Intelectualii si slabiciunile firii (Un alt eseu despre patologia cotidianului)

Daca n-ar fi fost  si scrisoarea lui Gabriel Liiceanu de ieri as fi tacut poate chitic, fiindca as fi socotit ca toate astea nu-s si treaba mea si ca datoria mea de cetatean rezida in aceea pe care mi-am exercitat-o pe 10 iunie la vot si in alte cateva randuri, plus in atitudinea pe care o am in varii imprejurari, incepand cu locul de munca si continuand cu relatiile mele sociale.

Stiu, veti zice ca-s naiva daca inca mai cred ca astfel, prin exercitiul personal, adica, mai poti schimba ceva, in Romania ori aiurea, pentru ca lumea-i oricum confiscata de propria pripa si la subtilitati de genul „ nu mi-am depasit domeniul propriu de competenta” ori „mi-am facut datoria” nu mai rezoneaza mai nimeni sau se gasesc din ce in ce mai rar cate unii indejuns de preocupati si de subtili.

Eu cred ca in realitate nu-i deloc asa! Si ma incapatanez sa mai cred in continuare ca daca mai multi dintre noi ne-am face bine treaba pentru care ne-am pregatit si ne-am feri sa vorbim…vorbe (depasind astfel cu mult, vai!, sfera noastra de competenta!) si daca ne-am cazni sa fim prezenti in spatiul public, insa cu mult bun-simt si cu mult simt al masurii, evitand patima si inlocuind ganditul de-a gata cu ganditul pe cont propriu (ca un sport al mintii care provoaca si intelectul si buna – masura -ca un derivat, cumva, al bunei cresteri!) o parte din toate aceste accidente conjuncturale la care asistam de ceva vreme incoace ar putea fi evitate.

Imi pare insa, asa anacronica cum ma constitui, ca o parte din institutia bunului-simt si din cea a gandirii pe cont propriu au fost substituite fin, subtil, de institutia…like!-ului, asa ca o parte din “traitorii” pe diverse platforme sociale rumega la foc continuu (si ajung sa digere aproape automat, animati de o satisfactie tampa) tot felul de „regurgitari” ale spiritului revarsat al altora, aia auto-erijatii in formatori de opinie ori purtatori de mesaj / stindard, „confiscatii” de o cauza sau alta anume, pusii pe facut „prozelitism” in numele unor idei(ori doar in numele propriei slabiciuni si necredinte in sine…)

Ei bine, acesti Christosi falsi (ori poate doar acesti Christosi?! Acesti Christosi moderni?!) imi par a reprezenta cumva o primejdie, intr-o masura comparabila insa cu primejdia pe care o poate reprezenta un păianjen in raport cu o comunitate de muste…

Oi cauta sa ma explic in cele ce urmeaza, desi nu-i greu ce-am vrut sa zic…

Sunt, printr-un accident al destinului, (si) cadru didactic, desi nu asta e neaparat expresia a ceea ce ma reprezinta cel mai bine. Fac parte din categoria alora traitori din mila publica, amestecatii (cu voia sau fara voia lor, cu vina sau fara vina lor) in oala cu laturi a “plagiatorilor” momentului…Sunt parte din acest „deseu” / reziduu social care a devenit in timp sistemul de invatamant romanesc, cum, de altfel, si sistemul de sanatate romanesc deopotriva.

Si pentru ca aici macar nu-i loc de minciuna ori de ipocrizie (ca exercitiu social, caci asa au inceput, din nefericire, sa stea lucrurile pe la noi), oi marturisi sincer ca nu-i zi in care sa nu ma gandesc cu rusine ca-s parte din acei traitori din cele aproape 1 000 lei din mila publica, fapt care ma intristeaza, pe de o parte, veti intelege anume de ce, dar ma si obliga la aspre consideratiuni, caci, judecand la rece, nu-i chip (in mod onest) sa clamezi mai mult de atat, stiuta fiind dinlauntru putreziciunea astui sistem degraba eliberator de diplome, precum si dificultatea cu care poate fi intreprins la modul real un demers de curatire si de reasezare pe niste fundamente neviciate ale intregului acest mecanism mistificator care-i acum recunoasterea si distribuirea valorii in varii domenii (printre care acestea, mentionate mai sus, dar nu numai).

