Din laboratorul sinelui – Ciorna. Azi: traduttore traditore

E vara incinsa foarte si asta-i cu folos, din cate se pare, si pentru unii, si pentru altii, asa ca profitand de un ragaz ce-i dat de doua zile libere de la munca si Praslea preocupat de povestile bunicii, ma abandonez si eu acilea unor delicii pe care le credeam uitate din anii ultimi de liceu…

Si, pentru ca in vremea de-acum, par a fi la mare moda traductiunile de orice chip, cum si pentru ca n-am putut sa rezist unui astfel de pacatos si rafinat deliciu, mai cu seama ca terenul a si fost destelenit deja cum se cuvine de domnul Mircea Popescu, iata!, am incercat si eu sa….traduttore traditore, cat ce priveste si anume textul in orighinal al lui Monsieur le Marquis, doar ca am ales spre placuta trudire capitolul cu referire la Moravuri si…iata, in parte, ce-a iesit, fara prea multa cazna, asa ca sufera, fireste, orice cuvenita observatie, cum si necesara indreptare.

Mi-am luat ca tema de casa verificarea si integrarea corecta in text a anumitor „ancore” relevante cultural, asupra rigorii si corectitudinii carora nu-s tocmai sigura, caci n-am studiat din pacate in mod ordonat si sistematizat, asa cum s-ar fi cuvenit, poate, istoria Greciei antice, asa ca bruma de cunostinte pe care o am, o am exclusiv gratie lecturilor proprii, si n-am cum, asadar, sa am proaspata in minte intreaga desfasurare a evenimentelor, in toata acurata lor concretete istorica. Sper, asadar, ca n-am gresit prea mult, respectand intru mai totul cele rostite de Monsieur le Marquis, care, iaca!, se dovedeste un barbat inteligent (ceea ce-mi place teribil!), cum si nu tocmai principial (ceea ce nu ma deranjeaza pe mine personal prea mult si, in definitiv, nu-i nici treaba mea si nici treaba noastra sa ne pronuntam aicea cat ce priveste viata, cum si optiunile dumisale!) 

Moravurile

 

Dupa ce am apucat a demonstra ca teismul nu este mai deloc pe placul unui guvern republican, imi pare necesar sa probez acum ca astuia din urma nu-i convin deloc nici moravurile frantuzesti. Articolul care urmeaza e cu atat mai important cu cat, vom vedea, tocmai moravurile societatii noastre ii vor servi guvernului drept motive pentru legile pe care le va promulga.

Francezi, sunteti mult prea intelepti pentru a nu simti ca un guvern nou va impune cu necesitate si moravuri noi;  e practic imposibil ca, in cat ne priveste, cetatenii unui Stat liber sa se conduca dupa legile care-l conduc pe un sclav intr-un regat dominat de un Despot; aceste diferente cat ce priveste interesele cetatenilor, indatoririle lor ori relatiile dintre ei determina o maniera fundamental diferita de a se comporta in lume; o sumedenie de mici erori, de mici delicte sociale – toate considerate ca fiind esentiale sub guvernarea unui rege, care trebuie sa pretinda cu atat mai mult de la cetateni cu cat acestia simt ca-i mai mare nevoia de a pune stavila acestor cerinte pentru a se face respectati ori pentru a se pune la adapost de consecintele lor, ei bine, toate cele amintite mai adineauri vor deveni cu necesitate nule aci; alte taxe deopotriva, cunoscute sub numele de regicid sau de sacrilegiu, trebuiesc abolite tot de-o seama, grabnic, intr-un Stat cum este cel republican, care nu cunoaste nici ce-i acela Rege, nici ce-i aceea Religie.

A acorda libertatea de constiinta si a incredinta intreaga libertate cu putinta presei, ei bine, cetateni, inchipuiti-va, asta ar inseamna cu necesitate, ca ai acordat si intreaga libertate de actiune, si asta s-ar traduce prin aceea ca, exceptand numai abaterile care ar aduce atingeri grave insasi bazelor guvernarii, ti-ar ramane mult mai putine vatamari ale legii de pedepsit, fiindca, e dovedit, cetateni, avem de-a face cu mult mai putine delicte grave intr-o societate in care libertatea si egalitatea sunt lege pentru toti, fiindca, trebuie s-o spunem si pe asta, caci lucrurile se cuvin cantarite si examinate pe toate fetele, si-atunci nu-i cu-adevarat lege aceea care isi ingaduie sa-l mustre pe un infractor; fiindca, dragii mei, natura, care ne-a inzestrat pe toti in mod egal cu vicii cum si cu virtuti, ca un dat fiind acesta al insasi firii noastre pamantesti, sau, inca si mai filosofic de-atat fiind spuse lucrurile, pentru ca natura umana ingaduie in sine cu necesitate si Binele cat si Raul, deopotriva, tot ea, natura, ne va inspira cat ce priveste necesitatea unei anume ingaduinte cand vine vorba de a judeca ce-i bine si ce-i rau intr-o societate.

Dar, pentru a-mi dezvolta mai departe ideile cat ce priveste un subiect atat de insemnat cum e acesta, ingaduiti-mi, dragii mei, sa randuim diversele infaptuiri din viata unui om pe care eram constransi cumva pana acuma a le numi „delicte”, si-apoi le-om privi pe acestea prin prisma adevaratelor indatoriri ale unui republican.

Dintotdeauna si din toate timpurile, indatoririle omului au fost socotite si judecate prin prisma urmatoarelor trei categorii ce urmeaza  :

  1. Cele ce constiinta, cum si credulitatea sa deopotriva, i le dicteaza in raport cu Fiinta Suprema
  2. Cele ce-i obligat sa infaptuiasca in raport cu semenii sai
  3. In fine, dar nu in ultimul rand, cele ce n-au legatura cu nimeni si nimic altceva decat cu sine insusi.

