Din laboratorul sinelui – Pamfletul: Sa facem sa fie (un fel de) comedia bufa…

Pentru ca jocul e sanatate curata si sursa de invatatura pentru minte, cum si pentru trup, si intrucat conditiile ne sunt intrucatva prielnice, iar ante-mergatorii nostri au si stabilit deja un posibil cadru pentru desfasurarea comediei, iata in cele de mai jos o tentativa, care s-a straduit sa respecte mai toate conditiunile impuse, fara numai daca, in graba fiind scrisa ea, nu a nesocotit nestiut pe unele dintre ele, lasandu-se confiscata de „curgerea” lina a personajelor catre un deznodamant al carui grotesc e departe sa egaleze pe alocuri grotescul realitatii…

Frazele rostite de personajele noastre le apartin, in marea lor majoritate (si anume exact in punctele lor esentiale!), iar, drept proba, sursele de unde au fost preluate exact acestea sunt indicate mai jos, ca fiind fragmente din interventii publice ale acestora sau din postarile aparute sub semnatura proprie pe diverse platforme de socializare en vogue.

Nimeni nu moare la final, asadar, caci mai mare si mai perfida osanda decat viata insasi nici ca-mi pot inchipui, mai ales intr-un prezent in care, comedia confundandu-se lesne cu traghedia, traiesti invaltorat, aruncat de val din bratele rasului spasmodic in cele ale plansului cu suspine si invers, ori de cate ori povestea o impune…  

Personajele, asadar:

 

1. Sebastian Tipatescu – june prim, fost, (actual, nu!) si viitor consilier

Surse:

http://www.ziare.com/lazaroiu/stiri-sebastian-lazaroiu/lazaroiu-confirma-alba-ca-zapada-e-noua-republica-1125944

cum si postare cont personal: „Cam asta e Sova. Si totusi spitalele de psihiatrie ar mai avea locuri libere…„In pauza publicitară la emisiunea Realitatea TV, Dan Șova s-a apropiat de urchea mea și, cu o privire fixă, a început următoarea incantație: Neamțu hitleristule, fascistule, Neamțule, hitleristule, hitleristule, fascistule… Ad nauseam. A durat cam cât de o pauză publicitară. Ca și Bănicoiu, Negoiță Robert sau Mazăre, omul ăsta e în prin Parlamentul României, prieten cu Victor Viorel Ponta, votează legi, dă interviuri, are permis de conducere și, mai ales, pregăteste viitorul României sub umbrela USL. Horror.”

 

2. Theodor Farfuridi – cinic opservator

 

Surse: postare personala pagina FB: Niels Schnecker (Antena 3): “Institutul Cultural Roman, sub conducerea lui Patapievici, este o organizatie nazista” (7 iulie 2012). L-am facut sa repete asta de mai multe ori.

Respectiv:

Vorba lui Daudet: “la Republique, cause de ce mal”…

si

HALESTE-I PE RECHINI! (degustare de rechin putrezit La Green Hours -Calea Victoriei, 120 – joi 7 iunie, ora 19:30): Pentru finalul campaniei invit amatorii de experiente extreme la un eveniment viking: o degustare de rechin putrezit islandez. E mai tare decit orice brinza frantuzeasca si are, in plus, strasnice virtuti! Revendic, asadar, misiunea de viking al politicii romanesti: nemilos pentru rechini!

cum si, suplimentar.:

http://www.facebook.com/#!/photo.php?v=10150918870428971 – Discurs despre rechini

3. Andrei Zahariseanu – Ministru de Externe

Nu stiu daca are aceeasi problema, nu am verificat, dar … cum imi explic? Simplu. Trebuie recunoscut, in Romania este un declin al acestor formari pentru aspecte care par formale: gramatica, logica. Noi inca n-am intrat in intrebarea sau in capitolul deschis de intrebarea ‘cata logica este chiar in rationarea publica de multe ori’? Ori sunt erori de logica, daca vreti, pe scara foarte mare.” a explicat ministrul.

Tot el a continuat cu raspunsul, incercand sa “revina” la subiect.

“Sa revin. Sigur, aceasta pregatire sub aspectul formal, daca vrem reguli de gramatica, reguli de logica, de ce nu … si reguli de etica elementara. Aceasta pregatire ar trebui restabilita in invatamantul nostru. Vedeti bine, a venit valul computerelor, sa spun asa, oamenii se lucreaza pe computere si neglijeaza celelalte lucruri, ori nu trebuie neglijate.” a mai precizat fostul ministru al Educatiei.”

Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/politic/raspunsul-halucinant-al-ministrului-marga-intrebat-cum-comenteaza-greselile-din-cv-urile-colegilor.html

4. Leave-you Poop – trecator, ocazional Ministru interimar la Ministerul Educatiei

Sursa:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/liviu-pop-ministru-interimar-al-educatiei-m-am-inteles-cu-ponta-sa-pun-umarul-la-educat-989/pagina-comentarii//toate-comentariile.html

 

5. Victoras Glumesku – palmas al mintii, ocazional Prim – Ministru

Dintr-o lipsă de atenţie ne-am concentrat pe bătălia internă. Se încearcă lipirea României de Ungaria, ceea ce este profund incorect. Popularii încearcă să spună că România face ce a făcut Ungaria. Suntem victime”, a spus la Realitatea TV premierul.

„Situatia fondurilor europene este extrem de complicata.”