Daca ai o bruma de constiinta, nu-i chip sa dormi linistit si nici sa iti privesti senin in ochi invataceii, aia seriosii, atatia cati or mai fi ramas intre ei…

Caci multi sunt aceia care, in setea lor neostoita, specifica varstei, sunt confiscati de pretinsele, false, valori si se dovedesc pierduti inainte chiar de a incepe drumul prin aceasta întreprindere pe cont propriu, riscanta si primejdioasa, care este viata insasi.

Din  perspectiva asta, zic, intelectualii-s cel mai adesea cele mai fragile si mai vulnerabile si mai nestatornice fapturi, iar parte din toate astea nici macar nu le pot fi trecute drept vina, caci, dincolo de fiecare dintre noi, imi pare, sta cumva dorinta noastra de a “adera”, in spirit macar, la un „ceva” care-i dincolo de faptura noastra si care poate fi, la o adica, dovada vivanta a faptului ca nu suntem singuri, nebuni si imbatati de crezul nostru, ci ca undeva, in lumea asta mare, mai sunt si altii, la fel de nebuni ca noi ori macar beti de-aceeasi licoare…

“Pe mine evenimentele ultimelor zile mă irită, mă obosesc  și mă deprimă. M-au mâncat degetele să comentez plagiatul, sinuciderea  și alte trișerii. Știu însă că ar fi mormântul literaturii mele.  Scriu un roman care va fi un protest absolut împotriva suferinței  și morții. Nu pot să-l părăsesc pentru clovneriile vieții noastre  politice, despre care nu va mai ști nimeni nimic în zece ani. Nu mai  am decenii de risipit.” – scrie unul. 

Un gând  scurt care m-a electrocutat chiar în clipa asta: acum vreo lună scriam  despre Shakespeare, Cervantes și Heraclit, azi scriu despre Ponta!  Câtă perversitate!”  – zice un altul.

Unde mai pui ca in ultimele zile l-am citit, cum de obicei, pe Mircea Popescu, si l-am perceput solidar in spirit cu profetul sau, Caragiale.

Dar in tot acest timp mi-am urmarit pe FB (acest urias mecanism alternativ si mistificator) studentii, aceia dintre ei care nu-s tocmai legume si care-s, pe cale de consecinta, in cautare de solidaritati de tot felul si de modele (tot de tot felul), dand like! pe FB la tot felul de “rataciti” (in functie de nivelul lor de „contact” cu realitatea)…

De-aia ziceam oleaca mai sus ca si institutia asta a solidaritatii ( si anume prin like!…) e structurata cumva dupa modelul social al „paianjenului” intr-o comunitate de muste, caci multi sunt aceia care se pierd definitiv si complet, devorati in cate-o panza, dupa cum sunt si din aceia care, prinsi in valtoarea unor mecanisme probatoare, in fond, ale sanatatii sociale, isi „developeaza” mai grabnic sinele si si-l calesc in confruntari benefice, care-s revelatoare de sensuri si personalitate, ori daca nu, macar deschizatoare de drumuri pot fi…

Ah, si sa nu uit, ca o paranteza: duminica seara l-am urmarit la TV, intr-un interviu care urmarea sa atinga recorduri de  rating, pe tanarul Andrei Nastase si mi-am zis in sine, o sa radeti de asta!, ca exploatarea copiilor / tinerilor de catre oamenii mari trebuie sa inceteze!

Discutabil aici, fireste, daca „vina” pentru tot acest abuz mediatic asupra tanarului Andrei Nastase ii apartine (adica este rezultatul exclusiv al propriei vointe, cat si dorinte de expunere) sau este culpa comuna a doamnei Nastase(aflata acum in calitate de parinte unic, cumva), cum si a avidului de senzational păianjen – media Gadea & Co. ori e o combinatie imprecis dozata a tuturor astor factori enumerati anterior…

Inutil poate de lamurit acest aspect…cata vreme mai ingrijorator de atat mi-a aparut a fi faptul ca a fost exhibata in fata opiniei publice trairea interioara (inca) necoapta / nematurata a unui tanar aflat (inca) in cautare de sine si al carui sine va fi, in mod evident, pour toujours alterat / contaminat, in chip nedrept, de elemente de „self alterat”, venite din „campuri” nefaste, straine evolutiei lui si poate tocmai de aceea, o data in plus, nedrepte…