Acum, dragii mei, ingaduiti-mi sa impartasesc cu voi certitudinea, pe care o vad ca adastand printre  insasi ratiunile de a fi om, cum ca nicicand, niciodata, nici o zeitate nu s-a  amestecat printre noi si in trebile noastre, deci nu suntem bastarzi ai niciunei Divinitati, fratii mei, asa ca, prin urmare, copii nascuti din dragoste ai Naturii insasi cum suntem, la fel ca si plantele si animalele, suntem aicea pentru ca ar fi fost de-a dreptul imposibil sa nu fim! Aceasta certitudine cat ce priveste existenta oricarei divinitati o data spulberata, asta aduce dupa sine si anularea intr-o clipita a oricaror datorii cat ce priveste prima parte a enumerarii noastre, in ce-i priveste, adica, pe toti cei care ne-am fi simtit, in mod eronat, dupa cum se dovedeste, iata!, responsabili si indatorati fata de Divinitate. O data cu astea toate, dara, dispar, fratii mei, fara urma, si orice delicte de ordin religios, adica toate cele ce-s cunoscute, in termeni vagi si imprecis de lamurit, impietate, sacrilegiu, blasfemie, ateism etc. etc., toate cele, intr-un cuvant, adica, pe care Atena le-a pedepsit, in mod nedrept, la Alcibiade, iar Franta la napastuita in nenorocu’-i La Barre.

Daca e ceva cu-adevarat de neinchipuit si de neinteles in lume, atunci asta-i nesocotinta oamenilor care, fara sa-si fi cunoscut Dumnezeul si fara sa fi aflat asadar ce poate acest Dumnezeu sa pretinda de la ei, decat numai si numai conform ideilor lor inchipuite si preconcepute, pretind numaidecat sa cumpaneasca asupra a ceea ce ar putea-o multumi ori, din contra, mania pe aceasta ridicula plasmuire a imaginatiei lor infierbantate.

Nu-i asadar cu putinta sa ingadui,om chibzuit si cu simtul ridicolului fiind, vreunei confesiuni, oricare ar fi ea, sa se prosterneze; si-atunci as socoti ca-i drept sa te simti liber sa-ti razi oricat de toate-aceste inchinari; si ca-i cu deplin temei ca oamenii, aceia reuniti in oricare Templu spre a se-nchina oricarei Zeitati anume, sa fie priviti ca niste comedieni pe o scena, de tragicomedia carora e ingaduit oricui sa mearga si sa rada.

Daca nu veti izbuti, fratii mei, sa priviti religiile cu detasarea asta, care li se cuvine, atunci sa stiti ca negresit ele se vor impauna pe mai departe cu izul acela de seriozitate grava care le confera importanta si-atunci si-or ingadui sa ocroteasca pe mai departe sub pulpana lor dreptul oricui anume la orice forma de-nchinare, si-atunci nu s-o mai pune nicicand problema sa putem contesta drepturile religiilor de orice fel, cat poate, cel mult, om putea pretinde, desi nici aceea nu-i sigur, sa le reoranduim oleaca, ceea ce nu-i de-ajuns. Egalitatea, distrusa astfel cu necesitate, prin insasi intaietatea acordata ori prin protectia macar oferita uneia dintre religii anume, va disparea dintre principiile guvernarii, fiind grav atinsa, iar astfel, fratii mei, teocratia revigorata in chipul aista, subtil, va face sa renasca imediat aristocratia.

De aceea, dragii mei, n-oi osteni niciodata sa spun si sa repet: prea multi zei, fratii mei, prea multi zei!!! Asta doara numai daca nu cumva doriti ca, perpetuand cu insasi consimtamantul vostru aura lor funesta, ei sa va impinga in urma, dincotro venim, catre imperiul sumbru al despotismului! Voi si numai voi, dragii mei, razandu-va de ei, batjocorindu-i, veti izbuti sa-i detronati, sa-i distrugeti! Caci toate primejdiile pe care le tarasc in coada lor vor renaste, inca mai amenintatoare de-atat, daca veti dovedi patos in ce-i priveste ori daca ii veti trata cu ingaduinta!

Nu faceti greseala sa-i ingaduiti, inchizand ochii, prin preajma voastra pe acesti idoli infuriati! Spulberati-i de-a binelea, nimiciti-i, batjocorindu-i, si-atunci incredintarea oarba cat ce-i priveste se va prabusi deopotriva! (Fiecare popor, fiecare credincios in parte, pretinde ca religia lui anume e cea mai buna dintre toate, si isi intemeiaza aceasta convingere, spre-a o proba, dara, pe tot felul de dovezi, discordante nu numai intre ele, cat, in mare masura, contradictorii de-a binelea. Ignoranti cum suntem cat ce priveste acest subiect, de unde sa putem noi sti, fratii  mei, care-ar putea fi credinta ce i-ar putea fi pe plac lui Dumnezeu, daca am presupune, prin absurd, ca acest Dumnezeu chiar exista? Eu zic atunci ca trebuie, dac-am fi cuminti indeajuns, fie sa tratam cu ingaduinta toate credintele, fie sa le proscriem pe toate; or, a le proscrie e cu siguranta cel mai intelept si mai sigur, pentru ca macar avem atunci certitudinea ca toate nu-s decat niste mascari, asa ca niciuna dintre ele nu-i va putea place mai mult decat alta anume unui Dumnezeu care oricum nu exista!)                                               

Iata, asadar, fratii mei, indeajuns de multe motive, sper, pentru a vedea de ce nu-i musai de promulgat o lege impotriva delictelor religioase, fiindca, nu-i asa?, ceea ce ofenseaza o himera nu ofenseaza pe nimeni si nimic, si-atunci ar fi cea mai mare dovada de nechibzuinta sa pedepsesti ceea ce ultragiaza sau dispretuieste un cult asupra intaietatii ori indreptatirii caruia nimic nu pledeaza cu temei!  Se impune asadar, dragii mei, ca fiind necesara adoptarea unei opinii ferme in acest sens, care sa cumpaneasca egalitatea, care-i prima lege a guvernarii voastre celei noi!

Sa trecem acuma la a doua indatorire a omului, cea care il leaga si-l judeca pe acesta in raport cu semenii lui, caci aceasta categorie-i cea mai vasta, fara indoiala!

