Lectia de plural

Azi – o zi mai linistita decat multe altele, dupa o noapte de munca sustinuta.

Mai multa vreme, asadar, pentru mine si mai mult timp sa citesc oleaca, sa scriu si sa gatesc ceva impreuna cu baietelul meu, asa, ca intr-un ritual indragostit…

Am decis laolalta, complici, ca facem musaca de vinete, asa ca am purces la drum furand din camara o ceapa mare, mare de tot, galben-aurie, invesmantata toata in rochita ei facuta din foite apretat – fosnitoare, ca de hartie creponata.

Cu un cutit, i-am sfartecat hainele si-am tintuit-o asa, nuda si alba, purtand povara catorva stropi de apa, pe fundul de lemn rotund, pe care am inceput sa o toc marunt, cu indemanarea unui medic legist.

–          Mama, sa luam mai multe ceape…imi zice incruntat Praslea, dupa care sta cateva clipe, e lesne de ghicit ca se gandeste si revine, nemultumit pesemne de prima varianta: sa luam mai multe cepi…mai multe ceapi, maaaamaaaaa….

–          Mai multe cepe, mama, ii suflu eu solutia salvatoare si el ma ingana, cum de obicei:

–          Da, mama, mai multe cepe…

–          Nu, zic, ne trebuie acuma vinetele si un bidon de rosii in bulion, din acelea decojite si rascoapte, plutind in zeama, impudic despielitate.

Am adus impreuna vinetele si bulionul, am aranjat totul in straturi intr-o cratita, am stins continutul in valuri de suc de rosii, de unt topit si de busuioc si-am pregatit sa dam la cuptor.

Ei bine, aicea, cu cuptorul, e o poveste mai complicata, caci el, fierbinte fiind, e pazit de un Duh al Baltilor, un soi de spirit rautacios – si nu rau! – care pandeste copiii neascultatori si-i musca a mustrare de degetelele lor neastamparate…

–          Mamaaaa, nu vreau sa stam pe malul baltei…se incrunta el la mine….pe malul baltei….pe malul baltii….izbuteste, intr-un final, combinatia care sa-i sune corect.

–          Nu stam daca esti cuminte, zic eu.

–          Sunt, imi raspunde scurt, pentru ca in cateva clipe sa incerce usa incinsa a cuptorului, tocmai pe cand eu eram cu privirea in alta parte.

Peste alte cateva clipe ma atentioneaza pe tonul cel mai serios cu putinta ca nu, kaiser-ul nu-i carne si carnea nu-i kaiser si ca el vrea kaiser de mancare, nu carne, ca raspuns la eforturile mele de a-l convinge ca-i mult mai sanatos (si deci mai intelept!) sa manance carnea pregatita in casa decat sa tanjeasca dupa cateva felii de kaiser ramase in frigider de la micul dejun.

–          Nu, nu, kaiser, nu carne, imi zice el incapatanat.

 Si apoi, peste alte cateva clipe, cand se intetise deja ploaia:

 –          Nu vreau sa tunete si sa fulgere, vreau sa ploua cu stropi mari de apa.

Si, aproape la final de zi, cand ploaia se mai domolise nitel, imi indica pe un ton serios ca-i multa apa de ploaie adunata afara si ca se cuvine acuma sa iau un mop MARE cu care sa ma duc sa o absorb de pe jos, asa cum il indemn pe el sa faca ori de cate ori se balaceste in baie si raman in urma valuri-valuri de apa risipita pe jos.

 –          Sa gatim impreuna, maaaaama, tu n-ai cum, nu poti sa gatesti singura!, imi zice el, tot serios, si ma gandesc ca asa-i si ca nu stiu cum se face, dar niciodata, absolut niciodata inainte de el n-am simtit in felul aista anume voluptatea gesturilor acestora marunte si aparent numai neinsemnate, care nici macar n-au o insiruire perfect logica si care-s parte din laboratorul meu foto facut din cuvinte, ca o fluturare de mana inspre un viitor de care, iata!, acum simt pentru prima data ca mi-e dor…

         

 

Advertisements

One thought on “Lectia de plural

  1. Pingback: Din laboratorul sinelui: Scufundarea in trecut | ioana75

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s