Ca Gadea e un imbecil (fapt probat inca o data duminica seara, prin tentativa lui de a buchisi “beletul sinucigasului” la prima vedere, cu intreaga doza de umor involuntar: „Andrei, dragul meu, esti copilul fericirii”, in loc de „Andrei, dragul meu, esti capul familiei…” – a se vedea inregistrarea Sinteza Zilei de duminica, 1 iulie 2012, pentru un plus de lamuriri)  nici ca mai conteaza in ecuatia asta…Ceea ce conteaza, in fapt, in opinia mea, este abuzul emotional comis asupra unui adolescent, a unui tanar care, dincolo de orice interpretari mediatice conjuncturale, este incercat de o drama, pe care in mod onest din partea lui, cum si subiectiv, fireste, acesta o percepe ca fiind una de natura personala…Abuz comis, prin insuficienta implicare, poate, de catre propria familie (propria mama? cata vreme tatal se afla intr-o situatie particulara…) si, in mod evident, de catre un moderator avid de senzational / rating si complet insensibil la chestiuni ce tin de etica ori de bun simt elementar…

Dar aiasta de mai sus nu fuse decat analiza aplicata unui caz particular, si poate nu-i onesta intrutotul zicerea mea, in absenta nuantarii unor alte cazuri particulare, sute, mii, mai putin notorii decat acesta, dar nu mai putin insemnate cat ce priveste abuzurile comise asupra celor aflati in cautare de modele (in formare), si care, toate, argumenteaza de ce sanatatea noastra sociala, cat ce priveste destinul nostru viitor, este pusa grav in pericol prin periclitarea / prejudicierea morala a chiar „locatarilor” viitorului nostru!

Sa cat sa ma explic, caci poate nu-s de-ajuns de clara: cum altfel poci numi (ca sa incep cu ai nostri, cu intelectualii, adicatelea) decat numai (o forma de) abuz toata aceasta aplecare a „intelectualitatii fine” (a varfurilor de lance intelectuale, a elitelor, adicatelea) catre sine?

Cum altfel poci numi aceasta excesiva preocupare a actualei grupari USL-iste, legata, deopotriva, exclusiv de sine si aflata in total dispret fata de normele elementare ce tin de onoare si de recunoasterea / pozitionarea reala a valorii?

Cum altfel poci numi aceasta excesiva „polarizare” a instinctului (gregar, poate) al tinerei generatii, aflata in opozitie fata de curentul majoritar (trend?) si „calauzita” subtil, din lipsa de alternativa, imi pare, catre a deveni solidara in spirit cu Lazaroiu, acest penibil substitut de Machiavelli al unei societati aflate in degringolada?!…

O lume in care profesionistii gandesc asa…O lume in care comentatorii gandesc asa, iar cititorii lor gandesc asa... e, din pacate, o lume a slabiciunilor firii, decadenta cat ce priveste etica, chiar daca-i “blindata” de argumente si justificari…O lume in care tentativa de reformare morala vine (abuziv? programatic? din lipsa de alternative, poate?) din partea unor exemplare gaunoase, cu un trecut incert, cu un prezent imprecis si cu un viitor as zice indoielnic, dar mi-e ca uneori viitorul nu-i pe masura trecutului, cat pe masura inaltimii vremurilor…

Oricum ar fi, ideea acestor randuri e una singura: un NU hotarat abuzului (constient au ba, asta nici ca mai conteaza!) asupra generatiilor aflate in formare!!!

La o parte, de-i cu putinta, cu gazii, insa la o parte chiar si cu nemtii, la o parte cu pontii, dar la o parte si cu lazaroii si cu toti sociologii de mucava, la o parte cu basestii, la o parte cu liicenii si cartarestii, la o parte cu blagii, dar si cu antonescii, la o parte, adica, cu toate relicvele vii ale unui trecut metastazant!!!

…Macar sa se faca loc pentru o bruma de aer proaspat, pentru o adiere macar sa se faca loc…Si-apoi…om mai vedea!…cine stie?!