Morala crestina, mult prea indecisa si evaziva chiar cat ce priveste raporturile individului cu semenii lui, se intemeiaza pe niste fundamente mustind pana intr-atat de sofism incat ne este de-a dreptul cu neputinta sa consimtim la dansele, pentru ca, nu-i asa?, atunci cand atunci cand iti propui sa construiesti principii, trebuie sa ai in vedere a te feri cu pricepere inteleapta sa le asezi drept temelie niste sofisme! Iata ce ne dicta aceasta morala absurda: sa ne iubim aproapele ca pe noi insine! Nimic nu-i, cu siguranta, mai sublim in toata imposibilitatea sa crasa decat falsul deghizat in straiele mincinoase si inselatoare ale frumusetii! Nu-i chip sa fie vorba despre a-ti iubi aproapele ca pe tine insuti, pentru ca asta-i inainte de toate impotriva tuturor legilor firii, bunului-plac al careia ar trebui sa fie singura instanta careia sa i ne plecam cu supusenie in viata; iata de ce nu-i chip sa ne iubim semenii decat numai ca pe niste frati ce ne sunt, ca pe niste prieteni pe care firea ni-i harazeste, si dimpreuna cu care s-ar cuveni sa traim cu atat mai satisfacator intr-un stat republican cu cat disparitia diferentelor si distantelor ar duce, in mod necesar, la mai stransul contact cu aproapele!

Fie, asadar, fratii mei dragi, ca umanitatea, fraternitatea si aplecarea catre facerea de bine sa ne dicteze mai intai de toate asupra indatoririlor noastre unii fata de altii, asa ca sa umplem asadar toate cele ce sut goale, pe fiecare dintre ele in parte, dara, cu acea energie pura cu care ne-a inzestrat in sensul aista insasi firea, fara a-i judeca ori, mai ales, fara a-i osandi pe aceia care, mai frigizi fiind, ori poate dincontra, mai patimasi din firea lor dovedindu-se, nu afla in aceste stranse  legaturi cu aproapele, ce-s neindoios, fratii mei, atat de rascolitor de profunde si de miscatoare, toata dulcea mangaiere pe care altii, dimpotriva, o gasesc cu asupra de masura! Fiindca, veti vedea, ori cel putini imi iau dreptul de a crede ca om conveni cu totii, ca nu-i nimic mai necuvenit decat aceasta absurditate palpabila a firii care ar putea pretinde ca pot fi prescrise vreodata legi si socoteli universale; caci, dragii mei, aceasta pretentie exagerata ar fi de-aceeasi seama cat ce priveste ridiculul ei anume cu pretentia unui general de armata care-ar dispune ca toti soldatii sa-i fie invesmantati cu straie facute dupa aceeasi masura!; ceea ce-i, as indrazni sa o zic, dovada unei necumpatari inspaimantatoare, caci nu poti pretinde, nu-i asa?, unora ce-s din fire inegali ca zestre sa se potriveasca unora ce-s, din contra,de-o seama prin lege: caci e simplu cum si firesc ca ceea ce-i vine unuia, sa nu-i vina deloc altuia!

Ei bine,  fratilor , ceea ce-am izbutit pana acum n-a fost decat sa ne punem de acord ca nu poti face atatea semuite prin lege cati oameni pe fata pamantului! Insa cele semuite prin lege, trebuie sa o spunem, pot fi atat de atat de atot-cuprinzatoare, atat de blajine si-atat de putine la numar, incat toti oamenii, de orice seama a firii ar fi ei aceia, sa se poata lesne potrivi pe ele! Iata de ce eu as pleda o data in plus pentru necesitatea ca aceasta mica sama de infaptuiri omenesti ce pot fi legiuite sa fie de-asa fel construite, dintru inceput, incat sa-i poata veni manusa oricarui nascut al firii, oricat de egal ar fi el acela! Iara in privinta asta, imi pare, numai si numai bunul-simt al celui care-i in postura de-a o struni ar trebui sa dicteze cat de aspra sau cat de blanda, dimpotriva, trebuie sa fie ea aplicata anume, in functie de cel pe care, adresandu-i-se, ea trebuie sa-l si multumeasca, in egala masura.                   

In practica, de altfel, e probat ca avem de-a face cu exact atata virtute cu cata aplecare catre imoralitate sta la indemana oamenilor care-s constransi din fire sa nu o poata manui, dupa cum nu-i chip sa nu se afle, de-l cauti, leac potrivit oricarei scapari a firii anume!

Ori n-ar fi aceasta atuncea insasi dovada masurata a injustetii voastre, daca l-ati silui prin lege tocmai pe acela caruia ii este peste fire sa i se supuna ei anume?

Indignarea exaltata cu care osanditi toate aste accidente ale firii omenesti n-ar fi ea oare de-o seama acelei nechibzuinte de care v-ati face vinovati daca i-ati pretinde unui orb, bunaoara, sa osebeasca deslusit culorile intre ele?

Din aceste prime principii, nu izvoraste oare natural si, deci, de la sine, necesitatea insasi de-a face cele legiuite toate sa fie indeajuns de blande si de potrivite, si mai cu seama aceea ce-a aboli pentru totdeauna atrocitatea pacatului socotit a fi demn de moarte, intrucat orice lege care aduce amenintare vietii unui om este impracticabila, injusta, inadmisibila, fratii  mei!

Nu-i vorba, asa cum oi si spune-o de altfel indata, da a imi va fi ingaduit, ca nu-s o infinitate de situatii in care, fara a impieta asupra firii (si asta iara-i ceea ce voi dovedi in cele ce urmeaza!), oamenii n-ar fi primit prin nastere, de la aceasta mama comuna a noastra a tuturor, intreaga libertatea de a dispune, dominand, unii asupra vietilor celorlalti; numai ca-i practic imposibil celor ce-s legiuite sa poata obtine acelasi privilegiu, pentru ca aceea ce-i legiuit o data, prin insasi raceala ce-o atrage dupa sine prin asta, frigida devenind, drept consecinta, prin lege, in fata asalturilor navalnice ale asediului oricarei vointe izvorate din pasiune, n-ar putea face alta decat numai sa se opuna, priceput, dara fara pricepere, irationalitatii patimase insasi care-i vrednica adesea sa-l impinga pe om inspre fapte navalnice ce pot fi lesne, la o adica, aducatoare de suferinta datatoare de fiori de moarte.                

