Iubirea si boala (III). Inventar al iubirilor atipice. Miruna si Chius – Chius (prelucrare dupa o intamplare de viata)

Ii era sila de ea si starea asta nu-i dadea pace si nu o lasa sa se aseze linistita in pat, sa poata adormi si ea cum se cuvine.
 
Era un fel de vidanjor. Un gunoier – mutant, care nu doar ca aduna mizeriile, ci inca se mai si hraneste cu ele. Era un soi de coprofag, isi zicea, si sila de sine i se accentua si mai mult, ca intr-un ritual masochist.
 
Ieri dimineata o sunase mama Mirunei.
Miruna era o prietena de-a ei, erau de-o seama. Facuse psihologia la Cluj si terminase sefa de promotie. Sa tot fie vreo 10 – 12 ani de atunci.
 
Tatal Mirunei si mama Mirunei erau oameni respectabili, aveau un bun renume printre cei de-o seama cu ei din oras. Erau oameni realizati profesional si, in tonul asteptarilor pe care viata le cultiva cumva in noi, toata lumea se astepta ca ea si sora-sa sa apuce pe drumul unuia dintre parinti, pentru a face, adica, o cariera stralucita.
 
Familia avea ceva resurse, cat si mari ambitii, asa ca fetele au avut parte de o educatie buna si solida inca de timpuriu. Pe Miruna au inscris-o la Scoala de Muzica, era aproape o moda pe-atunci printre cei cu pretentii sa-si dea copiii la un instrument macar.
 
Ea era mai mult ambitioasa decat talentata la muzica, dar pentru ca era o perfectionista, a cautat sa-si camufleze nepriceperea, s-o piteasca in spatele a zeci de ore de studiu.
Copilaria a trecut pe langa ea aproape nebagata in seama, Miruna se impartea intre orele de limbi straine, cele de dans si cele de pian. Parintii ei erau prea ocupati cu munca cat s-o intrebe din vreme in vreme cum e, cum ii este …Era de-ajuns ca semnau seara, osteniti, carnetul de note, ticsit cu 9 si 10 si ii zambeau mandri, incurajator, si o duceau in vacante, impreuna cu sora-sa, pe Coasta de Azur ori mai stiu eu prin ce destinatii exotice catre care multi dintre colegii ei de scoala doar visau si-atat.
 
Parintii celorlalti copii le-o dadeau de exemplu pe Miruna si copiii o priveau cu admiratie, dar si cu o invidie rautacioasa, ori doar asa o percepea ea, atunci cand, daca o chemau seara la un sotron, ea statea doar 15 – 20 de minute si apoi pleca sa-si vada de lectii ori de studiul la pian.
 
–         Siiiiigur ca da, tu trebuie sa iei numai note de 9 si de 10! ii zicea cate o colega de joaca si ei i se parea ca intrevede o judecata aspra in zisele astea si nu-si dadea prea bine seama ce-i rau in a-ti face atat de meticulos datoria si in a cere de la tine mai mult decat perfectiunea.
N- a vrut sa faca Dreptul dupa clasa a XII-a, i se parea ca nu-i potrivit pentru ea. Maica-sa se necajise destul de tare, psihologia nu-i parea deloc o profesie, era mai degraba un capriciu de-al Mirunei, putea fi cel mult o indeletnicire de timp liber. Asa gandea maica-sa, care fusese un bun avocat si care o si vedea pe Miruna pledand cu succes in locul ei si umplandu-se de bani.
Nu si nu, toata clasa a XII-a a fost un razboi surd intre ea si cei doi parinti, se gandise chiar sa dea la Filosofie, dar apoi judecase ce-avea sa fie ea dupa ce termina facultatea…
–         Cum ce? Filosof, o ironizase taica-sau, care fusese mai mult absent din educatia celor doua fete si care nu prea avea drept de replica in fata nevesti-sii. Vorbea putin si rar, iar cand zicea cate ceva, era cu siguranta ceva indelung gandit si suna destul de des a ocara ori punea punctul pe i usturator, in situatii pe care maica-sa le tot negocia si le tergiversa si le intorcea pe toate fetele, adesea fara vreun rezultat anume.
–         Nu, nu filosof, psiholog, ma fac psiholog, a hotarat atunci ea si asa a ramas.
 