6. Trandafir Lumpenescu (zis si Dandanache Dormeanu)   – fante de Obor, prezidentiabil, catindat impus de la Centru – COR

Sursa:

http://www.ziare.com/crin-antonescu/traian-basescu/crin-antonescu-voi-fi-un-presedinte-interimar-discret-1176995

7. Roberta Frumusescu – inchipuita pesemne in sinea Domniei Sale femme fatale, in realitate are ceva din aerul induiosator si anacronic al acelor femei ce-au fost frumoase odinioara si care isi prelungesc pentru sinea lor gloria clipei din trecut, plasandu-si o parte din amintiri in prezent; de aici, poate, si confuzia personajului, care pare obnubilat, cumva pe toata durata derularii actiunii noastre  – COR

8. Zambaccian Nastasescu – condamnat la viata

Sursa: manuscrisul scrisorii, facut public:

„Andrei, dragul meu,

Vei rămâne capul familiei, să ai grijă de mama şi de fratele tau. Ştiu că va fi greu, dar ştiu că vei reuşi, va trebui cu ajutorul avocaţilor să-mi restitui dreptul la onoare şi la demnitate. Poate că va fi greu să înţelegi decizia mea, dar nimeni nu va reuşi să mă umilească după o viaţă de muncă şi de eforturi. Prefer să plec de lâgă voi cu demnitate şi cu sentimente că nu accept nedreptăţile. Îţi doresc să fii fericit, să ai o viaţă frumoasă şi să nu faci niciodată politică. Vei avea multe griji, dar vei găsi mulţi oameni care îţi vor fi aproape.

Te îmbrăţişez cu toată dragostea,

Tata“.

 9. Hanibal Ilici – Calau – COR

Sursa:

http://www.click.ro/news/bucuresti/Ion-Iliescu-Victor-Ponta-VIDEO_0_1428457195.html#

10. Psihiatrul (care, analizat mai in detaliu, pare identic la infatisare cu Marele Absent, al carui portet este atarnat de perete, doar ca noi vom constata asta abia mai spre final, cand ne vom concentra atentia mai puternic si asupra atributelor fizice ale Psihiatrului. Pana atunci, insa, ne vom lasa confiscati pe cat posibil de decor si de desfasurarea actiunii, asa cum curge ea…)  

Ne aflam, asadar, intr-o incapere larga, spatioasa, mobilata sumar, cu peretii zugraviti in alb si acoperiti cu portretele in devalmasie ale unor personaje istorice de data mai mult sau mai putin recenta.

Incaperea e luminata de un imens candelabru albastru – cobalt, cu bratele lungi ca niste gheare ascutite, desi e limpede, judecand dupa ceea ce se poate vedea din afara, ca ne aflam in plina zi torida de vara (poate ca-i undeva in jurul pranzului, ori poate inspre ceasurile 17.00 ale dupa-amiezei, dar oricum nu mai tarziu de atat!)

Pe ferestrele strajuite de gratii metalice se pot vedea profilandu-se in zare siluetele catorva braduleti, de care atarna globuri numeroase in nuantele tricolorului romanesc.

Aceasta imensa sala alba nu-i nici teribil de primitoare, dar nici dezagreabila la prima vedere. Desi e mobilata minimalist, nu-i deloc saracacioasa, ba chiar dimpotriva, caci ici si colo sunt risipite cateva fotolii din piele alba, confortabile, si unul dintre colturi e strajuit chiar de o canapea, tot confortabila, si tot din piele alba. Parem a ne afla mai degraba in sala destinata orelor de terapie in grup dintr-o clinicuta de psihiatrie adresata celor mai cu stare. Nici vorba sa fie un spital cum sunt cele de stat! Pe tavan, jur imprejurul candelabrului spectaculos, sunt lipite ori desenate, poate, zeci de stele si stelute, comete, ba chiar si luna-i acolo, daca te uiti cu atentie mai inspre coltul dinspre fereastra!

O Venus din Milo, insa de culoare albastru-cobalt si ea, sta intr-un colt, iar langa ea e un scaun din acela cu rotile cum folosesc de o obicei paraliticii. Scaunului ii este atasata, in partea din jos, o plosca.

Dintr-un difuzor mascat undeva (caci nu-i de zarit) rasuna muzici linistitoare, intrerupte la intervale regulate de un moment de tacere solemna, dupa care cateva bubuituri de toba marcheaza inceputul imnului national. Se canta „Desteapta-te, romane” cap – coada, dupa care din nou liniste, tot solemna si ea, si-apoi muzicile chill o iau de la capat din nou…si tot asa…

La o masa din sticla, eleganta, cu picior inalt si subtire, sta Psihiatrul. Rasfoieste niste foi de observatie si pare cufundat adanc in gandurile sale. Din cand in cand ridica privirea si isi potriveste pe nas ochelarii eleganti – Chanel scrie, cu ostentatia discreta care caracterizeaza luxul, pe rama acestora – privind catre tabla din coltul opus, pe care, cu un marker negru, scrisese data (14.07.2012) si titlul, labartat, clar: Sedinta de dramaterapie – II. Terapie cognitiva.

Gongul bate de douasprezece ori, se aude ceva forfota undeva, in spate, unde putem banui ca-i o anticamera, si in incapere isi face aparitia un pusti brunetel, cu ochelari pe ochi, si cu o figura de premiantul clasei, care aduce un pic, daca ai multa imaginatie, si cu cea a lui Titulescu. Pustiul poarta la gat o cravata de pionier si are pantaloni trei-sferturi, din cei cum aveau mai demult picii strengari ce bateau toata ziua mingea pe maidanul din spatele blocului. Are si el in mana un marker si-i atat de preocupat de propriile interese incat abia daca ii da un „Buna ziua” scurt si repezit Psihiatrului. Parc-ar fi o scena surprinsa la ora de dirigentie, atat de sever se uita la el Psihiatrul!