Omu’-i inzestrat din fire cu simtaminte ce-l pot face lesne sa patrunza, fara sa condamne, intelesul ascuns al unor astfel de tainice infaptuiri, pe cand cele ce-s legiuite, din contra, tocmai pentru ca se opun cumva firii insasi, fructul darurilor firii fiindu-le anume prin aceasta oprit, nu se pot bucura de-un astfel de favor nebanuit, asa ca nu-s in masura sa decida cat ce priveste toate aceste libertati anume; intrucat, fratii mei, ele nu au aceleasi ratiuni, devine practic imposibil, prin asta, sa acceada la acelasi izvor de indreptatire, care legitimeaza prin rigoarea dreapta a  sinelui lui insusi mai totul!         

Iata, asadar, dragii mei ascultatori, infatisate intelesului Dumneavoastra, aceste detalii savante cum si rafinate care scapa multor oameni, pentru ca, vai!, prea putini sunt aceia care-si ingaduie dulcea placere si dulcele ragaz de-a reflecta asupra firii insasi! Rodul trudei mele, insa, va fi imbratisat cu entuziasm de catre aceia care-s indeajuns de deschisi si de aplecati catre asta, carora, de altfel, eu ma si infatisez, in cuvintele mele toate, dimpreuna cu care sper ca voi aduce mult-dorita schimbare noului Cod care ni se pregateste!

Si-apoi, a doua ratiune pentru care s-ar cuveni abolita aceasta pedeapsa a vinii aducatoare de moarte este aceea ca nicicand, niciodata, in nicio vreme anume, pedeapsa nu a dus dupa sine moartea in fasa a vinii socotita a fi crima insasi, iar dovada cat ce priveste asta-i aceea ca ea, cea socotita crima, e comisa zilnic, in genunchi, la chiar picioarele esafodului. Trebuie abolita aceasta vina, intr-un singur cuvant, pentru aceea ca nu vad pe lumea asta calcul mai nejudicios facut si mai fara indreptatit temei anume decat acela de a-l omori pe un om pentru vina de a-l fi ucis pe un altul, pentru ca, in mod evident, rezulta de-aicea drept consecinta, ca-n loc de un om, sfarsesc, iaca!, dintr-o lovitura doi, si numai unui calau ori unui imbecil o astfel de aritmetica ii poate fi in vreun fel placuta oro poate doar familiara!       

Ceea ce se rezuma, iata!, in fine, la concluzia ca singurele biete constrangeri pe care putem avea  cat de cat indreptatita pretentie a le avea cat ce-l priveste pe unul dintre fratii nostri se rezuma la patru, mai in principal, dupa cum urmeaza: calomnia, furtul, abaterile care, pricinuite prin necuviinciosie neconsimtita, anume, ii pot murdari necuviincios pe ceilalti, si crima.        

Toate aceste pacate, socotite drept capitale, intr-o guvernare monarhica, pot ele fi oare socotite la fel de grave intr-un stat republican? Iata ce vom cauta a analiza in cele ce urmeaza, tinand aprinsa deasupra capetelor noastre faclia filosofiei, fiindca numai si numai intr-o astfel de lumina binecuvantata socot, fratii mei, ca poate fi intreprins o asa dificultoasa examinare. Sa nu fiu cumva luat dintru inceput drept un turbulent dintre aceia cum sunt multi, primejdiosii, inovatorii cu orice pret! Sa nu se zica cumva, prin aceea ce scriu acum, ca nu-i un risc prea mare acela de-a inmuia ceea ce-i de neinmuiat, asa cum ar putea-o face bunaoara cainta in sufletele raufacatorilor! Ca cel mai mare rau pe care-l poate comite judecata mea e mai mare decat insusi pacatul si sta in aceea ca incerc a intari anume aceea care duce rau-facatorul sa se aplece cu cruzime asupra victimei sale; probez aici, in mod formal, ca nu am niciuna dintre aceste presupuse aplecari perverse; expun aici numai si numai ideile care, inca din anii primi ai judecatilor mele despre lume, s-au identificat cu mine si impotriva vulcanicei irumperi libere a carora s-au opus pret de atatea secole, in despotismul lor, constrangatorii nostri, giudecatori de tot felul.

Cu atat mai grav pentru aceia pe care aceste idei i-ar putea corupe,  cu atat mai grav, pacat chiar, pentru aceia care nu se pricep  a deslusi anume decat raul in aceste opiniuni ale mele filosofice, susceptibile de a-i perverti de-a binelea! Cine stie daca acestia anume n-ar fi apucat sa se gangreneze cu totul, opintindu-se pana la epuizarea totala, in tomuri de lecturi din Seneca si Caron? Eu nu le vorbesc, fratilor, tuturor acelora, ci numai si numai celor care s-or dovedi apti sa ma-nteleaga, iar acestia, sunt indreptatit sa o cred, ma vor citi fara-a se spaimanta de evetualitatea vreunei primejdii ce-ar putea plana deasupra lor!

Am spus-o, fratii mei, am marturisit-o cu cea mai sincera dintre toate sinceritatile posibile, ca n-am crezut niciodata ca-i un rau ce sta ascuns in spatele calomniei, mai cu seama intr-un sistem de guvernare cum e al nostru, in care oamenii cu totii, inca mai legati unii de altii, inca mai apropiati, dovedesc un interes sporit in a se cunoaste cat mai indeaproape cu putinta! Si-atunci din doua una: fie calomnia planeaza asupra unuia cu-adevarat pervers, fie dimpotriva, asupra unuia cu-adevarat virtuos. Si-atunci, e mai la indemana, cred, in primul caz, ca acesta sa devina inca si mai indiferent cat ce priveste acuza ce planeaza asupra-i cu cat, fratii mei, ce mai importa ca mai acuzi de-un biet rau in plus pe unul cunoscut pentru-a face mult rau?; ba din contra, insa, raul care nu exista, da’-i banuit a exista anume, poate lumina asupra raului care se prezuma c-ar putea exista, si-atunci, fratii mei dragi, iata-l pe rau-facator demascat, iata-l pe aproape cunoscut o data in plus!        