In clasa a XII-a s-a indragostit pentru prima oara. S-a indragostit nebuneste de profesorul de literatura, barbat trecut de 30 de ani, cu sotie si doi copii acasa. Isi facea planuri cum sa termine scoala, sa se angajeze, pentru a nu-i deveni astuia povara si cum sa devina mama pentru copiii lui, sa-i creasca impreuna, adica, pentru ca cealalta, daca nu-l putuse ferici pe el, el care era atat de minunat si de visator si de barbat si de…, isi zicea ea in sine, cealalta cu siguranta ca nu-i vrednica sa-i poarte numele si o fi fost vreo sclifosita din aia care i s-a pus in cap in facultate si i-a facut repejor doi copii, sa-l lege de ea, dar sigur ca nu-i nici mama asa de buna si-atunci, sigur, ea va fi de acord, ba chiar ea ii va propune lui, copiii sa stea cu ei, ei sa-i creasca, in acord cu visurile lor, in atmosfera aceea romantica si binecuvantata a unui camin plin de iubire, de pace si bunaintelegere, printre carti si viniluri cu muzici inaltatoare, in atmosfera indragostita a unui vis perfect.
 
–         Esti nebuna, ii spusese taica-sau, atunci cand ii instiintase acasa despre toate astea.
–         Dar, Miruna…baiguise mama si incepuse sa se piarda in niste divagatii despre cum majoritatea barbatilor sunt cam la fel, si daca nu-s nefericiti pretind ca sunt si se transforma in victimele perfecte, pentru ca victima e dezirabila intr-un fel anume, sunt putine adolescente crude cu apetit de-a dreptul pentru calai si, oricum ar fi, in capcana asta cad mai toate fetiscanele fara experienta, sa-si inchipuie ca ele-s mai bune si neaparat unice si ca fericirea pe care ele o pot darui printr-o iubire devotata si uitatoare de sine e tot ce poate alina sufletul unui mascul datator de frison pe sira spinarii si de vise umede noaptea in asternut.
 
N-a vrut sa auda nimic din toate astea. N-a vrut sa auda nici atunci cand a fost chemata de diriginta, nici atunci cand maica-sa a aflat, prin intermediul unor cunostinte comune ca ala-i fixat cumva in casnicie si ca nevasta-sa-i insarcinata cu cel de-al treilea copil si ca ala-i un mitoman notoriu care aceeasi poveste le-o susura tuturor elevelor mai rasarite, pentru ca alea sa-l compatimeasca si sa-l scalde in lumina din ochii lor semi-indragostiti, vazand in el pe Neintelesul, pe Luceafarul si pe mai stiu eu ce fake cu care el era dispus sa se compare, in imaginatia lui alterata oleaca de confuzia dintre planul real si cel imaginar, ipotetic…
 
–         Asta-i un jeg de om, a punctat taica-sau intr-o seara la masa.
–         Nevasta lui stie despre toate povestile astea. Noi, femeile, in general, stim, simtim lucrurile astea, zise maica-sa oleaca acru, cu o trimitere fina, dar usturatoare la adresa lui taica-sau, dar ne prefacem ca nu stim, pentru ca sunt pe lume lucruri mai importante de atat…
–         Nu o sa-mi spui ca o sa fii dispusa sa te hranesti cu resturi, a zis tata.
–         Nu poti tocmai tu, venita dintr-o familie buna, cu reputatie, care ti-a oferit o educatie aleasa, sa strici o casnicie, a susurat mama.
–         Culca-te cu el daca asta vrei, culca-te cu el pana-ti trece dragostea, i-a zis tata.
–         Sa nu cumva sa faci asta, e degradant, o femeie trebuie sa stie sa-si respecte trupul si sa se pastreze pana la casatorie, a somat-o maica-sa.
 
Miruna percepea toate astea ca pe un ping-pong natang facut cu sufletul ei si cu viata ei si ii ura din rarunchi pe amandoi pentru ca nu-ntelegeau ce inseamna iubirea ei si cat de imens ii este dorul si cat de aprinsa vapaia care ii cuprindea pieptul.
 
