Uite-ma-s, prinde-ma, sunt eu……

Am dormit si-am visat iara, si-n cele ce vor fi mai jos n-oi face decat sa incerc sa istorisesc ce-am avut in gand, spre-a ma lamuri si pe mine insami, caci nu mi-e tocmai clar nici acuma de cele ce mintea mea a cautat sa-mi transmita…

Se facea ca eram intr-o iarna cumplit de geroasa, cu multa nea imprejur si aburi ce ieseau pe gura atunci cand rasuflai, ceva ca-n filmele rusesti pe care le vedeam in copilarie (caci mai mult la acelea aveam acces la TV), cu ierni nesfarsite si grele si oameni incovoiati de viscol si-acoperiti de promoroaca alba pe chipuri, pe plete si pe barbi…

Eu eram barbat – ori poate doar asa imi parea – si purtam un soi de manta neagra si lunga, din aceea ostaseasca, despicata la spate, si locuiam intr-un hotel, asa imi aparea in vis, la camera 009.

Nu mi-e foarte limpede anume de ce, am fost implicata intr-o intriga ciudata, ce tinea de disparitia cuiva – pot presupune doar ca acela ar fi fost ucis, dar n-am pentru asta dovezi anume, cum nici cat ce priveste implicarea mea ca vina in toata povestea asta – dar cert este ca m-am trezit provocata – barbatul acela din mine, adica – la transarea situatiei prin infruntare directa, un soi de duel, adica, in care urma in pistoale sa ne infruntam, iar nu in sabii sa ne taiem.

Nu-s priceputa deloc intr-ale armelor, asa ca ce-oi povesti acuma cu vorbe trebuie privit cu mare indulgenta, fiindca in vis toate imi apareau foarte, foarte clar si deslusit, facandu-se adica cum ca m-as pricepe destul de bine si ca taina unor astfel de arme barbatesti nu-mi e deloc, dar deloc, straina.

Se facea ca stiam ca am un adversar redutabil, si se facea, de asemeni, c-as fi avut o buna reputatie de tragator, la randul meu. Aveam si o colectie, care pentru mine, cea din realitate, era impresionanta, de arme de foc, unele de dimensiuni ceva mai mici, niste pistoale, dar ceva in genul celor pe care le-am vazut tot in filme, tot in copilarie, din cele cu manere sofisticate, lucrate cu grija, de-ti evocau adevarate opere de arta, cu incrustatii diverse si cu tot felul de insemne a caror simbolistica mie, cea care sunt, imi este complet straina si deci n-as putea-o preciza, dar care mie – barbatul din vis, imi aparea ca perfect familiara. Erau si arme de mai mari dimensiuni, din acelea care nu-s pistoale, ci pusti de-a binelea, dar mi se inchipuia limpede in vis ca, pentru nevoile infruntarii ce-avea sa urmeze in zori, trebuia sa aleg intre pistoalele acelea – adevarate obiecte de arta, adica.

Am ales unul ce-avea incrustat pe maner ceva sidefiu, un motiv spiralat, extrem de interesant si de sofisticat.

Totul se petrecea, cred, undeva intr-un trecut anume, nu stiu care, caci unele imagini imi apareau colorate, atata cat poate fi vorba despre culoare intr-o iarna cumplita, adica, in care ma vedeam pe mine, imbracata in paltonul meu negru, cu o palarie cu boruri foarte largi pe crestet, cu parul intesat de promoroaca si cu respiratia ingreunata din pricina gerului cumplit – a carui rasuflare inghetata parca o presimteam foarte limpede, aproape fizic, in somnul meu. Vedeam pacla laptoasa a diminetii geroase, vedeam contururile copacilor profilandu-se goi-goluti prin aerul sticlos al diminetii, il vedeam de la mare distanta pe adversarul aista al mieu, pe care il stiam de temut…Iar unele dintre imagini imi apareau, nu stiu de ce, in sepia, ca si cand ar fi fost o reconstituire a scenei, in cadre cinematografice, de-a dreptul, suprinsa de un fotograf priceput, cu aparate din acelea – burduf.

Nu aveam prea multa lume in preajma, langa mine se afla doar o femeie, imbracata intr-o rochie lunga, albastra-cenusie, cu parul prins in doua cozi impletite, de-un blond, deopotriva, oleaca cenusiu, si-n care se facea ca am foarte mare incredere.

Cautam sa alegem dimpreuna, cel putin asa se facea in vis, gloantele cele mai potrivite scopului de-l aveam de infruntat si de-aici incepe partea cea mai stranie a povestii, la care, pesemne, aceia dintre voi priceputi intrucatva intr-ale armelor, veti zambi indelung si pe buna dreptate…

Aveam in scopul acesta in mana o cutie din argint, incrustata, si ea, frumos, in care, initial, se aflau niste gloante ori elice ori cum se numesc ele anume, caci am vazut de-adevaratelea doar o singura data in viata, in mod direct, nemijlocit, cand strabunicul meu dinspre mama, pe care l-am prins foarte putin, om care facuse razboiul, imi aratase, asa, cu un soi de mandrie misterioasa, pe care mintea mea de copil nu s-a priceput a o-ntelege, dar care mi-a ramas intiparita acolo, intr-un sertar, ca un „ce” de nedeslusit…

Cautam, asadar, impreuna cu insotitoarea mea, sa optam pentru cel mai potrivit glonte din cutie, cum si pentru cea mai adecvata strategie de urmat in infruntarea cu acest de temut dusman.

