Intelectualii si slabiciunile firii – partea a II-a

Cand, in urma cu ceva vreme, am vazut inregistrarea acestei intalniri, m-am amuzat teribil si mi-am zis ca, hotarat lucru, domnul Plesu are un teribil simt al umorului!

Nu-i chip insa ca, in admiratia fata de acest vrednic de lauda ingredient, sa treci cu vederea, fara sa te chestionezi macar oleaca, anumite alte incongruente ideologice (ori ideatice?) care pana la urma-s menite sa te ingrijoreze, caci, pana una-alta, domnul Plesu, cum si domnul Liiceanu, trec drept actori de referinta ai culturii orale si scrise din Romania si nu putini sunt aceia care isi raporteaza si verifica validitatea gandirii prin compararea cu dansii.

Articolul de ieri a pornit tocmai de la reactiile pe care le-am constatat in randul junilor studiosi ai patriei, cei interesati catusi de putin de fenomenul social si politic, si care, mai ieri de dimineata, pe fondul stirilor despre “rebeliunea” USL-ista, se duelau care mai de care prin diverse medii in citate din Liiceanu si din Plesu, menite sa confirme ca da!, ne aflam in plina invazie extraterestra USL-istica, statul de drept este in pericol si, inca mai mult de atat, stabilitatea emotionala a multor intelectuali se afla si ea in primejdie, caci uite!,daca productia stagneaza de multa vreme, autostrazi nu-s, acum n-o sa mai stam bine deloc nici la productia de slova scrisa / cap de locuitor…

O tanara studenta, altfel foarte harnica si ambitioasa, care-i la a doua facultate si-i vajnica posesoare a unui doctorat tocmai in Stiinte Politice (!) cocotase chiar, pe la miezul zilei, cand spiritele ajusesera, se pare, sa se incinga indeajuns de tare, un canticel: „Doamne, ocroteste-i pe romani”, interpretat de Veta Biris si care link-a direct catre www.MiscareaLegionara.org. 🙂

Imbarbatata cumva de zicerile cumpatate ale lui Mircea Popescu, conform carora nu-i tanar care sa nu verifice daca si cum se simte o tesla cand cati sa-ti masori barbatia cu ea, am zis ca sa nu ma infierbant nici eu prea tare, ca nu sade bine si nici nu-i dovada de intelepciune prea mare, asa ca am socotit ca-i de-ajuns un articol pe tema acestei ingrijorari si ca altul nu-i de nici un folos, fiin’ca daca jurnalistii notorii ai patriei, care-s ajunsi la varste respectabile, se intrec in etalarea propriilor trairi si perceptii, daca intelectualii respectabili, creatori de scoala, fac schimburi de misive emotionale in care isi confeseaza nelinisti si se imbarbateaza reciproc referitor la starea deplorabila in care a ajuns tzarishoara (ceea ce, sigur, nu-i foarte departe de adevar!), atunci e explicabil pentru niste tineri studenti, aflati la apogeul navalniciei lor, caci sunt cu totii acolo, pe la 20 si ceva de primaveri, sa simta nevoia sa se revolte in fata unei situatii care-i chiar revoltatoare, in fapt, iar nu atat prin prisma „atacului la adresa institutiilor statului de drept” (am citat din presa democrata a vremii), cat prin prisma sfidarii normelor si canoanelor etice care ar trebui sa reglementeze spatiul in care si ei, acesti tineri, isi desfasoara activitatea, fiind inca incredintati de drept spre crestere si instruire Almei Mater.

M-am abtinut, asadar, sa ii scriu tinerei domnisoare cu „Doamne, ocroteste-i…” sa dea jos de-acolo trimiterea catre www.MiscareaLegionara.org, ca nu-i parte din peisaj, si am asteptat seara, cand am avut din nou o bruma de ragaz pentru lectura si…ce sa vezi? N-a fost nici macar musai sa deschid Contributors, ca toate paltformele mondene de comunicare gemeau sub povara lui „Caraghioslac, bazdac, balamuc”.

Andrei Plesu devenise deja prietenul pe FB al unei intregi generatii de tineri netrecuti de 24 – 25 de ani! Suprema izbanda pentru un intelectual de talia Domniei Sale, mai cu seama dupa exercitiile de hulire in public la care au fost adesea supusi, si Domnia Sa, cum si Gabriel Liiceanu, in tumultuoasa perioada post-decembrista, cand cu revoltele de tip proletar impotriva tuturor intelectualilor purtatori de papioane si nu numai!   