Sigur ca o sa se culce cu el, sigur ca o va face, i se va darui complet, pana la anularea de sine, doar sa i-o ceara el, sa i-o ceara numai si va fi de ajuns…
 
El nu i-a cerut-o. I-a cerut-o colegei ei de banca, Melinda, o blonda cu sanii mari, revarsati pe afara, cam prostuta, dar indrazneata foarte, care umbla cu fuste scurte si isi etala picioarele imbietoare sprijinita la tigara de caloriferele de pe coridoarele scolii.
I-a cerut-o la vreo 3 luni de asteptare din partea ei, a Mirunei, cand nevasta profului intrase in trimestrul al treilea de sarcina si obosita, nervoasa si greoaie, nu-i mai prea putea oferi acestuia mare lucru acasa. I-a cerut-o, iar Melinda s-a invoit imediat, caci tanjeau dupa el mai multe eleve si-atunci ea a luat invitatia asta ca pe un premiu si a povestit peste cateva zile, in soapta, in WC-ul de la etajul II, Mirunei si altei prietene, cum profu’ de romana e un animal in pat si cum se pricepe sa mangaie incat nu-ti ramane pielea intreaga pe sira spinarii si niciun por nerascolit de emotie. Melinda insa nu era indragostita de el, ea il iubea pe Adi, din XII A, si catre el isi indrepta visarile toate, asa ca profu’, era limpede, fusese pentru ea doar o aventura si ea pentru el, de asemenea, deci…punct ochit, punct lovit…
 
Miruna insa a simtit cum i se darama lumea in cap si cum vede vinetiu in fata ochilor. A plans o zi si o noapte si inca o zi dupa aceea si, la adapostul mincinos al lacrimilor, a urzit un plan…un plan de razbunare…avea sa il faca sa sufere, avea sa il pedepseasca asa cum pana acum nu s-ar fi gandit ca ar putea-o face…avea sa se culce si ea negresit cu un barbat, uite, cu Serban, cu olimpicul de la filosofie din a XII-a D avea sa se culce…tot s-a aratat acesta interesat de ea la un moment dat, pe la sfarsitul anului trecut…daca lui Serban i-o mai trebuie, avea sa i se dea si avea sa faca in asa fel incat vestea asta sa ajunga la urechile profului.
 
Serban nu era genul de tocilar, cum te-ai putea astepta. Era insa genul destul de tulburat, purta tricouri negre, avea plete lungi, fuma tigara dupa tigara, nu facea concesii prea mari in ce-i privea pe ceilalti, te izbea cu parerile lui despre tine direct in moalele capului, il adora pe Pittis, era foarte taciturn in rest  si citea mult, enorm de mult.
 
Miruna il interesase, ce-i drept, pentru ca nu era proasta deloc, aveai ce vorbi cu ea, citea si ea si literaturi straine si filosofie, avea parerile ei, pe care era gata oricand sa le expuna si sa le nuanteze, era indeajuns de introvertita incat sa reprezinte o provocare, dar suficient de expusa cat sa-ti fi putut contura o parere despre ea prin rezultatele pe care le avea la scoala si prin prezenta ei pe la diverse cercuri si cenacluri, cum se obisnuia pe atunci.
 
Au iesit o vreme, platonic adica, si-au infierbantat unul altuia palma si si-au presimtit rasuflarea, si-au impletit suvitele de par rebele aplecandu-se amandoi  asupra aceleiasi carti, au tras amandoi cu sete din aceeasi tigara, pana cand, intr-o seara, langa un pahar de vodka rece ca gheata, la el in camera, pe fundalul celor de la Pet Shop Boys, el i-a cerut-o si ea a acceptat.
 
Nu i s-a parut a fi cine stie ce, Serban era navalnic, dar nu tocmai priceput, ii parea ei, ori poate ea era de vina, ca nu-l chiar iubea mistuitor, sau poate ca asa-i prima data, sau poate ca…Au decis sa-si dea timp unul altuia, au decis sa iasa pe mai departe impreuna, dar sa lase, eventual, loc si pentru altii intre ei.
 
Ea visa inca la proful de romana, dar nu-i spusese si lui, lui Serban, ca sa nu il raneasca.
Profului de romana prinse insa ocazia sa-i confeseze totul, pentru ca intre timp scoala se terminase si venise banchetul de final de-a XII-a si noaptea tarziu, de teama ca nu avea sa-l mai vada vreodata, ea, ametita oleaca de vin, de emotie si de caldura, il invitase la Damen Tango si acolo, in bratele lui, simtindu-i prin rochie contururile trupului si parandu-i-se asta un moment de-o magie fara seaman, Miruna ii zisese ca-l iubeste si ca l-a dorit mult, mult de tot, inca de cand faceau meditatii impreuna si cand el ii povestea, in pauze, ca nu-i fericit si ca viseaza la o viata altfel, nici el nu prea stie cum anume, dar sigur ca mai buna, mai frumoasa si bla…..
Ea-i zise ca ea atunci s-a indragostit de el si ca visase ca el sa o lase pe ea sa-l faca fericit cum niciuna alta nu-l facuse pana atunci, ca i-ar fi iubit si copiii, pe toti trei, nu-i bai de asta, ar fi putut sa aiba si ei unii ai lor si ar fi trait cu totii in aceasta iubire, numai ca, vezi bine, ea intre timp se daruise lui Serban, fiindca auzise ca el intre timp i se daruise Melindei, care si ea, intre timp, se dezdragostise de Adi si se indragostise de Vlad si uite-asa…
 