La subsuoara pustiul are o cartoaie pe care scrie cu litere de tipar, mare, negru pe alb, Teza de Doctorat, dar mai jos nu se vede clar ce scrie, asa ca nu stim nici cui apartine teza, nici macar daca ea apartine cuiva anume…

Pustiul acesta obraznicut scruteaza cu privirea portretele personajelor agatate pe pereti si se infige in fata unuia care-l reprezinta pe Nicolae Titulescu (caruia, repetam, fizic pare ca pustiul ii chiar seamana) si, cu limba scoasa, cum fac copiii intr-un acces de mare incantare, ii mazgaleste acestuia o pereche de mustati intoarse, din acelea aproape cazacesti. Se indeparteaza apoi oleaca, scruteaza din nou, si multumit, parca, de-asa nazbatie, isi ocupa locul pe unul dintre fotolii.

–          Nu pot, nu pot convietui cu Marele Absent, murmura el aproape in soapta, ca  pentru sine, caci e limpede ca nimeni, in afara de noi, nici macar Psihiatrul nostru, nu-l aude.

E randul unei femei sa intre in scena. E inalta si bine facuta si-i invesmantata intr-o rochie verde- smarald care-i pune in evidenta bustul generos. Are parul buclat si buzele ii sunt carnoase si in mintea ei este, cu siguranta, perfecta, in infaptuirea ei naiv-aspirationala.

–          Buna, Roberta!, i se adreseaza blajin Psihiatrul.

–          25, 26, 42, 67, 92, 128, gata!!!…Buna ziua, raspunse ea, oarecum distrasa. Doriti un autograf?, intreba ea mecanic, de parca-ar fi fost actionata cu cheita.

–          Nu, acum nu, Roberta draga, poate mai tarziu.  Pofteste, sezi, i se adresa el ingaduitor.

In clipa aceea, pustiul din fotoliul alb ridica privirea si se uita la ea atent, un pic incruntat, dupa care ii scoase limba si se maimutari. Ea nu-i raspunse, dar afectata, pesemne, de un asa afront, ii flutura mana prin dreptul capului, semn ca-i oleaca nebun…Se aseza pe canapeaua din coltul incaperii, loc rezervat, din cat vom vedea, coristilor, care-s si un soi de martori ai scenelor ce au sa urmeze.

In incapere intra acum o sora medicala imbracata intr-un halat alb foarte-foarte scurt, de sub care ii ieseau picioarele: lungi, subtiri, ca doua coloane din marmura alba, care se terminau cu niste pantofi rosii cu toc  stiletto, o mi-nu-na-ti-e!!! O pereche de sani imensi, carnosi, revarsati din decolteul generos, completau portretul acestei divine fapturi, la gatul careia atarna, parca batjocoritor, un crucifix rosu-rubiniu. Roberta o privi atent, isi musca buzele a naduf si ofta indelung.

Tanara asistenta impingea din spate un carucior cu rotile in care motaia un batranel trecut binisor de 80 de ani. Ai fi zis ca-i un bonom fara pereche, daca judecai dupa trasaturile abia intrezarite ale chipului. Din gura intredeschisa i se scurgea spre barbie un firicel de saliva si pielea fetei toata ii era patata cu pete maronii, din acelea cum au cei trecuti de o anumita varsta.

–          Faceti loc, faceti loc! zise tanara asistenta, nu-i prea limpede cui anume, caci nu era nimeni in cale. Faceti loc, Ni-Na, Ni-Na, Ni-Na! facu ea ca Salvarea si-l apropie pe batranel de scaunul cu rotile din coltul incaperii, in care ii si facu vant de indata ce putu, asezandu-l pe acesta direct deasupra decupajului prin care se intrezarea conturul alb-metalizat al recipientului colector de urina.

–          Nina? sughita batranelul, brusc dezmeticit de miscarea brutala la care tanara il supusese, dar pentru ca in jur nu era zgomot si pentru ca scaunul acesta nou ii convenea de minune, paru sa atipeasca imediat la loc.

N-ai fi zis ca-i un barbat atat de primejdios incat sa isi justifice apelativul cu care il desemnau ceilalti: „Ilici Calaul” ii ziceau colegii de la terapie cognitiva de grup, dar poate ca era doar o gluma de-a lor, poate ca facea parte si asta tot dintr-un rol, dintr-un text al vreunei piese de teatru pe care Psihiatrul le cerea sa o interpreteze sub ochii lui, analizandu-i plin de importanta, cum si de un anume mister profesional, pe fiecare dintre ei in parte.

Batranelul facea parte dintre coristi, asa ca fu impins cu scaunul pana aproape de Roberta si asistenta cea senzuala iesi din scena.

Cu parul fluturandu-i in vant si cu o privire albastrui – laptoasa, aproape inexpresiva, cu cearcane adanci sub ochi, cum se intampla sa fie insemnati anume fie boemii, fie jucatorii la jocuri de noroc, intra in incapere, pasind gratios si important, Trandafir Lumpenescu(zis si Dandanache), care isi facu vant pe canapea, langa Roberta, fara prea multe vorbe, caci isi stia locul si rolul pe care il avea de interpretat, iar el, clar, era corist tura asta.

–          Voi fi o prezenta discreta in reprezentatia asta, il privi el pe Psihiatru direct in ochi si-l asigura, ca pentru a-i confirma acestuia ca a inteles bine care-i e rolul si ca nu va tulbura cu prezenta-i desfasurarea sedintei de terapie de azi.

–          Elegant si discret ca-ntotdeauna, domnule Trandafir, ii zambi Psihiatrul, plecand usor capul in semn de salut, de recunoastere si de multumire deopotriva.

Pustiul in pantaloni trei-sferturi facu pe ascuns un gest obscen si apoi, pentru a compensa parca impolitetea comisa cu un deget ridicat in sus si celelalte inchise in pumn, zambi gales in directia pedantului Trandafir. Acesta ii raspunse tot de-o seama si se tolani pe canapeaua moale si confortabila, inchizand pret de cateva clipe ochii.