Daca la Hanovra, sa luam un exemplu, domeneste o influenta nesanatoasa, dar eu, consimtind de buna-voie sa ma expun unei asemenea necuratii primejdioase a aerului, n-am a infrunta alte riscuri in afara numai de-acela, poate, cat sa m-aleg cu un acces de febra, pot eu sti care-i indreptatirea anume a celui care, pentru a ma impiedica sa merg intr-acolo, mi-ar spune ca oi muri, desigur, de indata ce-am sa ajung acolo? Nu, fara-ndoiala ca nu; fiindca, fratii mei, daca ma-nfior in fata unui rau imens, ei bine, asta ma-mpiedica, deopotriva, sa-l gust si pe cel mic, care poate-avea deliciile lui. Calomnia indreptata, din contra, impotriva unui om virtuos? Iata un motiv pentru care va indemn sa nu ne alarmam: daca e dovedita, atunci tot veninul calomniatorului re revarsa indarat, asupra lui insusi. Calomnia, pentru astfel de oameni, nu-i decat o loterie purificatoare, din care virtutea lor n-are a iesi decat inca mai triumfatoare decat pana mai ’nainte.                                         

Eu unul intrevad in asta chiar un profit cat ce priveste masa virtutilor insumate care formeaza republica insasi; fiindca acest om virtuos si sensibil, scormonit launtric de nedreptatea ce tocmai i se face, se va osteni cu asupra de masura sa devina inca si mai virtuos; el va dori, astfel sa surmonteze calomnia de atacurile perfide ale careia sa credea la adapost, si-atunci toata osteneala sa indreptata catre mai bine si catre mai frumos de-atat n-or face decat sa-i dea un strop de binecuvantata energie-n plus.

Astfel, in primul caz, calomniatorul va fi produs efecte la fel de binefacatoare, prin ingrosarea viciilor de-l anima pe cel primejdios, in timp ce-n al doilea – efectele se vor dovedi a fi nu doar binefacatoare, ci nemaipomenite de-a binelea, caci vor constrange virtutea si pe virtuosi sa ni se ofere nuda, numai noua, pe de-a intregul.

 Or, vin acuma si va intreb, fratii mei, din ce loc anume privind toate astea calomniatorul vostru v-ar parea a fi un individ de temut, mai ales intr-o forma de posesiune  in care-i esential sa-i stii prea bine pe cei primejdiosi si sa sporesti, atata cat iti sta la indemana, spornicia rodului celor ce se-nvrednicesc cu-a face bine?

Sa ne infranam, asadar, de-a arata acuzator cu degetul intins inspre pacatul calomniei; si sa incercam a-l socoti pe acesta prin prisma unui vrednic de toata lauda balans intre aceea de-a fi far calauzitor si priceputa atatare deopotriva, si, in orice caz, dincolo de toate astea, ca pe un lucru cat se poate de util.

Legiuitorul, ale carui porniri toate trebuie a fi cat ce priveste suflul lor pe masura marimii intreprinderii caruia acesta i se dedica pe de-a intregul, n-ar trebui sa se aplece spre a-si darui energia sa pretioasa asupra unor efecte mici si meschine, asadar, ce-l pot atinge numai si numai pe un individ anume; efectul asupra multimilor trebuie sa fie preocuparea legiuitorului; si-abia atuncea cand el va izbuti sa intrevada astfel, in chip limpede, efectele pe care calomnia le poate produce, abia atunci il desfid, il conjur, sa o socoteasca vrednica de-a fi condamnata!; caci il desfid pe oricare acela care-ar putea gasi o umbra de dreptate, oricat de mica, la adapostul careia sa-si poata ascunde vina de-a fi infierat calomnia; eu socotesc ca dimpotriva, el va deveni omul cel mai erect si cel mai integru, daca va gasi in sine motivele, cum si puterea de-a o pretui si de-a o recompensa pentru virtutile ei nebanuite!

Furtul este cel de-al doilea dintre delictele morale pe care ne-am propus, cu modestie, sa le analizam.

Daca scrutam zarea catre vremurile antice, vom observa acolo ca furtul e ingaduit, ba chiar recompensat in toate republicile Greciei; ba chiar Sparta ori Lacedemonia il favorizau cu osebire, in chip deschis; alte cateva popoare l-au socotit mereu ca pe o virtute razboinica; caci e cert, fratii  mei, ca furtul mentine viu curajul, forta, atitudinea, adica, intr-un cuvant, toate virtutile, care-s utile unui guvern republican si, drept consecinta, si guvernului nostru.

As indrazni acum sa va intreb, fara partinire, daca furtul, ale carui efecte sunt, iaca!, de a egaliza intre ele bogatiile, e un rau atat de mare intr-o guvernare al carei scop final este egalitatea intre oameni? Nu, fara indoiala; fiindca daca el izbuteste, pe de o parte, sa intretina egalitatea intre fapturi, atunci, pe de cealalta parte, tot el e cel care te pune-n garda cat ce priveste necesitatea de a-ti conserva avantajul de-l ai. Exista chiar pe vremuri, fratii mei, un popor care nu-i pedepsea pe hoti, ci pe aceia care se lasau pradati de catre acestia, in scopul de a-i invata sa-si pazeasca cu strasnicie avutul. Iara asta, negresit, ne aduce mai aproape de niste reflexii inca si mai profunde.   

Lui Dumnezeu nu-i place, de buna seama, ca eu cat a ataca aicea legamantul cat ce priveste respectul proprietatii, care poporului placut lui ii este, deopotriva, pe plac. Dar imi veti ingadui oare macar cateva consideratii personale pe tema injustetii acestui legamant? Care-i oare spiritul care insufleteste un juramant facut de catre toti indivizii dintr-un popor anume, ales la intamplare? N-ar trebui oare sa fie el acela care sa mentina o perfecta egalitate printre oamenii sai, asa incat sa-i supuna pe toti acestia legii care vegheaza asupra proprietatii fiecaruia in parte si a tuturor deopotriva?  

