Medicina moderna si degetul lui Dumnezeu (I)

Pozitionata mai mereu strategic la limita dintre meserie si… “profesiune de credinta” (incredibil cat de tare iti pot strepezi dintii unele clisee!), medicina e un domeniu al marilor incertitudini, cat si al unor enorme asteptari.

Nu ma simt vrednica sa sustin acum aici o dizertatie despre ideologia medicinei, mai cu seama ca, daca privim lucrurile strict prin referirea la definitia din dictionar, nici macar nu am putea afirma ca numerosii practicanti ai medicinei s-au pus vreodata de acord cu o ideologie comuna,  de la Hipocrat incoace.

Telescopul spatial Hubble si microscopul utilizat pentru explorarea micro-universului nostru launtric par doua capete ale aceluiasi ochean, intors o data spre inafara, alta data spre inauntru…

In ce masura omul inzestrat doar cu o unealta pentru sapat pamantul a fost mai fragil si mai temator in fata necunoscutului decat un altul, peste vremi, inzestrat cu un scalpel? Ori, inca mai tarziu, decat cel care are acces la chirurgia robotica?

In ce masura mitul pesterii este actual si perfect aplicabil, acum ca si atunci, daca retrasam un pic limitele? Ori poate angoasele omului modern sunt altele? Da, poate. Dar astea toate nu-l fac pe un medic sa fie mai curajos in fata propriei boli decat pe un truditor al campului, ori pe un mecanic auto, ori pe un avocat, ori pe un preot…Ba dimpotriva!

De unde rezulta ca, in masura similara cu toate celelalte indeletniciri pe care le-ar putea practica omul la un moment dat, medicina este stiinta si credinta ori o combinatie imprecisa (si diferit dozata, fireste) intre cele doua.

Majoritatea celor pe care ii stiu si care au practicat medicina cu pricepere (si pasiune, as indrazni sa zic) de-a lungul unor vieti profesionale evaluate ca o izbanda au fost si sunt persoane credincioase (ori, in cazuri atipice,  mai putine, ce-i drept, daca nu credincioase, macar puternic superstitioase) Am intalnit prea putini atei (spre deloc) care sa fi facut din medicina un camp fructuos pentru implinirea lor profesionala, dupa cum am intalnit extrem de multi filosofi de buna factura printre medicii cu adevarat buni (iar cand zic filosofi nu ma refer la cei capabili sa iti insiruie, rostuite temeinic, teme si sisteme filozofice, cat la cei apti sa iti reveleze filosofii de viata dense, interesante si cuprinzatoare, situate la bunicica distanta de liber-cugetatorismul pe care l-am intalnit, bunaoara, la alte profesii: printre avocati ori printre literati si artisti)

Constatarea aceasta m-a uimit nitel mai la inceput, pentru ca apoi sa invat sa o deslusesc, treptat-treptat, lecturandu-o in cheia intalnirilor semnificative si de impact cu neputinta si cu moartea.

Oricine inzestrat cu un minim de bun-simt si cu o minima pricepere cat priveste oamenii ajunge in timp sa isi constientizeze limitele, dar si sa tarasca dupa sine prin lume un bagaj al esecurilor care, prin prisma multor profesiuni (iar medicina-i una dintre ele!) sunt mai de impact si mai formatoare decat o mie de facultati!

Medicina e fundamentata, asadar, pe o bruma de bun-simt si de simt al masurii, la care se adauga, in cursul vremii, priceperea inteleapta de a-ti gestiona esecurile, de a-ti asuma infrangerile si de a invata cat mai mult din ele, din amandoua. La fel cum e facuta din putinta si dorinta de a desprinde de prin carti si de prin tratate chestiuni ce imbina stiintele exacte ale medicinei (care da, sunt stiinte exacte, in sensul propriu al termenului!) cu… notiuni de filosofia si istoria medicinei (care-s un domeniu vast, imprecis si bajbaitor, cu atat mai mult cu cat tin de un amplu context de impresii, pareri si simtaminte)

Si da, am cunoscut multi buni practicieni ai medicinei,  dupa cum am cunoscut si multi extrem de buni teoreticieni ai ei, dupa cum mi-a fost dat sa intalnesc  si vraci ori vindecatori ori alinatori, asa cum ii numesc eu pentru mine insami pe aceia care-s mai mult in masura sa “asume” bolnavul, sa-l integreze intr-un context mai vast al suferintelor sale posibile, pentru a fi apti mai apoi sa-si proiecteze, dar si sa-i proiecteze bolnavului filmul suferintei / suferintelor sale, asa incat acesta sa-l inteleaga si intelegandu-l (si intelegandu-se!) sa faca pasi catre propria vindecare. Iar referirea la acest gen de medicina „integratoare” nu aduce in discutie (cel putin nu acum, in acest punct, si nu aici!) conceptul de medicina holistica.

