Din laboratorul sinelui – Exercitiu de admiratie: Vlad Zografi

Imi place Vlad Zografi. Intotdeauna mi-a placut. Inca de la momentul cand i-am descoperit (fiind indrumata cumva inspre dansul) primele semne scrise si vorbite.

Ma leaga de Domnia Sa acel gen de atasament pe care il incerci fata de acei oameni, putinii, cu care te simti cumva solidar in gand, in idei, inca de timpuriu, chiar din vremea in care sinele propriu nu iti este inca  indeajuns de copt cat sa te simti vrednic sa emiti cu vorbele tale pareri care sa-ti para suficient de articulate (argumentate) despre un subiect anume.

Il citesc, asadar, pe Vlad Zografi de ani buni si a fost in rastimpul asta o vreme destul de lunga in care mi-au lipsit parerile Domniei Sale exprimate in spatiul public (cel putin in acela la care am avut eu acces).

L-am regasit acum vreo luna, intr-un ciclu de articole „cuibarite” in Contributors, si axate, in majoritate, pe analiza (din perspectiva onesta, a unui ne-politician) situatiei politice de la noi.

Si…nu stiu de ce anume, dar articolele Domniei Sale, cum si putinele raspunsuri la comentariile destul de numeroase ale cititorilor, mi-au slujit ca o adevarata gura de aer proaspat, intr-un cotidian sufocat de judecati excesive si transante, de barfe si mondenitati si impregnat de un amatorism strigator la cer…

Poate ca mi-era dor de domnul Zografi, ori poate ca intocmai asa si este si se resimte din ce in ce mai acut in spatiul expresiei publice de la noi nevoia de cineva care sa opineze echilibrat, ponderat si cu maximum de bun-simt pe marginea unor subiecte in care multi, prea multi, majoritatea covarsitoare, investesc patimi si naduf si resentimente si pasiuni ascunse in spatele mai stiu eu caror interese.

Am citit si rascitit, cu ochii larg deschisi, ca in fata unei adevarate minuni – desi n-ar trebui sa fie deloc asa, caci in orice realitate sanatoasa lucrurile astea fac parte din normalitate, iar nu din abaterile de la ea! – pana si raspunsul oferit de Vlad Zografi unui domn care ii solicita un articol mai vast despre descoperirea bosonului Higgs. Raspunsul denota cumpatare, bun-simt, calma evaluare a limitelor sinelui si…normalitate.

Stiu ca elogiile acestea toate – desi n-ar trebui socotite ca atare, caci sunt intemeiate pe cea mai curata realitate, si-atunci nu-s elogii, cat constatari ale unei stari de fapt – pot parea deplasate si vor fi, in tot cazul, socotite ca plictisitoare de lecturat intr-un context care a cultivat in noi mai degraba un apetit excesiv pentru denigrare, cat si o aplecare catre critica facuta cu orice pret…

Nu vreau sa zic altceva cu acest articol – care-i, de altfel, parte din ciclul Din laboratorul sinelui si, pe cale de consecinta, se adreseaza inclusiv aducerii mele aminte viitoare cat ce priveste ceea ce am gandit ori simtit acum – decat ca azi, citind – si in unele cazuri, recitind – articolele domnului Zografi de pe Contributors, m-am simtit cumva fericita.

Fericita fiindca am regasit, printre altele, in ele ceva din respirabilul pe care atunci, in anii ’90 si un pic, il gaseam citind Dilema, asta dupa ce savarseam intreg ritualul de cautare a ei intr-o Timisoara studenteasca in care doar la unele chioscuri aceasta se aducea si-atunci, joia pe la pranz, intr-o duioasa complicitate cu doamna de la chioscul de ziare, careia ii duceam din cand in cand cate o ciocolata, o cumparam, aproape calda si placut mirositoare a cerneala tipografica si ma retrageam cu ea undeva pe cate o banca, in parc, ori direct in camera de camin, si conspectam, de-a dreptul, din revista. Si atunci, ca si acum, era scris acolo, in dreptul unei rubrici, cum ca lucrurile nu-s nici asa, nici altminteri… (Si da, a fost aceasta, cu Dilema, una dintre iubirile mele de tinerete cu adevarat fericite!)