Eu socotesc ca „inchinarea” la niste chipuri cioplite-i mai paguboasa chiar decat inchinarea omului la sine…Cum ar veni, adica: decat sa pierzi pe mana unui „păianjen social” de ce n-ai pierde, atunci, pe mana proprie?! Nu-i mai magulitor? Nu-i mai rentabil? Nu-i mai fauritor de incredere in sine si in lume, in ceilalti? Caci a pierde meciul pe mana altora e mai mereu „strategia” celor slabi, a invinsilor…a manipulatilor si a manipulabililor…                       

               

                

Advertisements

4 thoughts on “Intelectualii si slabiciunile firii (Un alt eseu despre patologia cotidianului)

  1. Pai eu sunt intr-o oarecare masura solidar cu profetul (sall Allahu ʿalay-hi wa-sallam / wa-’alih) dar mnoa, cu precizari. Adica, emergenta ordinii-n sisteme complexe nu era neaparat o problema inteleasa sau macar pusa la vremea respectiva, cum nici multele noastre intelegeri ale (reprezentarii-n actiune) rezultate din simulari pe masini numerice nu erau disponibile. Pe cale de consecinta eu nu-s nici macar pe departe la fel de ingrijorat ca si el cit ce priveste inecul : e doar un procedeu de selectie, nu e o cale spre extinctie. Cam ca si potopul, odata ce ti s-a dat certificatul de Noe.

    Exploatarea tinerilor de catre adulti insa nu trebuie sa inceteze, ci chiar dimpotriva : e mult prea redusa si trebuie sa se lateasca semnificativ si sa se extinda mult mai mult, mult mai explicit si mult mai asumat. Nu doar nevoia tinerilor de-a fi anume si lamurit exploatati imi umple mie haremul, cit si abilitatea dintr-o data masurabila si pretuibila de-a sti exploata. Ca nu orice exploatare-i in egala masura binevenita (acolo unde exista suficienta exploatare cit sa-ti poti alege).

    Tinerii nu-s facuti insa pentru altceva decit tocmai exploatarea lor.

    • @ Mircea Popescu: Pai eu aicea ma refeream anume la acea exploatare care nu-i tocmai bine – venita, pentru ca, nisata cum e oferta, tare mi-e teama ca-s multi aceia care nu (prea) au la indemana atata “exploatare” cat sa-si poata (si) alege.
      Am mai vorbit noi o data despre asta, atunci cand am marturisit ca eu am recomandat la un moment dat tinerilor sa arunce din cand in cand un ochi pe Trilema asa, ca exercitiu de cultivare a gandirii critice sanatoase.
      Discutia respectiva venise pe fondul “agresiunii” exercitate asupra lor prin mediile on line de miscarea “la firul ierbii” al carei initiator era atunci Mihail Neamtu.
      Intre timp, miscarea s-a “dizolvat” cumva, o parte s-a facut partid, o parte s-a rebranduit si s-a facut ONG sau ce Dumnezeu, iar blogul de-l citez mai sus, printre altele, Politeia, si care are si el oaresce notorietate in randul tinerimii, “secreta” si el idei confuze uneori, cum bunaoara in articolul de-l indic mai sus, care-mi pare oleaca pueril si aiurea (si insuficient argumentat) “partinitor”…Cum adica: “Singurul politician “en titre” pe care il sustinem fara rezerve este dna Monica Macovei, din simplul motiv – ea a facut exact ceea ce a promis, transformand discursul propriu in actiuni politice cu o finalitate practica.”? Cum suna asta, dincolo de consideratiile de natura posibil subiectiva, in calitate de argument pentru o afirmatie facuta pe o platforma de idei care isi propune asa: “Nu dorim sa ne transformam in politicieni, dorim sa promovam si daca este necesar sa formam politicieni diferiti de cei de astazi, acesti pigmei morali, care se numesc clasa politica si deveniti elite ale ticalosiei, falsului si plagiarismului intelectual.” ?
      (ambele citate sunt din articolul intitulat “O analiza la firul ierbii” si aparut, parca, duminica 1 iulie sau asa ceva (nu am in clipa asta la indemana posibilitatea de a reaccesa site-ul, dar voi reveni).
      Nu stiu, insa, ca sa iti raspund, daca tinerii-s facuti anume pentru exploatarea lor. Adica…inteleg ce vrei a spune si poci citi corect (sper!) sensul spuselor tale. As zice insa mai degraba ca tinerii sunt facuti pentru o forma de “revelare prin exploatare”, care exclude exact ce incercam eu sa zic mai sus: abuzul asupra lor, abuzul in forma agravata, adeca, cel care presupune anularea eu-lui propriu si “infiltrarea” sine-lui cu tot soiul de gaunosenii invechite si gata digerate…la asta anume ma refeream in articolul de mai sus…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s