Aaaaa, el pe Melinda n-o iubise, il atrasese doar, da, si o dorise, dar doar ca sa se satisfaca cu ea, pentru ca nevasta-sa il refuza mai mereu  si asta il facea sa fie frustrat si dornic mai tot timpul de placeri de carne, dar de iubit nu crede c-ar mai putea sa iubeasca pe nimeni, era, vezi bine, atat de deceptionat de viata, nevasta-sa era atat de telurica si de indreptata catre imediat incat ii umpluse casa de copii, iar el, din pricina rasetelor lor, nu mai putea nici macar sa viseze atat cat si-ar fi dorit si atunci cand apuca totusi sa viseze, inchidea ochii si si-o inchipuia pe ea, alaturi de el, dar nu femeia pe care s-o iubeasca vedea in ea, nu, ci femeia – camarad, femeia apta sa-l inteleaga si cu care el sa poata sa discute, sa se elibereze, cum altfel?!, de tensiunea emotionala pe care o simtea si de valul de nefericire ce-l incerca atunci cand realiza ca viata lui e scrum si praful si pulberea s-a ales, iata, de toate visele lui din tinerete…Dar nu, de dorit n-o dorea, nu, nu pentru ca nu-i dezirabila, este, sigur ca este, perfect dezirabila,  dar uite, mai important de atat, pe ea o respecta, in ea vede tot ceea ce si el a fost o data si acum nu mai este, caci nu mai poate fi…
 
Ea se trezise din dulcea ameteala imbatatoare si-l asculta cum zice toate astea si brusc se simti coplesita de o sila pe care n-o mai incercase pana atunci. Si-l imagina mic, cum ar arata el intr-o versiune miniaturala, adica, atarnand de fusta ei, dimpreuna cu vreo trei plozi care il strigau “tati, tati” si isi spuse in sine: “Ce slab e!” Era usor confuza, nu mai stia daca ar putea iubi un asemenea om. Cu siguranta s-ar putea sili sa o faca, s-ar putea cazni, l-ar putea ocroti, caci uite, ea-i puternica si-si gasise pe cineva care sa i se potriveasca perfect, pe Serban, adica, ce bine, ii spunea el, un cuplu perfect, ea e mai inteligenta decat el, alesese un visator, pe unul care o putea purta si pe ea in zborul lui printre astri, se puteau inalta impreuna, nu ca el, cu nevasta-sa, care era mereu greoaie si care alaptase jumatate din casnicie si care, vezi bine, din pricina asta nu putea sa zboare…
Ooooo, da, o invidia, si ii invidia fericirea de acum si zborul ei lin peste lume si ar fi zburat poate si el alaturi de ea, alaturi de ei, daca nevasta-sa nu i-ar fi rupt varfurile aripilor, sa-l faca adica oratanie de curte, sa stea in batatura nefericit si sa viseze la cum e sa fii soim.
 
Miruna era necajita foarte si primul ei gand fuse ca taica-su a avut dreptate, ca asta-i un nenorocit slab si las si simti imperios nevoia sa imparta concluzia asta a ei cu cineva. Primul care ii veni la indemana a fost Serban, asa ca, facand uz de toata naivitatea varstei ei inca fragede, se duse sa-si puna in poala lui Serban tot sufletul ei, fara ascunzis, sa-i marturiseasca cum uite, in noaptea asta a avut o revelatie si cum barbatul care practic o impinsese pe ea in bratele lui acuma se bucura nespus pentru ei, ca-i vede cuplul perfect, care are aripi si poate sa zboare, si ca-i invidiaza pentru zborul lor, in care s-ar prinde si el, dar vezi, nu poate, ca-i e closca acasa si el e nefericit, si ea a avut o revelatie, cum ca el nu e atat nefericit, cat slab, si ca daca-i asa, atunci el, Serban, inseamna ca-i mult, mult mai puternic decat el, pentru ca uite, poate indura tot adevarul asta si o poate imparti pe ea si cu altii, la o adica, daca ar fi cazul, ca doar asa se intelesesera ei doi atunci, dupa prima lor noapte impreuna, nu? Nu.
 