–          Lasati-ma sa intru, lasati-ma sa intru! Sunt intarziat, se auzi de-afara o voce grava, barbateasca, si pe usa intra un domn mai in varsta, imbracat intr-un costum elegant, bleumarin.

–          Poftiti, domnule Zahariseanu, nu sunteti intarziat, zise Psihiatrul.

–          Ah, nu?

–          Nu. Sedeti, mai zise Psihiatrul, indicandu-i si acestuia un fotoliu confortabil, alaturi de Trandafir Lumpenescu (zis si Dandanache).

–          Va puteti inchipui, domnule doctor, zise acesta asezandu-se si gafaind un pic, e limpede ca prestigiul si recunoasterea noastra in exterior au dat inapoi in 2009-2012!

 

Doctorul incuviinta zambind, printr-o aplecare a fruntii, dar nu raspunse nimic.

 

–          Cum cine sunt, cum adica cine sunt?!, se isca zvon de cearta de afara si in scena navali un domn intre doua varste, cu aer de director de aprozar, infuriat peste poate, cu vocea ascutita si usor isterica. Cum cine sunt?! Sunt ministru interimar la Educatie, stimata domnita! M-am inteles cu Glumesku sa pun si eu umarul la Educatie!

 

–          Poftiti, domnule Poop, poftiti, ii zise Psihiatrul, si ii indica un fotoliu apropiat de al lui Glumesku, care se plictisise deja si copia ceva dintr-o carte cu coperti groase intr-un caiet dictando pe coperta caruia scrisese cu migala: Referat I.

Domnul Poop se aseza indata langa Glumesku si amandoi incepura a susoti, ca doi colegi de banca ce abia asteapta sa se intalneasca in timpul orelor, fiindca nu le-ajung pauzele.

–          Sarrrrut-manusitele, stimata domnita, ce mai faceti Dumneavoastrrrra? se auzi graseind agreabil o voce barbateasca din culise. Ingaduiti-mi, daca nu va este peste poate, sa va invit maine searrrra la o degustarrrre de rrrrechin islandez, o delicatesa nebanuita. Compania Dumneavoastrrrra ar fi o pleasca imensa ce s-ar asterrrne in mod cu totul inasteptat, desi dorit, la picioarele mele. E mai tarrre decit orrrrice brrrrinza frrrrantuzeasca, sa stiti, si arrre, in plus, strrrrrasnice virrrrtuti! se auzi mai departe vocea lui Theodor Farfuridi,sarmant ca-ntotdeauna si mult peste nivelul celor dimprejur, atat cat ce priveste aspectele lui pozitive, ca barbat, adica, cat si in ce priveste ironiile fine si muscatoare, pe  care ceilalti le invidiau la el, caci nu-i puteau tine piept, nici agerimii mintii, nici ascutimii limbii.  

–          Ooooo, buna ziua, Domnule Doctorrrr (zise el graseind puternic, atunci cand intra in sala, invesmantat impecabil, intr-un costum marron cu papion) Umbla vorba prin tarrrg ca Institutul Dumneavoastrrrra de Sanatate Mintala este o orrrganizatie nazista. M-am intalnit mai ierrrrri in orrras cu domnul Niels Schneckerrrr si l-am auzit spunand asta de cel putin trrrrrrei orrrri…

–          Nazisti? Nina…unde-i Nina?… se agita in scaunul lui cu rotile batranelul, pana cand Victoras Glumesku ii apasa mana de a lui si ii zise:

–          Stati linistit, stati linistit, agitatia nu va face bine, stiti doar…Nu-i vorba despre nazisti…nu despre aceia…nu…domnul Farfuridi zice de noua Germanie nazista…de nenorocita aia de cancelara….de cei care-s colaborationisti….ii zise Glumesku Calaului si apoi, intorcandu-se inspre Doctor, adauga:

–          Adevarul e, Domnule Doctor, ca, dintr-o lipsă de atenţie, ne-am concentrat cu totii pe bătălia internă. In realitate, se încearcă alipirea României de Ungaria, ceea ce este profund incorect. Popularii încearcă să spună că România face ce a făcut Ungaria. Suntem niste victime – mai zise Glumesku, dupa care fu nevoit sa taca, pentru ca din anticamera se auzea din noi forfota si zgomot de pasi, si in incapere navali un domn dolofan, cam rozuliu, invesmantat cu o mantie purpurie, care tinea in mana un craniu si purta la gat, infasurat in rotocoale ample, un fular Burberry:

–          A fi sau a nu fi?! Asta-i intrebare! declama el plin de patos.

Cand dadu cu ochii de toti cei adunati in incapere, acesta isi mai domoli usor elanul declamatiunii, se opri teatral, insa, direct in mijlocul scenei, si privi in jur roata, dupa care duse mana cu craniul pana in dreptul inimii, facu o  plecaciune adanca si incepu:

–          Doamna, domnilor, imi pare rau ca trebuie sa asistati la asa ceva, insa, in calitatea mea de condamnat pe viata la viata nu pot sa nu ma intreb…sa nu va intreb: doamna, domnilor, a fi sau a nu fi?! – asta-i intrebarea…  

–          Mai tarziu, mai tarziu, domnule Nastasescu, vorbim si despre asta… avem o sedinta separata de consiliere numai pentru sinucigasi…aceea-i facuta anume pentru cei ca Dumneavoastra…zise Psihiatrul destul de politicos.

–          Ah, da? intreba Nastasescu si se apuca apoi sa evalueze cu atentie tablourile personajelor istorice agatate de peretii incaperii, cum si calitatea tamplariei din care erau executate usile si ferestrele. N-am mai vazut de mult asemenea lucratura fina a gratiilor, murmura el ca pentru sine, destul de tare insa cat noi sa-l putem auzi.