Ce vreau sa zic cu asta? Caci mi-e teama sa nu fiu gresit inteleasa cumva…Intr-un fel anume, mi-am zis ca uite!, soarta lumii asteia e chiar bizara si roata istoriei se chiar intoarce si ceea ce a fost mai ieri socotit „prea elitist” si deci, pe cale de consecinta, dusman al poporului, astazi, in vremuri de restriste, care catalizeaza, iata!, solidaritati sociale altfel nebanuite, devine cultura de masa (si asta in sensul cel mai pozitiv al termenului, daca pot zice asa).

Se pare, asadar, ca-i nevoie de veritabile cataclisme conjuncturale (de tipul unui fake de lovitura de stat) pentru ca sa ne descoperim solidari…

Am crescut si eu cu cartile lui Plesu si ale lui Liiceanu in mana, am conspectat sarguincios din Patapievici, intr-o perioada in care mintea mea era ca un burete avid dupa lucruri noi. Cu opera sau fara opera, trestii fragile in calea vanturilor istoriei, cum s-au dovedit, ei mi-au deschis o usa, cea interzisa pana atunci, si pe usa aia „fortata” de intalnirea cu ei am patruns in lumea pe care, dupa ce mi s-a infatisat intr-o anume lumina, am cautat apoi s-o explorez asa cum am putut si atat cat m-am priceput, cu mintea mea, ca un speolog solitar.

Timpul m-a invatat ca uneori, in cazuri regretabile, e drept, omul se poate disocia in chip dureros de zicerile sale, de chiar opera sa. Ca n-ar trebui sa fie tocmai asa, o dovedesc discutiile de la Ateneu, cele destul de dure, purtate in compania Hertei Muller ori a lui Adam Michnik.

Reactiile celor doi intelectuali romani pe care post-decembrismul nostru agitat, aflat intr-o permanenta criza de valori, i-a suit mintenas pe un piedestal, fara a ne-nvata pe noi, cei care aveam atunci, in 1989, 14 ani (eu atatia am avut), ca orice fata are si un revers si ca mai orice victima isi tine in sine, bine tainuit, in adormire, calaul, reactiile celor doi intelectuali romani, zic, cum si solidaritatea lor bufa m-au intristat cumva, recunosc…

Sa luam spre analiza si comparatie reactiile de atunci si de acum ale intelectualilor zisi ai lui Basescu, dupa cum si rebeliunea USL-ista a tinerei generatii de plagiatori ai lui Platon si Aristotel…Mie imi pare ca ei, astia care-s acum aflati in vazul Europei, in imposibilitatea lasa de a-si asuma ca-s neputinciosi, sunt in fapt nu, nu doar si numaidecat produsul lor insile (si nici macar doar produsul unei educatii defectuoase primite de acasa), cat produsul unei scoli slabe, lase pana la Dumnezeu si retur, care si-a sufocat mai mereu valorile si a asezat metodic, programatic, in deplin dispret fata de norme si etica, minciuna si nepotismul si politichia promovarilor de partid si altele asemenea in varful piramidei si care, inca mai mult de-atat, daca cumva nu le-a facut pe toate astea, atunci a acordat girul sau absolut (!) unor intelectuali profund hedonisti si de factura caragialiana, care si-au exportat  toate aceste trasaturi (ce sunt vrednice de admiratie, dar ce-ar fi trebuit sa ramana exclusiv in spatiul lor privat, caci sunt apanajul acestuia!) in spatiul academic, universitar…

Acestia si multi altii ca acestia, ca vrem sa recunoastem sau nu, ca ne place sa recunoastem sau nu, sunt formatori de scoala in Romania. Acestia care-s acum deranjati de zgomotul talangii de la gatul lui Ponta, acestia care-s oripilati de aparenta de crai de Curtea Veche a lui Crin, sunt si cei care au iscalit pe diplomele unor generatii intregi de Victorasi si de Crini, acordandu-le permisul de liber acces catre spatiul intelectual al patriei…