 Si-atunci vin si va-ntreb acuma, dragii mei, daca-i cu adevarat dreapta o lege care ii ordona celui care n-are nimic sa-l respecte orbeste pe acela care are totul? Care sunt elementele pactului social? Nu consta el oare tocmai in aceea ca trebuie sa-ti cedezi o parte din libertate si o parte din ceea ce posezi anume, pentru a asigura si mentine ceea ce pactul socoteste ca-i comun si unuia si celuilalt in egala masura?     

Toate legile-s intemeiate pe acest fundament; el este motivul pedepsei aplicate celui care abuzeaza de libertatea sa. El legitimeaza, de asemenea, deposedarile, de orice fel ar fi ele anume; ceea ce-l determina pe un individ sa nu se revolte impotriva a ceea ce i se pretinde atunci cand ii sunt siluite cele care ii sunt ale lui, este ca el stie prea bine ca daca va fi pagubit prin asta de ceva, ei bine, in aceeasi masura va si dobandi si imparati peste ceea ce-i ramane; dar, inca o data, in numele carui drept cel care n-are nimic s-ar infrana sub povara grea si apasatoare a unui pact care nu-l ocroteste, fara numaidecat pe acela care dispune de totul?

Daca socotiti ca faceti prin asta un act de dreptate, conservand, prin puterea legamantului la care ati consimtit, sa aparati cele ce-s in proprietatea bogatului, atuncea, oh, spuneti-mi, nu faceti voi oare o strigatoare la cer nedreptate cerandu-i stapanului peste nimic sa pazeasca acelasi legamant ca voi? Care sa-i fie stapanitorului peste nimic rasplata pentru legamantul vostru? Si de ce vreti sa-l siluiti sa promita un lucru care-i este fara echivoc favorabil numai si numai aceluia care se deosebeste atata de el, insa doar prin avutiile pe care le poarta falos cu sine?

Cu siguranta ca nu este pe lume asta nimic mai nedrept de-atat: un legamant ar trebui sa aiba acelasi efect deopotriva asupra tuturor indivizilor pe care ii uneste dimpreuna sub taina lui; e practic imposibil sa-l poti tine in frau pentru totdeauna pe acela care n-are nici un interes in a-l respecta, pentru ca atunci n-ar mai fi acesta un pact adresat unui popor liber: ar fi arma celui puternic indreptata impotriva celui slab, iar impotriva unei astfel de nedreptati, injuste, fireste, cel slab s-ar cuveni sa se revolte fara incetare; ori tocmai ceea ce-i desprins din legamant ca fiind respect al propriilor bunuri este ceea ce tocmai cere indarat natiunea; cel avut, singur, il inlantuie si-l supune pe cel sarac, cel avut singur are interesul sa pazeasca acest legamant care il sfideaza pana intr-atata pe cel sarac incat acesta nu-i mai decat un mijloc cat ce priveste pazirea acestui juramant, vlaguit fiind cu buna sa credinta, cu acceptul lui, atunci cand se leaga sa faca un lucru anume pe care celalalt n-are cum il face in raport cu sine.      

Convinsi acum, asa cum socot ca ar trebui sa fiti, de aceasta barbara inegalitate, nu-i cu cale sa adanciti aceasta nedreptate la care ati ingaduit pana acum, din nestiinta, pedepsindu-l anume pe acela care n-are nimic pentru a fi indraznit sa se dezrobeasca macar in parte de sub jugul cu care cel ce are totul ii apasa grumazul: caci legamantul vostru cel stramb ii va da celui slab mai multa indreptatire in fapta ca niciodata.

Siluindu-l la sperjur prin insusi acest legamant absurd pentru el, nu faceti alta numai decat sa-i legitimati toate faradelegile la care-l vor impinge acest juramant stramb; nu-i, asadar, nici drept nici ingaduit sa pedepsiti ceva a carui cauza izvoraste nu atat din nevoia celuilalt, ci din maruntaiele voastre insele. N-oi mai spune nimic mai mult acuma cat ce priveste cruzimea aiasta condamnabila, pe care sper c-o resimtiti, in ce priveste pedepsirea hotilor. Nu-i mai bine dara sa copiati legea inteleapta a poporului despre care tocmai ce-am apucat a va povesti?; pedepsiti-l cu asupra de masura pe acela care se dovedeste atat de neglijent cu proprietatea sa incat sa ingaduie sa fie furat, dar nu aruncati cu piatra din mana voastra inspre acela care se face vinovat de orice fel de furt; ganditi-va ca nimic alta, afara numai de legamantul vostru, il impinge in mod legitim inspre aceasta întreprindere si ca el nu face alta decat ca, prevalandu-se de el, sa dea curs primului si celui mai intelept imbold al firii, acela de a-si conserva propria natura, propriul drept la fiintare, nu conteaza pe spezele cui si in detrimentul cui anume .              

Faradelegile pe care se cuvine sa le analizam acum, in aceasta a doua categorie a indatoririlor omului  fata de semenii lui, consista in acelea care pot fi parelnice cu libertinajul, printre care se disting cu necesitate, ca amenintatoare cu asupra de masura  cat ce priveste datoria pe care un om o are fata de un altul, prostitutia, adulterul, incestul, violul si sodomia.

Fara-ndoiala, fratii mei, ca nu trebuie sa ne indoim nicio clipa cat ce priveste faptul ca tot ceea ce s-ar putea chema crime morale, adica toate speciile din categoria celor pe care tocmai le-am pomenit, nu-i sunt perfect indiferente unui guvern a carui singura, cea mai importanta indatorire, rezida in a conserva, prin orice mijloc ce-i sta la indemana, forma esentiala care-i legitimeaza lui existenta: iata unica morala, domnii mei, a unui guvern republican!