–           Oh, Monsieurrrr le Docteurrrr, isi incepu Farfuridi fraza graseiat…Voila! C’est la Rrrrepublique Rrrroumaine qui est la cause de tout ce mal!!!  sfarsi el, indicandu-l cu degetul, compatimitor, pe Nastasescu.  

–          Ah, bon….ii replica ambiguu Psihiatrul…..ce n’est pas seulement ca…..a mon avis, monsieur…. Dar nu apuca sa termine fraza, caci din anticamera se auzira lalaite cumva, ca de vocea unui copil care rosteste un descantec de genul lui Auras, Pacuras!, urmatoarele:

–          Sova nebunu’, trage cu tunu’, noaptea la unu’! si in incapere intra elegant si ferchezuit impecabil Sebastian Tipatescu, cel pe care toti il dispretuiau cumva, da’-l si invidiau oleaca, numai ca nemarturisit, fiindca nu le-o ingaduia orgoliul, pentru relatia sa neinchipuit de apropiata si de armonioasa cu Marele Absent.

Tipatescu era un tip bine, inca tanar, cu un aer de fante oleaca obosit intrucatva de atata succes nebun.

Unii il socoteau un colportor ieftin, altii ziceau despre el ca-i aproape profet, desi stiau preabine din istorie ca mai nimeni nu-i vrednic a se numi profet in tara lui.

Tipatescu se dovedea un tip destul de original si era bun amic atat cu Alba ca Zapada cat si cu Negru ca Taciunele, ceea ce-i conferea o anume aura si un anume statut privilegiat.

La vederea lui, Trandafir Lumpenescu, asezat comod pe canapea, parand ca doarme, schita  mai intai un gest de dispret si mai apoi facu un semn discret in directia lui Glumesku, ca pentru a se asigura ca-s inca solidari intre ei cat ce priveste parerea lor asupra acestuia din urma venit.

Glumesku copia mai departe de zor, asa ca nu-l vazu pe Lumpenescu, iar acesta simti atunci nevoia sa se consulte din priviri cu Calaul. Calaul, insa, motaia. Lumpenescu se simti brusc singur, atat de singur…

–          Suntem acum cu totii, domnilor,  asa ca imi veti ingadui sa cer acelora dintre Dumneavoastra care ati avut de scris referate pentru astazi temele la control. Vom lectura mai intai in public lucrarile, dupa care le vom analiza in parte…De acord, domnilor?

Tacerea ii paru Psihiatrului un raspuns suficient de elocvent, asa ca incepu:

–          Teza Dumneavoastra, domnule Glumesku!

–          E-un plagiat ieftin!, afirma scurt din fotoliul lui Tipatescu.

–          Sa fim mai ingaduitori, dara, va rog, domnilor, domnule Tipatescu, suntem aici spre binele tuturor, iar un grad mai ridicat de ingaduinta cat ce ne priveste pe fiecare in parte n-are cum sa strice, sa dauneze Binelui nostru colectiv…

Tipatescu cantari un pic cele ce-i spusese Doctorul si se gandi ca pentru moment e mai bine si mai intelept sa taca.

–          Nu fac atata caz de ea, Domnule Doctor, raspunse Glumesku, daca vor dovedi ca-i un plagiat, sa-mi retraga titlul de doctor, n-am trebuinta de el, oricum nu-l folosesc. Insa eu de demisionat tot nu demisionez, orice-ar fi, caci sunt acolo unde sunt pentru binele tarisoarei mele si a oamenilor ei. Am promis sa depolitizez totul si o voi face, am promis sa scap tara de hidra PDL-ista, si o voi face, am promis sa-l calc in picioare pe Marele Absent, si o voi face, dar numai si numai in cadrul perfect legal pe care mi-l vor oferi Sfanta noastra Constitutiune, care ne e buna prietena, si CCR-ul care ne e dusman! spumega Glumesku, asa de inversunat incat Doctorul il intrerupse imediat.

–          Am inteles care-i teza Dumneavoastra, domnule Glumesku. Va recomand dara numai oleaca mai putin patos declamativ, caci pasiunea nestavilita nu face bine nimanui, si deci nici actului de guvernare in sine…zise politicos si cumpatat Doctorul.

Glumesku tacu, caci nu intelesese prea bine sugestia…ori poate ca era doar o gluma proasta de-a doctorului asta cu cumpatarea…cu moderatia…

Calaul isi scapa capul intr-o parte si sforai usor.

Nastasescu se oprise in fata „Bataliei de la Calugareni” si-i cumpanea, fireste, valoarea convertita in euro.

Trandafir zambea pierdut, cu ochii lui albastri atintiti in gol…ii trimisese Robertei un biletel de amor si acum astepta, pesemne, un raspuns de la dansa.

–          22, 23, 54, 87, 128, gata!!! se auzea dinspre aceasta anume. Anul asta imi planuisem sa ma marit… 36, am 36 de ani….nu mai mult…dar nimeni n-o asculta, asa ca tacu

–          Domnule Zahariseanu? il provoca Doctorul pe Ministrul de Externe.

Aista se ridica in picioare ca un elev silitor la scoala si incepu sa bajbaie ceva despre Mussolini, dupa care, luandu-si seama relativ brusc unde se afla, facu un efort de concentrare teribil si purcese a vorbi tare si usor sacadat:

–          Nu stiu daca avem cu totii aceeasi problema, nu am verificat, dar … cum imi explic? Simplu. Trebuie recunoscut, in Romania este un declin al acestor formari pentru aspecte care par formale: gramatica, logica. Noi inca n-am intrat in intrebarea sau in capitolul deschis de intrebarea „cata logica este chiar in rationarea publica de multe ori?” Ori sunt erori de logica, daca vreti, pe scara foarte mare.” a explicat ministrul. Sa revin, insa, zise el dupa o scurta pauza de respiratie... Sigur, aceasta pregatire sub aspectul formal, daca vrem reguli de gramatica, reguli de logica, de ce nu … si reguli de etica elementara. Aceasta pregatire ar trebui restabilita in invatamantul nostru. Vedeti bine, a venit valul computerelor, sa spun asa, oamenii se lucreaza pe computere si neglijeaza celelalte lucruri, ori nu trebuie neglijate.” a mai precizat el.

