Sapte minute cu sens

De cateva zile, Praslea a invatat valoarea declarativa a lui „Te iubesc” (se ferea sa o spuna pana acum, am banuit ca fiind vorba de ceva abstract, al carui sens palpabil ii scapa, ocoleste cu pricepere subiectul, ca sa nu cada cumva in vreo capcana anume pusa la cale de cei mari).

Acum, insa, s-a deprins pesemne cu ce va sa insemne asa o minunatie, asa ca nu pierde nici un prilej spre a-l folosi, cum magicienii pe Hocus Pocus Preparatus!, uneori, rar, numai de dragul sa se-auda rostindu-l, alteori, cel mai adesea, fiindca-si exerseaza o data cu asta si primele mici experiente de impostura sentimentala…:-)

Asa se face ca, alaltaieri, la ora cuvenita baitei de seara, am purtat urmatoarea discutie, asupra sensului careia, cu siguranta, avem – el si eu – opinii diferite, dar care, e sigur!, pe mine cel putin m-a imbogatit cu o noua, pretioasa, sublima, POEZIE… (aproape post-moderna)…

–          Mamaaaaa……

–          Da.

–          Eu te iubesc pe tine.

–          Da? Dar ce-i aceea iubirea, mama? tot incerc eu pentru a nu stiu cata oara sa ma lamuresc asupra a ceea ce va sa insemne asta in mintea lui care da semne de maturizare pe zi ce trece.

–          Pai…imi zice el ezitand oleaca (timp in care ma gandesc ca poate mi-o serveste iara pe cea de saptamana care a trecut, aia cu „iubirea-i…odine”) Pai…mamaaaa(taraganeaza el raspunsul)…tu m-ai spalat pe mine, eu te-am spalat pe tine (fiindca da, ma sapunise si el pe mine pe antebrat cata vreme i-am spalat  eu parul) si te-am iubit.

Ei, cam asta-i, doamnelor si domnilor, iubirea: o poezie naiva, nestiuta de nimeni, si scrisa de-un copil care nu stie sa scrie…Cum ar veni, adica:

“Tu m-ai spalat pe mine

Eu te-am spalat pe tine

Si te-am  iubit.”

P.S.: Pe mine m-a uimit oleaca, da’ n-am mai zis nimica, de ce oare, dintre toate timpurile posibile, a simtit nevoia sa utilizeze tocmai trecutul?…Imi pare ca asa suna chiar mai bine infaptuirea asta facuta din cuvintele lui nestiutoare, da’ parca poti sa stii anume ce-o fi fost in mintea lui?

Advertisements

7 thoughts on “Sapte minute cu sens

    • @ Freud: 🙂 Da, si mie imi place cuvantul asta, dezmierdare! Imi pare ca-i chiar destept facut, plecand de la “spalatul de cacat”.

      Sarut – mana! Si pe curand, Ioana.

  1. veatza-i un sir de momente. nimic nu-i mai intens si mai intim decat ritualul de personal grooming reciproc intre mama si puiul ei, practicat inca de pe vremea maimutelor.

    poate ca in acel moment, la apogeul intimitatii, puiul tau a simtit atingerea diafana a acelui sentiment tandru si posesiv.

    numa’ zic.

    • @ Zamo: Sarut-mana, Zamo, pentru trecerea ta pe acilea si pentru gandul insemnat!
      Esti parinte si tu, pot banui, nu-i asa?
      Da…inclin sa cred ca asa a fost…si eu m-am gandit la toate astea, e ciudat cat de puternice le pot fi copiilor intuitiile si cat de curat le este imboldul ce le pune pe buze vorbele lor (ce pot doar parea stalcite si stangace…)
      Nu, nu-s nebuna, nici zaltata, nu-i nici pana-ntr-atat de confiscata de iubirea de mama cat sa confer vorbelor piciului o importanta mai mare decat o au plasmuirile oricarui copil din lume in ochii oricarui parinte din lume…n-as vrea sa se inteleaga cumva asa scrisele mele de mama indragostita de puiul ei…
      Doar constat (si o fac in scris) ca prin ei, prin copiii nostri, viata noastra-i mai bogata si mai plina de sensuri, dintre acelea anume ce-s mai curate si mai profunde decat profunzimile insasi ale unui sine ego-centrat. Eu, bunaoara, am fost mult mai aplecata catre nefericire (din aceea blestemata si imprecisa, anume, caci n-as fi stiut sa-i mentionez un motiv…era doar o nefericire din aceea ambigua, presimtita, a omului care brusc nu-si mai ajunge lui insusi, in sensul aista, cumva…) inainte sa devin mama decat acum.
      Acuma, insa, il am pe el inainte de-a ma avea pe mine insami (iar nu in sensul de posesiune zic toate astea, pentru ca de-ar fi numai asa, in termeni de ce posedam in plus, ar fi o prostie imensa cum si-o neintelegere crasa si o nechibzuinta fara margini din partea noastra) si asta-i da gandului imbold spre mai departe si mintii indrazneala cat sa mai scruteze visator viitorul, caci ceea ce pentru el e prezent pentru mine-i trecut, iar ceea ce pentru el e viitor, pentru mine-i prezent…ori cam asa ceva…

      • Tu poti banui ca-s parinte, si eu pot fi, dar nu neaparat de copii. Poate-s parinte in cultul unui zeu, poate sunt parintele boborului meu. Pot fi si parinte de idei, nu?

        Tristetea neostoita este deseori apanajul inteligentei exceptionale si nu, nu cred ca esti nebuna, nici exaltata – numai un tampit ar ajunge la concluzia asta. Esti mama.

        Articolul tau mi-a placut si, fiind un om de putine cuvinte si mai vizual, ca sa zic asa, m-a dus cu gandul la doua imagini. Fie-mi iertat ca bag 2 URL-uri, dar nu vaz cum altfel ti le pot oferi:
        1. http://inbonobo.tumblr.com/post/22839128309/inothernews-yes-really-were-more-shocked
        2. http://asa.zamo.ca/2011/05/ce-naste-din-pisica-i.html (clipul de sub “pustiul care-si injumatateste sansele de supravietuire”)
        Sper sa te distreze ambele 😀

    • @ Zamo:
      Chiar m-au distrat cele indicate si mi-a placut umorul nebun si inteligent, deopotriva, al articolului de pe blog-ul tau!
      Am ramas cu ideea ca voi reveni acolo cu cateva comentarii, imediat ce timpul mi-o va ingadui, caci, iaca, pana acuma ziua de azi se dovedeste a fi oleaca mai agitata decat m-am asteptat…
      Sigur ca poti fi la fel de bine si parinte de idei, cum si parinte in cultul unui zeu!
      Eu mi-am ingaduit sa opinez c-ai fi si tu parinte, pentru ca mi-a parut a intrezari printre randurile tale o anume duiosie, intelegatoare, cum si tandra, la adresa manifestarilor astora ce tin de universul copilaresc – ca sa-i zic asa – si-atunci primul gand mi-a fost acela ca astea toate pot veni din faptul ca-ti sunt si tie mai mereu sub privire niscaiva pici…
      Ah, si sa nu-mi uit, c-am ras in hohote si inca rad gandindu-ma la partea aceea din articolul tau in care faci trimitere la “quiet-happy contemplative look”…:-)))
      Cu restul gandurilor oi reveni cat de grabnic poci, ca uite timpul cum da navala peste mine!
      Sarut – mana pentru trecerea-ti, asadar, si pe cat mai curand!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s