 Or, pentru ca acesta-i mereu indignat in raport cu despotii care-i dau roata, el nu va sti sa-si inchipuie o alta cale mai rezonabila decat aceea ca mijloacele sale cele mai puternice cat ce priveste supunerea sunt cele de natura morala; caci de aparat te poti apara eficient numai ofensiv fiind, si-apoi, e stiut doar!, nimic nu-i mai putin moral decat razboiul. Si-acum, domnii mei, ma intreb cum s-ar putea ajunge sa dovedesti ca intr-un Stat imoral prin insasi ceea ce-l apara si-l conserva, este imperios necesar ca indivizi sa fie morali?

Vin chiar si zic inca mai mult de-atat: e de dorit ca indivizii ce compun statul sa fie nu morali, ci dimpotriva! Legiuitorii Greciei au intuit cat se poate de bine ca-i vital sa gangrenezi madularele ce compun o societate, pentru ca astfel, descompunerea lor morala, impietand puternic asupra fortei lor vitale, duce la propagarea perpetua a unei stari de neliniste putrescenta si mocnita, ale carei miasme sunt mereu indispensabile unei guvernari care, perfect senina si nevinovata, ca orisice guvern republican deopotriva, e de-ajuns musai numaidecat sa excite madularele urii si ale geloziei tuturor dimprejur.         

Revolta, chibzuiau, acesti prea intelepti legiuitori, nu-i deloc un atribut moral si nicio stare dezirabila anume; trebuia insa, totusi, sa fie intretinuta intr-o republica; devenea asadar de-a dreptul absurd, cum si primejdios, sa pretinzi cumva celor insarcinati cu intretinerea acestui mocnit focar de miasme imorale ale fiintarii colective sa fie inzestrati cu prea multa morala, pentru ca starea de moralitate ce-l caracterizeaza pe un individ moral aduce cu sine pacea si impacarea cu sine, in timp ce starea de imoralitate e caracterizata printr-o framantare perpetua, fapt care-l apropie pe individ de gradul de revolta launtrica necesara, in care, adica, republicanul isi tine perpetuu excitat guvernul din care face parte.

Nu trebuie asadar sa ne-ndoim o clipa macar ca tot ceea ce se cheama crime morale, adica toate intreprinderile de soiul celor pe care le-am pomenit mai sus, sunt cu totul indispensabile unui guvern a carui unica indatorire sta in aceea de a se conserva ca atare, legitimandu-se pe sine, prin orice mijloace de care dispune, in general prin orice fel de mijloace: iata unica morala a unui guvern republican!

Sa detaliem acum si sa incepem prin a analiza pudoarea, acest mecanism pusillanic, care contravine oricarei pasiuni impure. Daca ar fi stat asadar in intentia firii ca omul sa fie pudic, atunci cu siguranta ca nu l-ar fi lasat pe acesta sa se nasca gol; o multime de popoare, mai primitive decat noi cat ce priveste civilizatia, umbla dezbracate si nu-s incercate, prin asta, de niciun fel de rusine!; fara indoiala ca obisnuinta aceasta de a s imbraca are drept unic temei decat poate neprielnicia vremii si cochetaria femeilor;

Caci dansele or fi simtit de buna-seama ca-si pierd treptat toate beneficiile date de dorintele aprinse, daca n-ar fi incercat sa le previna pe acestea cumva, in loc sa le lasa sa nasca in chip firesc; atunci, pesemne,  dansele vor fi conchis ca firea, cum n-a avut ingaduinta generoasa de a le face fara defect, o ingadui atunci ca macar dansele sa-si ia toate masurile si precautiile pentru a placea, si-au purces la a face asta deghizandu-si defectele prin tot soiul de mijloace; asa ca pudoarea, departe, domnii mei, de a fi o virtute, nu-i decat unul dintre primele efecte ale coruperii, unul dintre primele instrumente ale cochetariei feminine.

Lycurg si Solon au intuit corect, asadar, ca rezultatele impudorii il tin pe individ in starea imorala esentiala pentru a raspunde astfel nevoilor de guvernare ale unui guvern republican, asa ca le-au obligat pe fecioare sa se infatiseze gol-golute la reprezentatiile publice! Roma a urmat imediat acest cu folos exemplu: se dansa gol la sarbatorile ritualice…; cea mai mare parte a ritualurilor pagane erau savarsite astfel; goliciunea trecea chiar drept virtute la unele popoare!        

Oricum ar fi, impudoarea etalata naste porniri extravagante; ceea ce rezulta din acest desfrau al imaginatiei compune pretinsele crime morale pe care noi ne-am propus sa le analizam si printre care prostitutia este primul efect. Acum, ca am revenit la matca, si ne-am liberat astfel de toate stupizeniile religioase care ne constrang, si, mai aproape de firea noastra fiind, prin insasi numarul de prejudecati de care ne-am eliberat, spulberandu-le, haideti sa ascultam dara, dragii mei, numai vocea firii, indrituiti fiind s-o facem, fiindca dac-ar fi vorba  aicea despre o nelegiuire, atunci aceea ar fi aceea de a combate si de a rezista inversunat acestor aplecari ale firii noastre de carne, convinsi fiind ca extravaganta nefiind alt’ numai decat o suita de aplecari succesive ale firii, atunci, mai degraba decat sa inabusim silit in noi aceasta patima ce ne mistuie, e indrepatit sa-i dam frau, prin toate caile posibile la care avem acces, spre-a ne satisface in pace foamea madularelor noastre.

Se cuvine, asadar, sa ne dedicam trup si suflet, misiunii noastre de a pune ordine cat ce priveste acest subiect, si de a restabili intreg cadrul necesar fiecarui individ in parte, pe care nevoia in stare pura si numai ea il impinge catre acest teritoriu al voluptatilor extravagante si fara de liman, pentru ca acesta sa se poata darui intreg, cu toate fibrele fiintei sale, voluptatilor la care pasiunile sale il indeamna, fara a se simti inlantuit ori constrans de nimic anume, fiindca nu-i nicio chemare a fapturii pe lume care sa aiba nevoie de o mai larga infaptuire facuta in deplina libertate decat numai aceasta despre care am facut pomenire.      