Ei bine, tocmai asta mi-au reamintit cumva, tandru, dar in chip necesar, ca intr-o evocare proustiana (a istorioarei cu magdalena, vreau sa zic) articolele domnului Zografi. Ca uneori lucrurile nu-s nici albe, nici negre, si trebuie privite ca atare, pe toate fetele lor care ne sunt accesibile, cu doza cuvenita de echilibru in gandire, ce vine, pesemne, dintr-o educatie sustinuta si cu temei, iar nu pe judecati facute in pripa, la umbra arborilor stufosi ai unor influente conjuncturale.

Nu-mi displac judecatile transante si lipsite de ambiguitati politicoase, nu!

Socotesc insa ca pentru igiena morala a unui spatiu (cum este si cel de la noi – politic, dar care isi reflecta umbrele, asemenea tentaculelor unei caracatite, in toate celelalte, inclusiv in spatiul cultural, social, educational etc. etc.) e nevoie de ambele moduri de gandire: cel infinit nuantat si cel transant, taios de-a binelea.

Pentru ca, spre deosebire de gandirea ezitanta si indelung cautatoare a multor intelectuali de la noi, aceia care, intr-un fel sau altul, au opinat cu referire la politic, seria de articole a domnului Zografi imi pare inzestrata cu acel grad de onestitate intelectuala de care imi era dor, cumplit de dor!

Domnul Zografi nu-mi pare un invins, un resemnat de genul celor pe care ii biruie timpul ori nu le mai ajunge istoria, ci-mi pare mai degraba cumpatat pe fondul unei instruiri (educatii) in acest sens, ce vine, intr-un final, din chiar educatia insasi, aceea care te indeamna, adica, sa-l respecti pe celalalt nu pentru ca trebuie sa o faci, ci pentru ca in alt chip tu chiar nu stii, nu te pricepi sa procedezi, caci respectul fata de celalalt vine dintr-o nevoie resimtita de-a ta, ireprimabila, cum este nevoia de a respira ori de a bea apa.

Vlad Zografi nu se tanguie, nu implora, nu-i nemultumit si-atat. El constata, prezinta si analizeaza. Asuma si ofera eventuale solutii, alternative, posibilitati. Aduce argumente si contra-argumente pentru spusele sale. El nu-mi pare a fi un prizonier al istoriei, nici un sclav al vremelniciei sale pamantesti. El este un martor al timpului sau, al timpului pe care il traim cu totii, un martor boem (caci cam asta afirma despre sine), dar asumat si care asuma, prin urmare, si necesitatea implicarii personale in spatiul discursului public atunci cand ii pare ca situatiunea o chiar impune.

Poate ca-i o slabiciune de-a mea, poate-i o chestiune de preferinta personala, desi, sincer, nu-mi pare…Ori poate ca se intampla ca uneori ideile sa sara precum notele, de pe un portativ  pe altul, si sa scrie, potrivindu-se, bucati muzicale care sa se completeze fericit unele pe altele, nascand in chipul acesta solidaritati nestiute, nebanuite, nepremeditate…

Indiferent care ar fi motivul, o spun cu sinceritate si bucurie: articolele domnului Zografi mi-au placut!!! Le asteptam, le presimteam si ele au aparut, nefiind o dezamagire, ci, intr-un fel, implinirea unei asteptari, lucru care, in vremea din urma, se intampla, din pacate, din ce in ce mai rar…

Cu multumiri, asadar, domnule Zografi!       

Advertisements

One thought on “Din laboratorul sinelui – Exercitiu de admiratie: Vlad Zografi

  1. Pingback: “We shall fight them on the beaches…” | ioana75

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s