Doctorul incuviinta, dand din cap a intelegere, dupa care il pofti sa sada si se indrepta cu intreg trupul catre Nastasescu, care cantarea mai departe tabloul:

–          Domnule Nastasescu, va rog…lucrarea Dumeavoastra!

Atata i-a trebuit lui Nastasescu, parca, asta asteptase poate ori chiar era framantat pana peste poate de dilemele lui, caci incepu sa declame, pe un ton teatral:

         

Andrei, dragul meu,

 

Vei rămâne capul familiei, să ai grijă de mama şi de fratele tau. Ştiu că va fi greu, dar ştiu că vei reuşi, va trebui cu ajutorul avocaţilor să-mi restitui dreptul la onoare şi la demnitate. Poate că va fi greu să înţelegi decizia mea, dar nimeni nu va reuşi să mă umilească după o viaţă de muncă şi de eforturi. Prefer să plec de lâgă voi cu demnitate şi cu sentimente că nu accept nedreptăţile. Îţi doresc să fii fericit, să ai o viaţă frumoasă şi să nu faci niciodată politică. Vei avea multe griji, dar vei găsi mulţi oameni care îţi vor fi aproape.

 

Te îmbrăţişez cu toată dragostea,

 

Tata“.

 

–          Oooooooo,  exceptional, excelenta compozitie, mi-nu-na-ta interpretare, se auzi ca un vaier prelung dinspre coristi.

–          Sper ca Marele Absent e acum fericit! spuse patetic si plin de patos si Glumesku, in timp ce copia de zor.

–          Sa vina minerii, sa semene flori peste democratie!, se agita Calaul in scaunul lui pentru paralitici, dupa care atipi ostenit la loc.

–          Oh, domnule Nastasescu, sunteti chiar mai demagog si mai orator decat eu insumi sunt si ma socot a fi, suspina cu admiratie Trandafir Dandanache Lumpenescu.

–          Ntz, ntz, ntz, se auzi plescaitul din buze graseiat si nemultumit foarte venit dinspre Farfuridi, voila, messieurrrrs, la notrrrre Rrrrepublique, qui est la cause de tout ce grrrrand mal!  Haliti-i, domnilor, haliti-i pe rrrrechini! Doamna, va invit joi searrrra in Grrreen Hourrrrs, la o mi-nu-na-ta degustarrrre de rrrrechin putrrrrezit islandez! O delicatesa aparrrrte! Il faut que vous venez! E mai tarrrre chiarrr decit orrrrice brrrrinza frrrrantuzeasca si arrre, in plus, strrrrrasnice virrrtuti!

–          Domnule Farfuridi, va rog…incepu politicos si cumpatat Doctorul…ingaduinta Dumneavoastra…..

–           Rrrrevendic misiunea de viking al politicii rrrromanesti: nemilos pentru rrrrechini!!!, zise Farfuridi si apoi tacu, tinand cont de sugestia Psihiatrului personal, precum orice individ educat foarte.

–          Induiosator, domnule Nastasescu, zise Doctorul, fara sa specifice daca asta-i negresit bine, ori negresit rau cat ce priveste perspectivele evolutiei viitoare a starii pacientului sau.

 

–          Domnule Tipatescu, lucrarea Dumneavoastra? se adresa el apoi calm lui Tipatescu, care isi astepta impetuos randul la discurs.

 

–          Dragă badie Mihai, (incepu sa lectureze si Tipatescu)

„Când stăteam pe malul Dunarii acum doua luni și îți spuneam că Albă ca Zăpada este inevitabilă, nu credeam că ea va veni atât de curând.

Salut initiațiva voastră lansată prin Noua Republica. Cred că este cel mai puternic semnal al nevoii de schimbare.

Generația mea și generația ta nu mai pot sta deoparte. Sunt mulți oameni ca mine și ca tine, care au facut o carieră, care s-au împlinit profesional și cărora le pasă de România. Dar sunt și mai mulți tineri la început de drum care au nevoie de o direcție.

Deopotrivă sunt oameni în vârstă care se gândesc mai mult la soarta copiilor și a nepoților decât la ceea ce statul le mai poate oferi acum.

Toți acești oameni merită să li se spună adevărul așa cum e. Toți cred că e momentul unei schimbări curajoase după o lungă tranziție presărată de ezitările și complicitățile politicienilor. Cu atât mai mult cu cât ne aflăm la ora unei mari cotituri pentru omenire.

Știu ca e o întreprindere dificilă. Cred ca și tu ești conștient cât de greu este să învingi inerția unui sistem construit să mențină o ordine strâmbă și inechitabilă, să conserve privilegiile câtorva în detrimentul majorității. Cred că realizezi cât de greu este să te lupți cu demagogia, populismul și democrația mimată din jurul unor bugete fals construite.

Ei îți vor spune că ești naiv, că ești tânăr, că vrei să îți faci imagine. Te vor batjocori, te vor trimite în derizoriu. Dar astea sunt vorbe, Mihai. Sunt armele lor să te descurajeze. Mizele sunt mult mai mari și niciodată nu trebuie să uităm aceste mize. Vorbim de viitorul României.

Noi avem datoria să încercăm să schimbăm direcția și să mobilizăm energiile românilor spre binele generațiilor de astăzi și ale celor care vor veni. Nimeni nu ne garantează că vom reuși, dar cred ca e un moment bun să încercăm.