Pe cale de consecinta, se vor concepe pentru asta diverse locuri, cat mai ferite, cat mai largi, cat mai potrivit mobilate si sigure din toate punctele de vedere, ce vor deveni, prin forta dorintei, orase ale placerii; aicea, orisicine, de orisice sex anume, de orisice varsta, va fi adus ofranda capriciilor libertinilor de pretutindeni, care vor veni sa se impartaseasca din asa dar, iar bunul plac al tuturor celor prezenti  inbtr-insele  va fi singurul criteriu de judecata si imparteala a lor anume; cel mai mic si neinsemnat refuz va fi pedepsit de indata, deopotriva dupa regula bunului-plac, de catre acela care i-a cazut victima.

Trebuie musai sa explic aicea care-i dreapta masura a moravurilor republicane;  am promis c-oi fji consecvent si ca oi aplica aceeasi logica in toate, asa ca mi-oi tine cuvantul dat! S-a spus adesea ca intentia acestor legiuitori a fost ca, inmuind chemarea pasionala care-i calauzeste pe barbatii infierbantati catre o fecioara nuda, sa intretina viu focul dintr-insele, care caleste si pastreaza tari ca piatra toate uneltele ce-s folosite  adesea de barbati in atari imprejurari.                  

Inteleptii acestia legiuitori faceau dara numaidecat asa cat sa se intrevada numai fructul pargav si demn de-a fi dorit si sa se ascunda tot ceea ce socoteau ei c-ar putea inspira dorintele cele mai dulci si invaluitoare; in orisice caz, nu-i limpede ca ei se-mpotriveau prin asta anume scopului, finalitatii despre care noi tocmai am facut vorbire?  Simteau, dupa cate se vede, intuiau, nevoia de imoralitate a moravurilor republicane.   

Daca, intocmai cum numai ce-am spus-o, nici o patima din lume n-are atata nevoie de larga cuprindere cat aceasta din urma libertate despre care am facut vorbire, e tot la fel de drept, domnii mei, ca niciuna nu-i atat de despotica anume; caci aiasta-i privinta in care omului ii place sa dispuna, sa fie ascultat orbeste, sa se inconjoare de sclavi constransi sa-l satisfaca; or, cu orice ocazie nu-i veti da omului mijlocul secret si calea tainica de a-si exhiba, irumpand navalnic, doza proprie de despotism cu care firea l-a inzestrat in strafundurile sufletului sau, el se va azvarli inversunat sa si-o reverse inafara, in ceea ce-l inconjoara, si astea toate vor tulbura, fara indoiala, actul guvernarii voastre.

Ingaduiti, asadar, daca veti dori sa evitati aceasta napraznica amenintare, o libera destupare cat ce priveste aceste dorinte tiranice, care, in zadar impotrivirea omului, caci il tulbura si-l macin afara-ncetare;  satisfacut de-a-i fi fost ingaduit sa-si exerseze micuta-i suveranitate in mijlocul haremului de efebi ori de sultane pe care prevederea Dumneavoastra inteleapta cat si banii de care dispune i-i pot supune, omul va iesi de-acolo multumit si vlaguit de orice dorinta anume de a tulbura apele unei guvernari asa de generoase incat sa-i asigure lui toate mijloacele necesare spre-a-si potoli neinfranatele, arzatoare, lacomii trupesti.       

Dincontra se va intampla insa daca exersati cu omul diferite cai prin care sa-i impuneti ce si cum anume cat ce priveste aceste obiecte ale dorintelor lui patimase si uneori excesive, uzand in sensul aista de ridicule tertipuri inventate odinioara de tirania ministeriala si de lubricitatea Sardanapalilor.     

E stiut ca infamul si sceleratul Sartin i-a inchipuit lui Ludovic al XV-lea tot felul de plasmuiri nebunesti prin care sa-si satisfaca extravagantele, dandu-i socoteala de trei ori pe saptamana, prin Dubarry, de tot soiul de amanunte private, imbogatite, fireste, de rodul imaginatiei lui, asupra a tot ceea ce se petrecea in locurile  mai putin cumsecade din Paris. Soiul acesta de libertinaj practicat de acest Nero al francezilor il costa pe-al nostru Stat 3 milioane!

Omul, catranit de efectele guvernarii voastre, infuriat la culme si frustrat, caci va vedea cum despotismul sinelui ii este refuzat sistematic, in vreme ce voi si numai voi il practicati cu fervoare, isi va scutura vremelnic jugul pe care i-l impingeti pe grumaz, ostenit de felul vostru de-a imparati peste el si dornic sa renunte la toata aceasta povara, lucru pe care, de altfel, in conditiile date il va si face.   

Iata dara cum legiuitorul grec, pe deplin patruns de intelesul acestor idei, privea cu intelepciune chibzuita destrabalarea si dezmatul  ce se infaptuiau in Lacedemonia ori in Atena; si mai degraba i limbata pe cetatean decat sa-i interzica bautura; nicio forma de lubricitate nu-i era ingradita, si Socrate, socotit cel mai intelept dintre toti filosofii de pe lume, trecea la randu-i dezinvolt si senin din bratele Aspasiei in bratele lui Alcibiade, ramanand in toata vremea asta gloria recunoscuta si contestata de nimeni, caci Oracolul il randuise astfel, a infloritoarei Grecii. 

 – va urma – 

P.S.1: Mie, drept sursa a textului in original, mi-a servit, ca fiindu-mi azi de dimineata cel mai la indemana:  http://www.inlibroveritas.net/lire/oeuvre26830.html#page_163

P.S.2: Dupa cum lesne se poate desprinde din randurile de mai sus, o data ca nu-i (mai nimic)  nou sub soare si-a doua oara ca nu, nu cred ca-i vorba ca sa fie cumva ca si cand ai fi obsedat! E altceva, ceva diferit, ceva si asa, dar si asa… 🙂         

       

One thought on “Din laboratorul sinelui – Ciorna. Azi: traduttore traditore

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s