In noaptea care a urmat, Serban s-a carbonizat, dupa ce a introdus, cu buna stiinta, doua furculite in priza.
 
De unde sa fi stiut ea ca Serban se iubise cu proful si ca proful, ei bine, proful, ii desenase ei aripi, anume ca sa-l trimita pe Serban intr-insele, dupa ce-l inzestrase mai intai pe acesta cu aripile de Icar ale minciunilor scornite de el? De unde sa fi stiut?!
 
Miruna nu-si mai aducea aminte acum cum primise ea atunci vestea asta….De la parintii ei? Ori poate de la mama lui Serban? Mama lui Serban stia, stia totul si apucase sa se bucure pentru ei, caci isi spusese ca uite, poate ca idila lui Serban cu proful fusese o intamplare si uite ca proful ii daduse lui Serban un sfat bun si-l indrumase catre un om, catre o fata, indeajuns de inteleapta si de echilibrata cat sa-l ajute pe Serban sa se vindece de partea asta anevoioasa de sine…
 
Miruna nu suferise, incremenise. Mai mult decat vestea, o paralizase minciuna, minciuna asta imensa care se intinsese parca prea mult peste viata ei, ca o pata imensa de ulei, si care ii infiltrase sufletul cum o pacura groasa si vascoasa si mirositoare a mocirla statuta si a fum inecacios de pene arse.
 
De iubit, n-a mai iubit pe nimeni. In mintea ei se produsese un declic. Simtea ca, orice-ar fi, daca s-ar fi apropiat cineva mai mult de ea, ii venea sa-l atinga cu un cablu de inalta tensiune, sa-l bage in priza, sa-l verifice in felul asta, sa-i verifice trairea si directia ei anume…
 
La 30 de ani, l-a primit in dar de ziua ei pe Chius – Chius. L-a primit de la o prietena, care se gandise ca-i poate umple cu el singuratatea. Asa i se paruse ei ca-i in logica fireasca a lucrurilor: cine poate locui mai bine singuratatea unei femei tinere (dar nu foarte), cu cariera, psiholog de meserie, dar care isi impartea viata intre serviciu si acasa, decat un iepuras alb, pufos, mic cat pumnul si cu ochii rosii ca doua margele de coral?
 
I-a zis Chius – Chius si l-a placut din prima clipa. S-a indragostit de el treptat si cu teama. Ii era frica sa nu-l piarda, sa nu greseasca in vreun fel ingrijindu-l, sa nu se ataseze de el prea mult, cat sa sufere ea, dar nici prea putin, cat sa sufere el…Isi punea o gramada de intrebari si isi facea o gramada de ganduri. Infiriparea asta dintre ei a fost stranie, caci pe cat de tare nu-i lipseau oamenii, pe atat de tare incepea sa-i lipseasca Chius.
 
Chius nu stia ce-i cu ea anume si lui ea nu-i parea deloc stranie, asa ca se apropia de ea curios, cu urechiusele in jos si cu boticul frematand in vant, umed si rozuliu si moale. La inceput, ea ii pregatise o cutie a lui, inzestrata cu de toate cele necesare pentru un minim confort de iepuras, dar in timp renuntasera amandoi la separarea asta convenita initial si ea il acceptase pe Chius cu ea in asternut. El nu stia la inceput cum sa trateze somnul ei, asa ca, de cate ori ea inchidea ochii, el incepea sa o impinga cu boticul lui umed in obraji, sa o faca sa deschida rapid ochii. Pesemne ca el asimileaza somnul meu cu un gen de moarte, isi traducea ea reactiile astea ale lui.
 
Asa ca treptat-treptat, ea se deprinsese sa doarma cu patura trasa peste cap, ca el sa nu-i vada ochii inchisi, iar el se deprinsese sa astepte dimineata in liniste, cuminte, la adapostul trupului ei cald, momentul cand ea avea sa-si dea jos patura de pe cap, semn ca aceasta ciudata moarte reversibila se incheiase.
 
Atunci incepeau o noua zi, in care amandoi exersau asteptarea unuia fata de celalalt. El rodea tot ce-i iesea in cale si ea se gandea la momentul cand va deschide usa si Chius o sa-i sara direct in brate, lipindu-si boticul umed de obrajii ei.
 