Dar ce-i vindecarea, cititorule?  Caci suntem cu discutia, de buna-seama, in plin teren fertil pentru manifestarea diverselor subiectivisme… Vindecarea e…un proces continuu, un soi de perpetuum mobile, imprecis de delimitat ori de definit…vindecarea e o faza / stare intermediara a unui sistem deschis, extrem de complex, aflat intr-o permanenta agitatie…

Pentru medicina veacului pe care il traim, asteptarile noastre au proiectat, se pare, izbanzile medicale tot mai departe, dincolo de limitele imaginabilului pentru medicina veacului trecut, asa ca, din perspectiva succesului, doar vindecarea de moarte ar mai putea parea cu adevarat o victorie a medicinei moderne.  Vindecarea de moarte in sensul acela tangent cu perceptia vietii ca fiind suma unor demersuri si asteptari intreprinse in „scurgerea” noastra catre…exitus.

Intr-o tentativa de clasificare temeinica, am vorbi, fireste, despre medicina curativa si despre medicina paleativa, despre medicina holistica si despre cea naturista si despre numeroasele „tendinte” oferite ca alternativa la medicina alopata. Si poate ca om gasi odata ragazul sa vorbim despre toate astea…

Din perspectiva prezentei abordari, ne marginim sa precizam doar de care parte a „baricadei” ne situam: suntem doar medici, doar pacienti, doar apropiati / sustinatori ai unui pacient aflat in suferinta sau suntem cate putin din fiecare… Pentru ca exista un tip de medicina aplicata fiecaruia dintre aceste cazuri enumerate in parte.    

Si atunci devine evident  ca medicina e in egala masura un camp de activitate obiectiv, cat si un teren propice unor multiple “manifestari” subiective.

Nu acord prea mare credit diverselor teorii ale conspiratiei, asa ca nu voi dezvolta exclusiv ipoteza ca medicina isi propune sa-l pastreze pe bolnav in starea de boala in chip deliberat (nevindecandu-l, adica, prin vindecare), pentru ca in caz contrar l-ar pierde pe acesta de musteriu, fapt care in termenii economiei de piata s-ar reflecta intr-o penibila ineficienta.

Exista la practicantii vrednici ai medicinei – si anume la aceia inzestrati cu suficienta constiinta – caci si despre acestia, privilegiatii!, mi-am propus sa fac aici vorbire, iar nu numai despre situatiile atipice! – un soi de neputinta angoasata de a-l decreta pe pacient vindecat prin vindecare, izvorata din contactul zilnic si nemijlocit cu manifestari ale hazardului ce tin mai degraba de…„constanta lui Schrodinger”.

Nu abordez aici chestiuni mai complexe, ce tin de etica si bioetica ( desi si-ar gasi in chip hotarat utilitate si un astfel de articol!) Ma refer la dileme de genul: Cand stii ca poti sa-l declari pe un pacient vindecat (prin vindecare)? Dar daca…? Si daca in paralel pacientul are mai multe suferinte, una dintre ele agravand-o / decompensand-o pe cealalta? Vindecare – de ce anume? Ce numesti tu vindecare? Dar oare ce numeste pacientul vindecare? Absenta bolii in sine? Ori poate absenta durerii? Si din nou – dar daca…? Dar implicatiile psihologice ale bolii care sunt? Si care au fost?

Pentru ca da, exista, fara indoiala, o psihologie modificata a persoanei suferinde, care difera de psihologia persoanei care se socoteste sanatoasa. Unii pacienti se tem mai mult de boala, altii se tem mai mult de durere, ca manifestare a bolii. Altii pot fi catalogati drept ipohondri, pur si simplu. Iar altii solicita obstinat sa fie „tratati”.  Sunt medici care practica polipragmazia ca forma de manifestare a „profesionalismului” lor, dar sunt si situatii in care sunt cumva constransi sa o practice, ca raspuns la solicitarile insistente ale pacientului.

