatoare, ordonatoare de sensuri, de lumi si asteptari…

N-am scris la vreme acest inchipuit jurnal de lauzie, asa facandu-se ca intre timp oboseala m-a invins, iar azi o parte din emotiile traite atunci pentru intaia oara nu, nu s-au pierdut, ci s-au incifrat, s-au pietrificat inlauntrul fiintei mele, s-au distilat si au devenit piloni pe care mi-am construit maternitatea (ce-i drept,olecuta cam tarzie, si poate tocmai de aceea atat de introspecta!).   

Continue reading