Prea adesea am spus: „Asta e România în care trăim, deși ne-am dori să fie altfel”. Cred ca daca ne dorim cu adevarat sa fie altfel,  putem construi o nouă Românie.

Voi ați început acest proiect, alții, de oriunde vor fi ei,  vor începe altele.

Românii nu mai pot fi păcăliți. Când totul în jur se prăbușește, nu cred ca vor mai fi mulți care să aștepte pomeni electorale, mila statului atotputernic, grațiile unei birocrații sufocante. Cei mai mulți așteaptă un alt proiect de societate, proiectul unei noi Românii.

Badie Mihai, suntem împreună în aceeași barcă. Sunt alături de tine și de toți cei care își doresc schimbarea.

Ceea ce până acum un an de zile părea un basm va deveni o realitate. Pentru că nu mai există alt drum. Și este drumul pe care putem merge mai departe.

Cu aceeasi prețuire,

 Al Tau, pentru eternitate,

Seby Tipatescu.”

 

Cand Tipatescu inchise caietul, din ochii portretului Marelui Absent, agatat si el pe peretele incaperii noastre, picurara cateva lacrimi mari si grele de emotie.

Nastasescu le observa imediat si murmura trist ca pentru sinea lui:

 

–          E-un fake ordinar…nu-i un original…astia n-au cum sa aprecieze arta autentica…

–          Exces de patos, Domnule Tipatescu, exces de patos, zise Psihiatrul calm si sigur pe el. In alt chip – o constructie admirabila, ireprosabila, sublima chiar!

Calaul sforai puternic si sunetul acesta teribil il facu pe Leave-you Poop sa se sperie si sa sara din scaun, declamand, inainte chiar sa-i fi venit randul, inainte chiar ca vreunul din cei prezenti de fata sa i-o ceara:

–          M-am inteles cu domnul Glumesku, prezent aici de fata, sa pun si eu umarul la Educatie!

–          Huooo! se auzi, dispretuitor, din directia coristilor.

–          Sedeti, domnule Poop, va rog, si nu vorbiti neintrebat, sunteti un interimar din cate stiu, nu?

–          Sunt barbat, domnule doctor, nu-s un interimar, raspunse acesta gangav si tamp.

–          Il schimb, il schimb oricum, isi zise rusinat Glumesku, ferindu-i privirea, daca Abramburica nu-i incompatibila, o pun definitiva pe ea…mai gandi el, copiind mai departe de zor

–          Situatia fondurilor europene este insa una extrem de complicata, rosti Glumesku, mai tare decat ar fi vrut.

Nastasescu se intoarse brusc si ii facu semn, cu degetele puse in dreptul buzelor, sa taca, sa nu vorbeasca neintrebat, adica.

–          La Rrrrepublique, messieurs…., incepu din nou Farfuridi, patetic, dar isi trase iara imediat seama si se opri la timp.

Calaul sforai iar si bolborosi:

–          Cateva straturi de flori, si printre ele un pic de democratie…foarte bine, foarte bine, ortacii mei! Va multumim! Dormea din nou.

Trandafir Dandanache Lumpenescu dormita si acesta, era frant de oboseala dupa noaptea care trecuse. Roberta nu-i raspundea biletelului de amor, asa ca era nevoit, vezi bine, sa puna si el umarul la debarcarea ei din cor.

Zambi fericit si ochii-i albastri-alburii ii lucira aprins cand se inchipui ca ramanand acolo, pe canapeaua alba din puf, fiind singura si deci prima voce din cor! Ce viitor frumos i se infatisa, oh, Doamne! gandi el si inchise iar ochii.

Tipatescu agita acum deasupra capului un P.S., un biletel pe care il primise chiar acum de la badia Mihai si pe care voia sa il citeasca negresit si fara zabava.

Doctorul, care in ascuns nutrea o simpatie exagerata si greu explicabila fata de el, pe care simpatie si-o tratata psihanalitic, intinzandu-se singur prin tot felul de unghere, pe tot felul de canapele, ii ingadui,  ca sa nu-l supere.

Marele Absent sughita din tabloul lui.

–          Ce nenorocit ordinar!, gandi Nastasescu.  

Tipatescu incepu:

–          „Iubite fratioare Sebastiane,

Inchipuie-ti cum in toata pauza publicitară la emisiunea Realitatea TV, nenorocitul de Dan Șova s-a apropiat de urechea mea și, cu o privire fixă, a început următoarea incantație: Neamțu hitleristule, fascistule, Neamțule, hitleristule, hitleristule, fascistule… Ad nauseam. A durat cam cât de o pauză publicitară, de fiecare data! Ca și Bănicoiu, Negoiță Robert sau Mazăre, omul ăsta e prin Parlamentul României, prieten cu Victor Viorel Glumesku, votează legi, dă interviuri, are permis de conducere și, mai ales, pregăteste viitorul României sub umbrela USL. Horror!

Vino, dara, sa fim iar amandoi pe malurile Dunarii noastre prea-iubite!

Iscalit, a Ta pentru totdeauna,

Alba ca Zapada Neagra ca Taciunele.” 

 

Marele Absent lacrima din nou, caci il induiosau, se pare, foarte tare povestile de amor nebun.

–          Imi pare nespus de rau, domnilor, tuna cu-adevarat enervat Nastasescu, ca trebuie sa asistam azi, acum, aici, la asa ceva!

–          Domnule…il tempera Psihiatrul…spitalele de psihiatrie mai au destule locuri libere, sa stiti…sugera el ambiguu, cat si fara directie precisa…

–           Mda, suspina Nastasescu, invins.

–            Vai! se auzi marcand perfect momentul vaierul venit dinspre coristi. Roberta isi rupsese din greseala o unghie si suferea. Trandafir isi rupsese din greseala o alta unghie si suferea si el.