Sigur ca exista o componenta eminamente mercantila a intregii acestei povesti, ce link-eaza interesele industriei farmaceutice (excluzand cumva, daca se poate, din discutie farmacologia ca stiinta si domeniul de cercetare aferent ei)

Sigur ca exista un troc: sanatate contra bani.

Sigur ca discutiile legate de medicamentele generice vs. medicamentele originale care isi etaleaza hainutele excesiv market-izate  pe rafturile farmaciilor au un temei solid. Sigur ca-i vorba aici (si) de profit, dar si de interese pe masura!

Sigur ca “nu renteaza” sa-l vindeci pe bolnav (presupunand, prin simplificare, ca ti-ar fi lesne la indemana sa faci asta!) Dar daca l-ai vindeca si nu l-ai face si olecuta dependent de vindecarea ta, atunci cum ti-ar mai merge tie negustoria?! Cum?! Primum non nocere?! Aaaaa…dar asta era valabil pe vremea lui Hipocrate…atunci nu era capitalism si nici economie de piata….Sistemul de valori a suferit mutatii fundamentale de-atunci incoace…Cum?!Pai, ce sa faci tu, a carui profesiune a ramas captiva, la nivelul principiilor, la granita dintre doua lumi?! Stiinta veacului nostru isi masoara valoarea (inclusiv) in bani. E drept sa fie asa! Dar setul tau de valori si fundamentele teoretice ale eticii breslei vindecatorilor din care si tu faci parte au ramas normate inca de atunci, de zicerile unui…Hipocrat.

Si uite asa, osciland in abordare intre rational si emotional, te gasesti in fata unei argumentatii (prea lungi si prea fragile) a neajunsurilor ideologice ale unui domeniu pe cat de vast pe atat de contestat, controversat si uneori blamabil.

Dincolo de ipoteza complet nedeontologica a cultivarii deliberate a unei dependente de o falsa promisa vindecare, eu cred ca medicina moderna chiar isi doreste sa vindece!  Iar daca ea nu ii ofera ACUM celui bolnav, direct pe tava, vindecarea prin…dezlegarea de durere si, eventual, de moarte, si il tine captiv in colivia unor boli (ale materiei sau ale spiritului-materie), e pentru ca ea nu poate, nu poate inca (cu exceptia  diversilor “naturisti”, 100% “energeticieni”  si a  sarlatanilor vindecatori de toate chipurile!) sa valideze si sa elibereze, sub semnatura unui profesionist autentic si desavarsit, certificatele de vindecare!

Advertisements

3 thoughts on “Medicina moderna si degetul lui Dumnezeu (I)

  1. Pingback: Suferinta blogarului jucator pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.

  2. Din prisma celui bolnav , ceea ce ii lipsste medicinei moderne este …umanul. Pare curios, prin prisma celor explicate de tine , nu? Mi s-a explicat ca pentru multi practicieni adapostirea in spatele unor scuturi de gheata este un mijloc de autoaparare, etica in lupta cu slabiciunea .

    • @abisurile: Sarut – mana pentru vizita mai intai de toate!
      Da, stiu, e o tema asta cu absenta umanului din medicina moderna. Fiind un subiect destul de generos la randul lui, voi incerca sa-l fac subiectul unei viitoare postari, cat de repede oi putea.
      Asa, la prima mana, iti pot spune ca in opinia mea asta-i mai mult o tema ce tine de “folcloristica” medicinei, daca doresti.
      Nu neg ca sunt adesea abateri de conduita strigatoare la cer, dar asta nu-i regula, e exceptia.
      Chestiunea cu scutul de gheata e mai mult un mit…
      Nu te poti duplica, esti si medic, esti si om. Doar ca e mai in folosul tuturor sa pastrezi o atitudine demna, calma si retinuta (iar nu complet neimplicata!) In principiu, medicii sunt acolo unde sunt pentru a-si face datoria profesionala atat cat de bine se poate. Pentru suport afectiv, pentru daruit caldura, compasiune – desi cel mai adesea ea nu-i de niciun folos, cu toate ca suferindul o reclama! – sunt familia, prietenii, insotitorii in suferinta…
      Cui i-ar folosi la capataiul patului un medic inlacrimat si compasiv, teatral (si histrion), dar inapt profesional?!
      Si daca ai sti cate cazuri din acestea intalnesti in practica medicala, din pacate…
      Voi reveni. Cu bine, Ioana.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s