Cand, dintr-o data, insotitoarea mea s-a transfigurat toata la fata si mi-a indicat, cu o miscare a degetului si cu o inclinare usoara a capului, c-aveam sa fiu victima unui atac marsav cumva, iar nu a unei infruntari drepte, pentru ca uite!, pacla diminetii oleaca risipindu-se, ea a intrezarit o silueta marsava strecurandu-se serpeste prin spatele copacilor si insinuandu-se aproape, foarte aproape de noi, undeva in spatele nostru, in timp ce adversarul meu – ori cel despre care noi credeam ca e el –  era undeva acolo, departe, in fata, abia daca-i puteam ghici silueta neagra, printre copacii gri, in dimineata albicios-laptoasa…

Si-atunci, ca prin farmec, toate gloantele noastre din cutia argintie s-au preschimbat in niste fructe imense si rosii-rubinii, cum e flacara, ceva asemenea unor rodii imense si rascoapte, a caror culoare contrasta intr-un chip nebunesc si inexplicabil, cu albul zapezii si cu negrul – cenusiu al mantalelor noastre ori ale siluetelor copacilor desfrunziti.

In clipa in care eu si insotitoarea mea am decis, dintr-o privire, ca anume cel mai potrivit glonte pentru duelul nostru e fructa aceea, cea mai pargava dintre toate, deci cea mai visinie la culoare, ce ni se infatisa pe tava aceea din argint ce ne statea in fata, s-a facut cumva si ca silueta cea marsava, ascunsa in spatele copacului din apropierea noastra, sa faca un zgomot cu tragaciul, prevestind adica nedreptul si mincinosul deznodamant.

Imediat, insotitoarea mea s-a pus pavaza intre mine si acesta si, cu un gest energic al bratelor, cauta cumva sa ma impinga in jos, la pamant. Am protestat si-am strigat, se facea, zicand ca eu sunt barbat si nu-s las si deci nu ma ascund din calea lor, chiar daca-s mai multi si-s nedrepti cu mine, iar insotitoarea mea, nu stiu daca in cuvinte ori doar presimtit, cum se intampla adesea in vis, cand pacla cetoasa a acestuia e mangaiata doar de presimtirea unor vorbe, decat de rostirea lor, mi-a strigat, la randu-i, ca barbatia, e sigur, inseamna curaj si asumare, dar nu asumare prosteasca, cat indelunga, inteleapta si chibzuita, cu aplecare catre-a deslusi dezlegarea care-i cea mai potrivita si corecta anume cu putinta. Sigur n-a rostit toate vorbele astea insotitoarea mea din vis, dar eu le-am inteles ca atare, ca fiind rostite, si m-am lasat acolo, jos, aplecat (adica aplecata), pret de cateva clipe, pana cand, ridicand ochii de la pamant, am zarit in fata mea, printre siluetele goale ale copacilor, un camp de alte siluete, invesmantate in paltoane negre, lungi, cu despicatura la spate, purtand palarii negre cu boruri foarte ample, si care erau eu insumi / insami. Asadar, am vazut intinzandu-se, cat vedeam cu ochii, de la mine si pana la linia orizontului, un camp de mine insumi/ insami, si fiecare individ zicea, cautandu-l din priviri pe-acela ce se-ascundea in spatele copacului: „Uite-ma-s, prinde-ma, sunt eu, acela pe care-l cauti sa-l tintesti, numai ca nu vei sti niciodata daca-s eu cel adevarat au ba!”

Si era in visul meu o forfota nebuna si-o mare de soapte din astea, de se-auzeau: „Uite-ma-s, prinde-ma, dar nu vei sti niciodata cine-s, daca-s eu cel adevarat, pe care-l cauti, au ba…prinde-ma!….uite-ma!….sunt eu!…..” si tot asa….

Si pe fondul acestor soapte nebune si aiuritoare, ce pareau ca vin din gurile susurande ale unor serpi inlantuiti, m-am trezit, buimaca si nestiutoare cu privire la ce va sa insemne taina acestui vis plasmuit de mintea si de inchipuirea mea……

Prinde-ma, uite-ma-s, sunt eu, numai ca nu vei sti niciodata……..”                  

           

 

Advertisements

One thought on “Uite-ma-s, prinde-ma, sunt eu……

  1. Pingback: Razboiul si crud-precara lui talmacire sau Eseu despre patima amazoanelor | ioana75

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s