Si, sa ne-ntelegem, nu-i vorba de contestarea lor ca autori de carte, nu-i vorba de solidaritati de cazarma in genul Mircea Badea, care ranjeste tamp ori de cate ori citeaza fragmente din cartea in care Liiceanu confeseaza ca si-a botezat tigaia de teflon Teflonila, Mercedes-ul sau BMW-ul…nu mai stiu cum si ca incearca o voluptate rarissima atunci cand dimineata si seara se da cu creme scumpe pe organism. Nu-i vorba de autorul Gabriel Liiceanu, nici de tatal Gabriel Liiceanu aicea. Dupa cum nu-i vorba de aberatiile cum cele scrijelite de condeiul lui Vadim odinioara, cred, cum ca Plesu fugarea in pielea goala prin curtea ICR-ului parca sau a Colegiului Noua Europa o gramada de capritze si capriori, toti vajnici bursieri si toti insetati teribil de cunoastere. Nu! Caci astea-s mizerii, mitocanii, derapaje, astea-s gadisme (caci, iata!, pentru multi gadismul a ajuns expresia suprema, un fel de superlativ pentru abjectie!)

E vorba de lejeritatea (gratioasa, altfel!) cu care un intelectual asuma, natural si caragialesc, cumva, deopotriva:  „Adam, intervin şi eu, că noi suntem ca Stan şi Bran. Gabriel n-a acţionat bolşevic pentru că n-a cerut executarea celor ce făcuseră rău, ci doar un pas înapoi din partea lor”.

Ei bine…acesti Stani si Brani ai firii ma intristeaza si ma amarasc cu asupra de masura, caci, iata!, ieri seara, gemea internet-ul sub povara scrisorii de raspuns, de solidaritate stan-bran-esca (asta, cred, poate fi un echivalent pentru grotesca) a lui Andrei Plesu care, iacata!, s-a saturat de Romania, cum Sabin Gherman odinioara…

Articolul, lecturat cu detasare, e asa, spumos si amuzant, cum zic, de altfel, majoritatea comentatorilor, plescaind de satisfactie („Le-a zis-o, monser!”) ca-n urma unei cine delicioase…Vezi bine insa ca genul asta de festin nu (prea) cadreaza insa cu conduita unui intelectual de anvergura!

Inteleg prea bine ca respectu-i un ingredient necesar pentru sanatatea sociala, si-atunci fac cuvenita reverenta in fata lui Neagu Djuvara (cum si in fata lui Plesu si a lui Liiceanu – pentru ca am inteles trimiterea si-i limpede ca impolitetea crasa, cultivata cumva in spatiul romanesc al ultimei lungi, prea lungi perioade poarta o parte din vina pentru starea in care ne aflam).

Inteleg, deopotriva, ca, intr-un fel anume, nu vremurile sunt sub oameni, ci oamenii sunt sub vremi (desi nu-i chiar asa!), si-atunci, e drept, generatia lor, a lui Plesu si a lui Liiceanu se simte din ce in ce mai invadata de umori, cum si de navalnicia varstei care vine in galop peste ei, cu slabiciunile aferente anume…de unde si faptul ca realizeaza pregnant ca nu mai au prea multa vreme de izidit (asta ca raspuns la o parte din discutia purtata ieri)… 

Le inteleg pe toate astea si inca multe pe deasupra…Si totusi, atunci, de ce…: „Concluzii? Două: 1) Mă tem că e mai uşor să te lupţi cu duşmanii politici sau cu înflorirea corupţiei, decît cu prostia şi vanitatea. 2) Pentru prima dată, în ultimii patruzeci de ani, îmi pare rău că mă întorc „acasă“. ? De ce?

Intermezzo:

Întrebări din sală, la final. Primul la microfon – Gabriel Liiceanu. Filosoful remarcă faptul că toate etichetele negative se lipesc de numele său: în septembrie 2010 a fost acuzat de laşitate de Herta Muller, iar acum Adam Michnik îl face “procuror” pentru că a scris imediat după căderea comunismului un “Apel către lichele”. “Am greşit?”, întreabă mai mult retoric Liiceanu. Michnik nu ezită o clipă: “Da!, pentru că ai vorbit de o categorie – comunişti – pe care ai acuzat-o la grămadă şi i-ai cerut excluderea. Cercul învinovăţirii e nesfârşit, la fel te-a acuzat şi Herta de laşitate. Asta făceau bolşevicii”. Amfitrionul serii nu rezistă: “Adam, intervin şi eu, că noi suntem ca Stan şi Bran. Gabriel n-a acţionat bolşevic pentru că n-a cerut executarea celor făcuseră rău, ci doar un pas înapoi din partea lor”. Michnik acceptă însă doar parţial argumentul lui Andrei Pleşu: “Pot fi de acord cu asta. Reformulez – a acţionat ca un menşevic”.