Incepuse sa-i spuna “copilul meu” atunci cand povestea despre poznele lui colegilor de la serviciu, iar ei o avertizau ca au trecut deja ceva luni si Chius e de-acum mare si o sa-nceapa acusica natura sa-si ceara drepturile si va trebui incet-incet sa se deprinda sa-l imparta pe Chius cu natura lui iepureasca, cu firea lui , impotriva careia el nu se va pricepe sa se puna de-a curmezisul, oricat de mare ar fi dragostea asta dintre ei de-acum.
 
Ea prefera sa nu se gandeasca la asta, desi incepuse si ea sa vada unele semne ale maturizarii lui rapide si barbatesti. Incaperea in care stateau amandoi mirosea din ce in ce mai puternic a urina concentrata si ea trudea zilnic nevoie mare ca sa scoata mirosul acela si apoi il chema pe el in brate si-i mangaia blanita si-l alinta  si isi zicea in gand ca ei doi traiesc cumva izolati de lume, ca-ntr-un soi de glob de cristal, in care ei sunt captivi, si-n care nici timpul n-are cum sa-i gaseasca, decat numai daca ei vor sa i se infatiseze lui, dar altfel nu-i chip, si daca nici timpul nu le poate fi vrajmas, atuncea poate ca nici firea nu are sa le vina de hac, caci Chius nu are a deprinde rosturile astea ale firii de la nimeni…
 
Pana intr-o zi, cand a ajuns acasa si a gasit coltul de jos, din dreapta usii de la intrare, ros cu dintii, si pe Chius nicaieri. Rosese disperat chemarea firii in el, iar el scrijelise povestea asta adanc in carnea usii, ca un urlet mut. L-a gasit dupa cautari disperate, la poalele blocului, la usa din dos, intr-o balta de sange, sfasiat de coltii unui caine al nimanui.
 
L-a luat pe palme si i-a sapat mai mult cu degetele facute gheare o groapa mica la adapostul racoros al unui tei. L-a pus acolo sa doarma, pentru prima oara singur dupa multa vreme, si l-a acoperit cu linistea tacuta a pamantului umed.
 
S-a dus apoi sus, cu gandul ca acum poate si ea in sfarsit sa doarma linistita, somn adanc, cu ochii la vedere, caci Chius n-avea cum sa se mai sperie de aceasta moarte reversibila a ei, pentru ca acum, uite, dormea si el somnul firii lui iepuresti, care il rapusese.
 
S–a asezat atunci in genunchi, pe covor, in fata prizei din camera goala si a infipt adanc, cum ai infige in carne, furculitele in priza, asa cum facuse atunci si Serban. Si in clipa insasi in care a simtit fiorul, fiorul acela dulce-blestemat si datator de moarte, a inteles. A inteles totul. Si l-a vazut in fata ochilor, inca neinchisi, mai intai pe Serban, si apoi, o fractiune de secunda mai tarziu, pentru o clipa, pentru o frantura de clipa doar, pe proful de literatura. “Esti slab si las si fricos ca un iepure!”, i s-a parut ei ca-i sopteste atunci, inainte sa cada in somnul ei adanc, cel mai adanc.
 
–         A murit Chius. Si s-a omorat Miruna, i-a spus ei a doua zi mama Mirunei la telefon, printre lacrimi. Ce-a urmat dupa asta ea n-ar mai fi putut spune, caci oricum n-ar mai fi contat si nimeni din jur n-ar mai fi inteles…
 
 
Advertisements

6 thoughts on “Iubirea si boala (III). Inventar al iubirilor atipice. Miruna si Chius – Chius (prelucrare dupa o intamplare de viata)

  1. Nu am mare lucru de comentat insa am zis ca daca am cotrobait pe aici si m-ai retinut ceva apai sa las si un semn ca un gest de binete 🙂

    • @ Luka: Dar bine ai revenit, draga mea! 🙂 Imi era dor de tine! Si nu, nu-i doar o spusa de complezenta! Am remarcat ca ai raspuns prezent cand s-a strigat catalogul pe Trilema, atunci cand cu “Salut, blogule!”. 🙂 Nu indraznesc sa te intreb cum esti, dar sper din tot sufletul ca raspunsul e “bine, foarte bine”.
      Mda…am fost ceva mai harnica in ultima vreme, am avut un pic mai mult timp la indemana doar pentru mine.
      Sa ne regasim cu bine,
      Ioana.

  2. Pingback: Alte povesti despre zdrentele vietii | ioana75

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s