Calaul sforai. Visa trandafiri. Si democratie.

Marele Absent visa si el: democratie. Si trandafiri.

Glumesku copia de zor mai departe.

Psihiatrul obosise sa mai fie impaciuitor. Dupa atata patos venit din partea lui Tipatescu, care isi lecturase ambele roluri impecabil,  apucase sa se inamoreze pana peste cap de el. Stia acum ca nicio terapie din lume nu l-ar mai putea ajuta, afara numai de sedintele facute pe canapea…Zambi acestui gand nastrusnic si se intreba cum sa faca sa il transpuna cat mai repede in practica.

–          La Rrrrepublique, messs…..se auzi o voce graseind…..

–          Domnule, va rog!, zise Psihiatrul.

–          Sa punem cu totii umarul, dara, la Edu……apuca sa miorlaie gatuit de emotie si Pooop.

–          Liniste, esti doar un interimar! zise transant Doctorul.

–          Rechinul putrezit…incepu Nastasescu o fraza….dar fu brusc intrerupt, caci Calaul cazu din scaun, pravalindu-se la picioarele lui Trandafir. Acesta se sperie si sari in pozitie de drepti, calcandu-l pe picior din greseala pe Zahariseanu.

–          Auch! tipa ascutit acesta.  Oamenii se lucreaza mai nou pe computere si neglijeaza celelalte lucruri, mai gingase, ori ele nu trebuie neglijate, domnii mei!

–          Suntem niste victime, domnilor, Marele Absent încearcă alipirea României de Ungaria, ceea ce este profund incorect. Popularii încearcă să spună că România face ce a făcut Ungaria. Suntem victime! se precipita si Glumesku.

–          De-mi-si-a! pretinse graseiat, demn, onest si hotarat, Farfuridi.

–          Dottore, dottore!, marai printre dinti, din rama sa, Marele Absent.

–          Domnilor, abia apuca sa zica Doctorul,  privind cu coada ochiului la Tipatescu, care isi descheiase primii nasturi la camasa si arata al dracului de bine acum, isi dadea Psihiatrul seama, asa, oleaca nebarbierit. Oare ce-o fi povestea asta dintre el si badia Mihai Neamtu asta? I-or fi placand poate astia mai tineri, mai cruzi? se intreba in sinea lui Psihiatrul. Trebuie sa aflu numaidecat….cu orice chip….ahhhhh! sunt gelos! Caci sunt si eu om si am un suflet de domolit si un trup de multumit, isi mai zise el siesi, din ce in ce mai excitat.

–          La Rrrrepublique…..razbatu iar inafara…..

–          Li-nis-te!!!

–          Ce natarau, isi zise Roberta.

–          Liberal de-al meu…, gandi pentru sine Trandafir Lumpenescu.

–          Rrrrechinul putrrrrezit islandez  e mai tarrre decit orrrrice brrrrinza frrrrantuzeasca si arrrre, in plus, strrrrasnice virrrrtuti! auzi Psihiatrul, cu gandul dus la barba de trei zile a lui Tipatescu. Virtuti? Strasnice? Ooooooohhhh!!! suspina el in gand.

Sora medicala cu crucifixul rubiniu atarnand peste sanii aproape goi il scoase din incapere pe Calau, intins pe o targa.

–          Au venit si dupa Dumneavoastra, domnule Nastasescu. Trebuie sa lasati craniul la secretariatul clinicii si sa semnati de predare pentru recuzita, mai apuca ea sa ii zica lui Nastasescu, inainte sa iasa cu targa ce-l purta pe Calau. Ni-na! Ni-na! Ni-na!

Marele Absent zambi din rama.

–          E fericit acum!, isi zise cu ura abia strunita Glumesku, care continua sa copieze sarguincios.

–          A bon entendeur, salut! suiera cantat corul facut din Trandafir si Roberta.

–          Domnule Tipatescu, isi recunoscu Psihiatrul cu uimire propria voce, gatuita un pic de emotie, pot sa va consult putin cat ce priveste Alba ca Zapada?(zise el ruland languros si mieros silabele)  Va roooooog….taragana el aproape lubric oleaca…..e o chestiune personala…..veti intelege de indata!….

 

Tipatescu si Psihiatrul ies inlantuiti, tinandu-se de talie.

Zahariseanu si Poop adorm osteniti unul pe umarul celuilalt.

Coristii ies tinandu-se de mana unul pe celalalt, ca doi indragostiti.

Farfuridi si Glumesku isi zambesc languros. Si-au dat intalnire pentru diseara in Centrul Vechi, la o degustare de rechin putrezit islandez. E mai tare decit orice brinza frantuzeasca, si-apoi, are, in plus, strasnice virtuti cat ce-i priveste pe adevaratii barbati politici!!!

Din rama lui, Marele Absent zambeste satisfacut. In tinerete, cu nava, la Anvers, stiti?… Atunci mancase el pentru intaia data rechin putrezit…Ahhhh! Ce-i mai place politica!!!

In anticamera din spatele scenei, Psihiatrul rasufla greu, dar cumva usurat…Nu, lui Tipatescu nu-i plac tinereii, nu-i  legat in niciun fel puternic anume de Badia Mihai. Lui Tipatescu ii place, insa, tot ce curge. Lui Tipatescu ii place Dunarea…Ahhhh! fremata puternic Doctorul si il privi in ochi pe Marele Absent: unul dintre ei radea, altul plangea. Superba demonstratie de forta duala a conducatorilor cu adevarat puternici! isi zise ca pentru sine Psihiatrul, caci spiritul lui Tipatescu il patrunsese, iata!, dormea cu articolele lui sub perna, era imposibil sa nu fie asa!   

  

           

 

 

        

              

      

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s