Dintr-o anumita perspectiva analizand lucrurile, mensevici suntem cu totii.  Demontarea celorlalti nu e calea spre adevar, e drept, dar intelegerea pe cat de corecta si de completa cu putinta a celorlalti poate fi, cumva, o parte din aceasta necesara si dorita cale catre adevar.

Si tocmai pentru asta isi propun sa pledeze si randurile de mai sus…pentru intelegerea cat mai corecta si cat mai completa cu putinta a unui context anume…

E ciudat cum, ajunsi in pragul senectutii, etalandu-si cumva impudic, dar  perfect acceptabil, caci e uman, slabiciunile si umorile si lipsa-le de vreme pe care o constientizeaza, caci, iata!, vor doar  sa-si “duca la bun sfarsit proiectele si viata”, intelectualii romani dobandesc cumva simpatia si intelegerea poporului, gustand din roadele unei solidaritati conjuncturale cu acesta…E ciudat si trist cum, dupa ce te-ai „rafuit” duios si tandru o viata intreaga cu masele care-ti reprosau unele si altele legate de deliciile unui mod de viata oleaca…mic-burghez, ca sa zic asa, te trezesti aproape de final ca nu esti nicidecum facatorul operei tale, cat un zicator de succes de parabole si pilde pe o platforma sociala numai buna pentru dat Like!-uri, un soi de gastronom si gurmand, deopotriva, cu ultra – specializare in „la joie de vivre” si ocazionale competente de comentator politico-monden…

Caci cum altfel: „Enervarea lui Adam era că nu se putea bucura în comunism de alcooluri fine şi femei frumoase. Asta e banalitatea binelui, pe care el a reabilitat-o”. / „Samizdatul nostru a fost mâncarea, făceam rost când nu se găsea” (Andrei Plesu). vs. „Nu iubesc Polonia mai mult decât adevărul. Dar cred că adevărul nu este împotriva Poloniei. Împotriva ei este doar minciuna” (Adam Michnik) Hm?!

Nu-ti poti exporta in spatiul public placerile, preferintele ori apetitul anume pentru un fel sau altul decat in masura in care te identifici cumva, solidar fiind, cu toti ceilalti „gurmanzi” ce isi exhiba poftele in cadrul aceluiasi spatiu (inclusiv, deci, cu USL – asii infometati si pofticiosi de mai ieri, nu?)…Banalitatea binelui e un diziderat. Apetitul nostru exagerat pentru jumatati de adevar (care-s echivalente, cumva, cu o minciuna, si-n sensul asta zic, da!, suntem cu totii niste mensevici!…unii dintre noi, poate, dintr-un exagerat exercitiu al politetii…dar asta nu-i o scuza, e un fapt, si se cuvine perceput si asumat ca atare!…) poate ca-i si el, insa, vinovat, pentru acest imens balci gastronomic care a ajuns Romania insasi…Sau nu?   

Advertisements

4 thoughts on “Intelectualii si slabiciunile firii – partea a II-a

  1. O tanara studenta, altfel foarte harnica si ambitioasa, care-i la a doua facultate si-i vajnica posesoare a unui doctorat tocmai in Stiinte Politice (!) cocotase chiar, pe la miezul zilei, cand spiritele ajusesera, se pare, sa se incinga indeajuns de tare, un canticel: „Doamne, ocroteste-i pe romani”, interpretat de Veta Biris si care link-a direct catre http://www.MiscareaLegionara.org.

    Lolz. Atitia doctori avem in patrie necalificati sa-mi traga mie ciubotele incit nici nu-i clar ce rost mai are.

    Acestia care-s acum deranjati de zgomotul talangii de la gatul lui Ponta, acestia care-s oripilati de aparenta de crai de Curtea Veche a lui Crin, sunt si cei care au iscalit pe diplomele unor generatii intregi de Victorasi si de Crini, acordandu-le permisul de liber acces catre spatiul intelectual al patriei…

    A dar vezi… nuntelegi tu.

  2. Pingback: Profetul profeteste… pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.

  3. Pingback: Povestea sufletelului. Schilodirea prin cultura sau rezistenta prin autism. | ioana75

  4. Pingback: Intelectualii romani – Viata si Opera. | ioana75

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s